ICCJ. Decizia nr. 791/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 791/2008
Dosar nr. 3105/33/2006
Şedinţa publică de la 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la 12 iunie 2006 reclamanta R.L. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea hotărârii din 30 martie 2006 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia din urmă la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia şi recunoaşterea calităţii de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 198/2000. De asemenea, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea B., Judeţul Cluj, în apropierea pichetului unguresc.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât, aşa-zisul refugiu a avut loc într-o localitate care se afla sub administraţia statului Român, solicitând respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 339/2006 din 6 septembrie 2006 , Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.L., a dispus anularea hotărârii din 30 martie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobarea a O.G. nr. 105/1999, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege, pentru perioada 16 octombrie 1040-06 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2006. Totodată, obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond, examinând probele administrate, respectiv declaraţiile notariale ale martorilor B.I. şi M.M. şi actele de stare civilă a constatat că, în perioada 16 octombrie 1940-iulie 1945, din cauza persecuţiilor pe motive etnice, familia reclamantei s-a refugiat din satul B., comuna M., Judeţul Cluj, în Braşov, Judeţul Braşov, iar după eliberarea Ardealului s-a întors la domiciliul său.
Instanţa de fond a mai reţinut, din depoziţiile testimoniale ale martorilor B.N. şi B.F., că locuitorii satului au trăit într-o permanentă tensiune psihică, deoarece satul fiind la graniţă, luptele duse între cele două armate aveau repercursiuni directe asupra locuitorilor care, în marea lor majoritate, au ales calea refugiului.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat, în termen legal, recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile menţionate la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul legii menţionate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate. A mai arătat că declaraţiile de martori sunt dovezi, conform prezentei legi, dar numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică. Conchide arătând că nu orice declaraţie de martor se poate opune legii sau realităţii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Prin Serviciul Registratură, la data de 24 ianuarie 2008, intimata-reclamantă R.L. a depus o cerere prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea soluţionării recursului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta in continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Este adevărat că, potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Dar, aşa cum rezultă dealtfel, în mod expres, acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
În cauză, reclamanta născută G., la data de 14 martie 1926 împreună cu familia sa, în cursul lunii octombrie 1944, a părăsit satul B., întrucât acesta se afla la graniţa dintre cele două teritorii aflate sub administraţie diferită, refugiindu-se în Braşov, localitate din care a revenit, după terminarea războiului.
Din depoziţiile testimoniale ale martorilor B.N. şi B.F. nu reiese că motivul refugiului reclamantei ar fi fost persecuţia etnică, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,ci faptul că în satul B. se desfăşurau operaţiuni militare, aspecte reţinute şi de instanţa de fond. Martorii precizează că „satul se întindea pe o distanţă de 1,5 km şi adesea se desfăşurau operaţiuni militare iar datorită temerilor care starea de război le-a creat-o majoritatea sătenilor au fost nevoiţi să se refugieze";.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa va fi casată şi, pe fond, se va respinge acţiunea formulată de reclamanta R.L., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 339 din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta R.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 793/2008. Contencios → |
|---|
