ICCJ. Decizia nr. 850/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 850/2008
Dosar nr. 9535/54/2006
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ şi precizată ulterior, reclamanta SC A.I. SRL Calopăr, judeţul Dolj a chemat în judecată pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj, solicitând să se dispună:
- obligarea primului pârât la aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor, în cuantum de 35.112 RON, cuvenite pentru calamităţi naturale în anul agricol 2004–2005;
- obligarea în solidar a celor doi pârâţi la plata sumei de 35.112 RON reprezentând prejudiciul efectiv suferit de societate, reactualizat;
- obligarea în solidar a celor doi pârâţi la plata sumei de 80.000 RON reprezentând beneficiul nerealizat, urmare a neînfiinţării de culturi pe o suprafaţă de 62,54 ha;
- obligarea pârâtei Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj la plata sumei de 488.056,8 RON reprezentând devalorizarea sumei de 35.112 RON pe perioada septembrie 2005–mai 2006 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că a solicitat în repetate rânduri acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 pentru calamităţi naturale, iar cererea i-a fost respinsă pe motiv că documentele anexate pentru justificarea cheltuielilor efectuate până la producerea fenomenului de calamitate nu corespund legislaţiei în vigoare.
Aceasta în condiţiile în care, în opinia reclamantei, documentaţia prezentată pentru obţinerea despăgubirilor a întrunit condiţiile legale, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa nr. 88 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 423 din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind obligată Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj să o înainteze la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în vederea soluţionării legale.
Ca urmare, arată reclamanta la data de 20 aprilie 2006 pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj a înaintat conform borderoului de corespondenţă al acesteia către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cererea societăţii din 04 august 2005 şi documentaţia aferentă acesteia.
Prin răspunsul din 27 aprilie 2006, înregistrat din data de 02 mai 2006 la registratura Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj şi necomunicat reclamantei (de care s-a luat la cunoştinţă la data de 17 mai 2006), Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale s-a respins cererea formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 întrucât „documentaţia întocmită (...) nu se încadrează în prevederile legale";.
A mai arătat reclamanta că la data de 24 mai 2006, la registratura pârâtului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a formulat, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul - administrativ plângere prealabilă la care nu a primit nici un răspuns.
Mai arată reclamanta că în conformitate cu prevederile art. 1 şi 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 prin lipsa răspunsului la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat pârâtului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să soluţioneze favorabil cererea formulată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 381/2002 şi depusă la registratura pârâtului Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj din 04 august 2005 prin care a solicitat acordarea despăgubirilor datorate calamităţilor naturale (ploi abundente şi de durată) ce au afectat suprafaţa de grâu cultivată din anul agricol 2004-2005.
Din răspunsul din 27 aprilie 2006, arată reclamanta, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale după ce face o trecere în revistă a procedurii şi actelor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Legii nr. 381/2002 în final afirmă că documentaţia societăţii nu se încadrează în prevederile legale, dar fără a preciza în concret ce anume lipseşte acesteia.
În opinia reclamantei societatea îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea despăgubirilor solicitate, astfel:
- societatea este producător agricol în sensul art. 16 din Legea nr. 381/2002 având obiect principal de activitate „cultura cerealelor” şi o suprafaţă de teren în exploatare şi administrare în anul 2005;
- suprafaţa de grâu cultivată de societatea a fost afectată de ploi abundente şi de durată, fenomen natural care a generat calamităţi - conform art. 2 alin. l) din Legea nr. 381/2002 şi art. 2 lit. d) din O.G. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002;
- societatea şi-a asigurat suprafaţa cultivată cu grâu la SC A.G.W.S. SA - conform art. 5 alin. (1) din lege;
- potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002. H.G. nr. 446/2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 432/23.05.2005 modificată şi completată prin H.G. nr. 827/2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 661/25.07.2005 a fost declarată starea de calamitate naturală şi în judeţul Dolj;
- daunele suferite de suprafaţa de grâu cultivată depăşesc 30% din producţie, iar nivelul despăgubirilor de 65% stabilit de comisie nu depăşeşte nivelul maxim de 70% - prevăzut de art. 8 lit. a) din lege;
- a declarat şi înregistrat cultura de grâu în registrul agricol al Consiliului Local al comunei C. pe raza căruia aceasta a fost înfiinţată - art. 19 lit. a) din lege;
- a întreţinut cultura de grâu înfiinţată potrivit tehnologiilor şi a luat măsuri de prevenire a bolilor şi dăunătorilor - art. 19 lit. b) din lege;
- a depus înştiinţare în scris la secretarul comunei C. în termen de 48 de ore de la data producerii calamităţii (ploi abundente şi de durată);
- a fost de bună-credinţă în prezentarea nivelului estimativ al pagubelor înregistrate - art. 19 lit. d) din lege;
- a făcut dovada (la dosarul depus cu cererea din 04 august 2005) a cheltuielilor efectuate până la data producerii evenimentului (ploi abundente şi de durată) cu sămânţa, îngrăşămintele chimice, pesticidele şi lucrările mecanice realizate pe suprafaţa înfiinţată cu grâu şi pentru care au fost solicitate despăgubirile.
Totuşi, cele două autorităţi publice au refuzat aprobarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 pe motiv că din documentaţie lipsesc două acte: facturile de achiziţionare a seminţei şi certificatul de valoare biologică şi culturală pentru aceasta.
Reclamanta a arătat că facturile fac dovada achiziţionării seminţei necesare înfiinţării culturii de grâu în vederea calculării despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din O.G. nr. 419/2002, dar acestea nu constituie singura modalitate de dovedire a acesteia.
De altfel, textul de lege art. 7 alin. (7) din actul normativ mai sus menţionat vorbeşte de „dovadă” în general şi nu de facturi astfel că, societatea a făcut dovada acestora cu procesul-verbal de înfiinţare a culturii de grâu din data de 25 octombrie 2004 cu sămânţă proprie din anul anterior încheiat în prezenţa asociaţilor societăţii şi a comisiei comunale C.
În ceea ce priveşte certificatul de valoare biologică şi culturală pentru sămânţa folosită, consideră că documentaţia depusă nu trebuia să conţină şi acest act, care nu este prevăzut de legislaţia în materie ca o condiţie pentru acordarea despăgubirilor. De altfel, face dovada calităţii seminţei cu care urmează a fi înfiinţată cultura, fapt care nu este prevăzut de lege a fi dovedită, în schimb Legea nr. 381/2002 solicită însă, la art. 5 dovada asigurării culturii, asigurare care se face la o dată (14 decembrie 2004 în cazul societăţii) care permite dovada absolută a calităţii seminţei, răsărirea noii culturi.
Insă, arată reclamanta, aceste aspecte ce ţin de documentaţia care a stat la baza formulării de către societate a cererii de acordare a despăgubirilor au fost analizate cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 88 pronunţată de către Tribunalul Dolj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. 2070/CAF/2005 şi decizia nr. 423 din 13 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin care s-a constatat că cererea SC A.I. SRL din 04 august 2005 îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar documentaţia aferentă acesteia este completă.
În ceea ce priveşte capătul doi şi trei de cerere reclamanta consideră că în cauză este incidentă instituţia răspunderii civile delictuale, astfel că prin neaprobarea sumei de 35.112 RON, faptă ilicită de care se fac vinovaţi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj, ca despăgubiri prevăzute de Legea nr. 381/2002 societatea a suferit un prejudiciu efectiv (damnum emergens) constituit din însăşi suma la care era îndreptăţită conform legii, şi de asemenea din beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a renunţării de a mai înfiinţa o suprafaţă de 64 ha cu culturi de grâu, pe care o deţinea în arendă şi la care a fost nevoită să renunţe din anul agricol 2005-2006, între cele două existând legătură de cauzalitate.
În ceea ce priveşte capătul patru de cerere consideră că prin neînaintarea cererii şi a dosarului aferent către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj se face vinovată de devalorizarea sumei de 35.112 RON la care era îndreptăţită conform legii, astfel că aceasta a produs societăţii un prejudiciu începând cu luna septembrie, când a refuzat, prin răspunsul din 08 septembrie 2005, să o facă şi până în luna mai 2006, (la data de 20 aprilie 2006 a trimis documentaţia ca urmare a hotărârii judecătoreşti care o obligase la aceasta).
În cauză a formulat întâmpinare Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat şi solicitând pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194 din 1 iunie 2007, a respins acţiunea reclamantei SC A.I. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că refuzul pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de acordare a despăgubirilor solicitate este justificat în raport cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 precum şi cu Norma-cadru privind întocmirea documentaţiei pentru suprafeţele însămânţate în toamna anului 2002 şi calamitate total şi asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002.
În acest sens, s-a reţinut, pe de o parte, că refuzul Ministerului de acordare a despăgubirilor se întemeiază pe prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii 381/2002, care în Capitolul „Constituirea sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli” art. 7 alin. (5), (7), (8) şi (9) stabilesc că cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului pentru care se acordă despăgubiri sunt cheltuieli cu sămânţa, îngrăşămintele chimice, pesticidele, lucrările mecanice şi manuale, irigaţiile. pentru stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la lucrările agricole şi plantaţiile care au fost afectate, producătorul trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări, că documentele care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul cadru al culturii, conform tehnologiei specifice se pun la dispoziţia comisiei şi fac parte din dosarul de despăgubiri şi că devizele cadru şi tehnologiile specifice pentru fiecare cultură sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară şi însuşite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în Norma cadru privind întocmirea documentaţiei pentru suprafeţele însămânţate în toamna anului 2002 şi calamitate total şi asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002 a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor se specifică ca acte ce dovedesc înfiinţarea culturii certificatul de valoare biologică şi culturală pentru sămânţa folosită şi factura sau alte acte doveditoare privind sămânţa şi că de altfel, necesitatea certificatului de valoare biologică şi culturală se impune ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate între distrugerea culturii şi fenomenele de calamitate naturală şi pentru înlăturarea dubiilor privind distrugerea din alte cauze, referitoare la calitatea sămânţei.
Totodată, instanţa de fond a constatat şi că hotărârea nr. 88/2006 a Tribunalului Dolj nu stabileşte că actele ce alcătuiesc documentaţia sunt în conformitate cu legea, mai precis cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, ci doar că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 381/2002 care privesc procedura de constatare şi evaluare a pagubelor şi că documentaţia este completă, astfel încât se impunea ca Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care verifică şi centralizează documentaţia să o înainteze la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, singurul abilitat să acorde sau nu despăgubirile prevăzute Legea nr. 381/2002. În consecinţă, hotărârea irevocabilă obligă Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la soluţionarea cererii nu şi la soluţionarea favorabilă a acesteia.
A mai reţinut instanţa de fond că, în condiţiile neacordării de despăgubiri, prejudiciul provocat prin trimiterea cererii şi documentaţiei cu întârziere nu poate fi reţinut, astfel încât şi capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 488.056,81 RON reprezentând devalorizarea pentru perioada septembrie 2005-mai 2006 va fi respins.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.I. SRL Calopăr, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea motivelor de recurs, fără a le structura potrivit dispoziţiilor art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a reiterat, în principal, motivele înserate în acţiunea sa astfel cum a fost precizată.
Se mai susţine că instanţa de fond în mod greşit nu a ţinut cont în cauză de sentinţa nr. 88/2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă, chiar dacă între cele două nu există identitate de părţi şi de obiect.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond a interpretat greşit atât dispoziţiile Legii nr. 381/2002 cât şi cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi precum şi a Normei cadru (care, pe de o parte, nu poate modifica legea şi nici Normele metodologice, iar, pe de altă parte, aplicabilitatea sa este restrânsă anului 2002).
În plus, arată recurenta, din expertiza efectuată în cauză rezultă că a avut certificat de valoare biologică şi culturală a sămânţei folosite din anul 2002, iar în conformitate cu tehnologia grâului o astfel de sămânţă poate fi folosită la trei cicluri de însămânţare fără să-şi piardă valoarea biologică şi culturală.
În opinia recurentei, dispoziţiile Legii nr. 381/2002 şi ale Ordinului nr. 419/2002 nu stabilesc vreo condiţie pentru sămânţa folosită la înfiinţarea culturii de grâu. Singura condiţie pe care Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002 o cer, se referă la cultura ce se înfiinţează ca urmare a cultivării cu sămânţă de grâu a suprafeţelor de teren, este ca aceasta să fie asigurată la o societate de asigurări, ori aceste societăţi verifică la data formulării cererii de asigurare dacă aceasta se află într-o bună stare vegetativă. Totodată, aşa cum rezultă din raportul de risc întocmit de către SC A.G.W.S. SA la data de 08 decembrie 2004, anterior încheierii poliţei de asigurare din 14 decembrie 2004, cultura de grâu înfiinţată de societate era înfrăţită, astfel că aceasta avea valoare biologică şi culturală bună.
De altfel, singurul aspect al litigiului care este disputat de părţi, arată recurenta, a fost cel al necesităţii certificatului de valoare biologică şi culturală a sămânţei, celelalte aspecte ce ţin de îndeplinirea de către reclamantă a procedurii prevăzute de către lege sau de valoarea despăgubirilor solicitate şi calculate prin expertiza efectuată în cauză, nefiind contestate.
Recurenta susţine că este greşit punctul de vedere al instanţei de fond din motivarea hotărârii cum că „necesitatea certificatului de valoare biologică şi culturală se impune pentru dovedirea legăturii de cauzalitate între distrugerea culturii şi fenomenele de calamitate naturală"; - ploi abundente şi de lungă durată. Aceaasta, având în vedere că prin H.G. nr. 446/2005 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2004 şi în primăvara anului 2005 şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-mai 2005, modificată şi completată prin H.G. 827/2005, în judeţul Dolj a fost declarată starea de calamitate naturală, nemaifiind deci necesară dovedirea existenţei acesteia.
Dreptul reclamantei la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 381/2002 s-a născut la data la care a formulat cererea de acordare a acestora din 04 august 2005 prin care a făcut dovada îndeplinirii procedurii de declarare, constatare şi evaluare prevăzute de lege.
Mai arată recurenta că se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 381/2002 în conformitate cu prevederile art. 1 şi 8 alin. (1) prima parte din Legea nr. 554/2004 prin lipsa răspunsului la procedura prealabilă înregistrată din 24 mai 2006 prin care a solicitat pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să soluţioneze favorabil cererea formulată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 381/2002 şi depusă la registratura pârâtului Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj din 04 august 2005 prin care solicita acordarea despăgubirilor datorate calamităţilor naturale (ploi abundente şi de durată) ce au afectat suprafaţa de grâu cultivată din anul agricol 2004-2005.
Totodată, susţine recurenta, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2002 a solicitat prin capătul doi şi trei de cerere şi repararea pagubei suferite de societate, considerând că în cauză este incidentă instituţia răspunderii civile delictuale, iar instanţa de fond nu le-a dat o soluţionare corectă.
În cauză intimaţii-pârâţi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, precum şi în şedinţa publică din 14 decembrie 2007 recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a Normei cadru privind întocmirea documentaţiei pentru suprafeţele însămânţate în toamna anului 2002 şi calamitate total şi asigurate conform art. 5 din Legea nr. 381/2002. Prin încheierea din aceeaşi dată s-a respins excepţia inadmisibilităţii acesteia invocată de intimaţii–pârâţi, urmând a se soluţiona recursul pe fond.
Astfel, având în vedere principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, Înalta Curte va aprecia asupra legalităţii Normei–cadru în raport cu prevederile Legii nr. 381/2002 şi cu cele ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
În acest sens, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, sunt considerate calamităţi naturale pierderile cantitative şi calitative de recolte, mortalitatea şi/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse în urma manifestării distinctive a unor fenomene naturale şi a bolilor, pe areale extinse.
Totodată, potrivit art. 15 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia preluării, verificării şi centralizării actelor de constatare pentru stabilirea sumelor necesare acordării despăgubirilor.
De asemenea, potrivit alin. (7) al art. 7 pentru stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la culturile agricole şi plantaţiile care au fost afectate, producătorul agricol trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări.
Alin. (8) din acelaşi art., documentele care atestă efectuarea cheltuielilor ce se înscriu în devizul-cadru al culturii, conform tehnologiei specifice, vor fi puse la dispoziţie comisiei constituite conform art. 9 şi vor face parte din dosarul de despăgubiri.
Potrivit alin. (9) din art. 7 devizele-cadru şi tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară şi însuşite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 419/2002, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură, în baza informaţiilor primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie, privind aria de răspândire şi intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor şi a informaţiilor primite de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prin Norma-cadru nu au fost încălcate aceste dispoziţii, nu s-a adăugat la lege sau norme, ci doar au fost concretizate tehnic exigenţele lor, motiv pentru care se va respinge excepţia de nelegalitate invocată.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu toate probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect nu a obligat pârâţii la soluţionarea favorabilă a cererii şi nici la acordarea despăgubirilor, refuzul fiind justificat în primul rând în raport cu dispoziţiile legale arătate în cele ce preced.
Este de necontestat că nu poate fi soluţionată favorabil o astfel de cerere decât în condiţii de deplină certitudine privind legătura de cauzalitate între distrugerea culturii şi fenomenele de calamitate naturală, neputându-se accepta existenţa dubiilor privind distrugerea din alte cauze cum ar fi calitatea seminţei.
Aceasta a fost şi raţiunea pentru care s-a solicitat certificatul de valoare biologică şi culturală pentru sămânţa folosită.
De altfel, chiar intimata-reclamantă are o poziţie oscilantă cu privire la menţinerea calităţii acesteia, susţinând când că „poate fi folosită la trei cicluri” când că are valoarea „chiar şi după un ciclu de producţie”.
Într-adevăr, în anul 2005, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a elaborat H.G. nr. 446/2005, modificată şi completată prin H.G. nr. 827/2005, precum şi H.G. nr. 1227/2005 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile agricole însămânţate în toamna anului 2004, respectiv primăvara anului 2005 şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-septembrie 2005, ceea ce nu înseamnă că nu s-ar impune necesitatea prezentării certificatului de valoare biologică şi culturală ca probă pentru dovedirea legăturii de cauzalitate mai sus arătate şi corect reţinută de instanţa de fond, riscul asumat de asigurător nefiind concludent în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar dacă cultura se află în zonele geografice pentru care se declară stare de calamitate naturală prevăzute în anexă, trebuie dovedit că aceste culturi au fost afectate de inundaţii, din revărsări de râuri sau de alte ape curgătoare şi ruperi de baraje, ploi abundente şi de durată, în perioada aprilie–iulie 2005, fenomene naturale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 (art. 1 din H.G. nr. 446/2005 modificat de art. 1 din H.G. nr. 827/2005) potrivit dispoziţiilor legale arătate în cele ce preced.
Cu privire la motivul ce vizează autoritatea de lucru judecat Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, instanţa de fond soluţionând excepţia invocată în mod corect, în raport cu dispoziţiile legale. De altfel, chiar intimata-reclamantă recunoaşte că între cele două litigii nu există nici identitate de părţi, nici de obiect.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II, coroborat cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Calopăr, judeţul Dolj împotriva sentinţei nr. 194 din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge excepţia de nelegalitate privind Norma-cadru privind întocmirea documentaţiei pentru suprafeţele însămânţate în toamna anului 2002 calamitate total şi asigurate invocată de recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 843/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 851/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
