ICCJ. Decizia nr. 794/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 794/2008
Dosar nr. 854/33/2007
Şedinţa publică de la 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 mai 2007, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din 10 mai 2007 emisă de pârâtă cu consecinţa obligării acesteia din urmă la acordarea indemizaţiei pentru persoanele care au făcut parte din detaşamantele de muncă forţată pentru perioada 1 mai 1944-30 iulie 1944, începând cu luna noiembrie 2000, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna mai 1944 a fost mobilizat, împreună cu alţi etnici români, la Centrul Militar de la Cluj, de unde a fost transportat, sub escortă, la Detaşamentul de Muncă Forţată de la Gherla, evadând în cursul lunii august 1944 şi refugiindu-se în oraşul Turda.
A mai precizat ca pârâta i-a recunoscut calitatea de refugiat, dar numai pentru perioada refugiului, respective începând cu luna august 1944, refuzând însă acordarea drepturilor şi pentru perioada anterioară, în care reclamantul a făcut parte din Detaşamentul de Muncă Forţată.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 4 din H.G. nr. 127/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 386/2007 din 5 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii din 10 mai 2007 emisă de pârâtă şi a constatat că reclamantul are calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1944-30 iulie 1944 cu consecinţa acordării drepturilor băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Reclamantul a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2001, recunoaşterea calităţii de refugiat, în temeiul Legii nr. 189/2000 pentru perioada iunie-iulie 1944, întrucât a făcut parte din Detaşamentul de Muncă Forţată de la Gherla şi pentru intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945 când s-a refugiat din teritoriile ocupate. A arătat instanţa că această cerere a fost respinsă de pârâtă, însă, ulterior, prin hotărârea din 7 ianuarie 2003 pârâta a recunoscut că reclamantul a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliul, din motive etnice, în intervalul 10 august 1944-6 martie 1945, refuzându-se recunoaşterea perioadei în care acesta a făcut parte din detaşamentul de muncă forţată.
A mai reţinut instanţa că, deşi actul care face obiectul prezentei contestaţii nu are forma unei hotărâri, în sensul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, conţinutul acesteia fiind al unui act administrativ prin care reclamantului i se refuză recunoaşterea drepturilor ce face obiectul cererii, el producând efectele unei hotărâri şi putând fi contestată la în faţa curţii de apel.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000, în sensul că a făcut parte din Detaşamentul de Muncă Forţată de la Gherla în perioada 1 iunie 1944-30 iulie 1944 aşa cum reiese din declaraţiile martorilor G.R. şi G.G.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 10 C. proc. civ., pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs, în termen legal, împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta arată că, reclamantul a depus două declaraţii de martorii, care atestă două motive de încadrare în Legea nr. 189/2000 - ca încadrat în Detaşament de Muncă Forţată în intervalul iunie 1944-10 august 1944 şi ca refugiat în intervalul 10 august 1944-06 martie 1945, pentru care i s-au recunoscut drepturile însă, pentru recunoaşterea primei perioade este nevoie de dovedirea cu livretul militar, cerinţă care se regăseşte la art. 4 din H.G. nr. 127/2002 şi în adresa din 5 iunie 2003.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice şi a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată.
Acelaşi act normativ prevede, în mod expres, că dovedirea acestor situaţii se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care nu este posibil prin orice mijloc de probă.
Este, aşadar, necesar să precizăm că pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin hotărârea din 7 ianuarie 2003 a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 10 august 1944-6 martie 1945.
În ceea ce priveşte, acordarea acestor drepturi, pentru intervalul 1 iunie 1944-30 iulie 1944 potrivit art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000, la adresa din 31 august 2006, intimatul-reclamant nu a ataşat niciun înscris oficial, în susţinerea cererii sale uzând doar de declaraţiile martorilor G.R. şi C.l.
Pe de altă parte, răspunsul recurentei, la cerere mai sus menţionată, din 10 mai 2007 pe care intimatul-reclamant a contestat-o în contencios administrativ, nu are forma unei hotărâri, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 189/2000, comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii, printr-o hotărâre motivată; împotriva căreia se poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Intimatul-reclamant nu a contestat hotărârea Casei Judeţene de Pensii, după cum a recunoscut şi acesta, că în intervalul 2001-2003, nu a făcut contestaţie la instanţa de contencios, nemaifiind în termenul prevăzut de lege în vederea sesizării instanţei, ci a făcut o nouă cerere către recurentă, cererea înregistrată din 31 august 2006.
Astfel, adresa din 10 mai 2007emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a cărei anulare s-a solicitat, nu este un act administrativ care să lezeze un drept al acestuia, recunoscut de lege, în sensul art. l din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa va fi casată şi, pe fond se va respinge acţiunea formulată de reclamantul G.G., ca neîntemaiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 386/2007 din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul G.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 795/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
