ICCJ. Decizia nr. 795/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 795/2008
Dosar nr. 980/33/2007
Şedinţa publică de la 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 12 iunie 2007 reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 16 mai 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia din urmă la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada ianuarie 1941-martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia sa, din motive etnice, ca urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea V. în localitatea H.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că, reclamanta nu face dovada unei persecuţii etnice, deoarece în luna aprilie 1940 localitatea de domiciliu a reclamantei era sub autoritate română, Ardealul fiind ocupat tocmai în luna septembrie 1940.
Prin sentinţa nr. 423/2007 din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii din 16 mai 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 31 decembrie 1941-31 decembrie 1944 şi ca urmare să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Din probele administrate, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor B.A. şi M.V. şi actele de stare civilă atestă că, reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940.
Instanţa de fond a mai arătat că, în ceea ce priveşte perioada de refugiu, martorii audiaţi în instanţă nu au putut preciza data refugiului, indicând ca dată de început sfârşitul anului 1941 sau începutul anului 1942, iar ca dată de încetare a refugiului, toamna anului 1944 sau anul 1945.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinţei criticate şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Acelaşi act normativ prevede la art. 6, în mod expres, că dovedirea acestor situaţii se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil prin orice mijloc de probă.
Din declaraţiile notariale ale martorilor B.A. şi M.V., precum şi din probele testimoniale a martorilor B.A. şi L.Ş., reiese cu claritate că sunt inadvertenţe, atât în ceea ce priveşte persecuţia etnică, precum şi în ceea ce priveşte perioada de refugiu.
Mai mult decât atât, în virtutea rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ. instanţa ar fi trebuit să administreze probele pe care le-ar fi considerat necesare, înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Rejudecând cauza, instanţa de fond urmează să dispună suplimentarea probatoriilor, în sensul solicitării de înscrisuri oficiale, de la Arhivele Naţionale care precizeze perioada de refugiu pentru care reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, înscrisuri care vor fi coroborate cu declaraţiile martorilor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul şi potrivit art. 312 alin. (1)-(3) constatând că modificarea sentinţei nu este posibilă, fiind necesară suplimentarea probatoriului, hotărârea va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pemnsii Cluj împotriva sentinţei nr. 423/2007 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 794/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 796/2008. Contencios → |
|---|
