ICCJ. Decizia nr. 841/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 841/2008
Dosar nr. 1572/54/2007
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, SC C. SA Craiova, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 17996 din 12 februarie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj privind atragerea răspunderii solidare a SC C. SA Craiova, în solidar cu debitorul insolvabil SC C. SA Dolj până la pronunţarea instanţei de fond.
Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2904 din 22 iunie 2007 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pentru că litigiul are o valoare mai mare de peste 5 miliarde ROL, chiar dacă se contestă numai modalitatea de atragere a răspunderii solidare.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1572/54/2007 la Curtea de Apel Craiova, instanţă care prin decizia nr. 241 din 6 august 2007 a admis cererea precizată şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 17996 din 12 februarie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, a deciziei nr. 5827 din 25 iulie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj şi a procesului-verbal de control din 30 noiembrie 2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei care face obiectul Dosarului nr. 1575/54/2007 al Curţii de Apel Craiova.
Prin precizarea depusă la termenul din 6 august 2007, se solicitase de către reclamantă suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că D.G.F.P., Dolj, la data de 26 iulie 2007 a comunicat decizia nr. 58628 din 25 iulie 2007 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă şi a fost formulată acţiunea în anulare.
Instanţa de fond a reţinut că suspendarea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004 implică existenţa unei acţiuni în instanţă, în anularea actului administrativ, iar din certificatul depus la dosar rezultă că s-a formulat o asemenea acţiune.
S-a apreciat că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de atragere a răspunderii solidare trebuie să se realizeze doar după ce justiţia se va pronunţa în acţiunea în anulare şi când se va stabili în mod definitiv şi irevocabil că petenta se face vinovată şi datorează sumele reţinute în sarcina sa.
Mai mult, s-a arătat că în favoarea D.G.F.P., Dolj petenta a constituit garanţii care acoperă valoarea creanţei fiscale, iar prin executarea actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu consecinţe grave în patrimoniul petentei.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către D.G.F.P. Dolj, considerând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Primul motiv de recurs vizează faptul că, deci, potrivit art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea nu poate fi dispusă dacă nu se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, nu a fost depusă cauţiunea.
Este criticată soluţia instanţei de fond, pentru că Legea nr. 554/2004 este o lege generală, iar C. proc. fisc. este o lege specială, derogatorie, care se aplică cu prioritate, normele acestui act normativ completându-se cu cele generale în materia contenciosului administrativ.
Singura derogare de la legea generală în materia suspendării o constituie plata cauţiunii, iar art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. nu distinge între art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci menţionează doar necesitatea plăţii unei cauţiuni pentru o cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Pe fond, se arată faptul că suspendarea executării actelor administrative este o situaţie de excepţie, faţă de prezumţia de legalitate şi veridicitate a actului administrativ şi ea nu se poate face decât în limitele şi în condiţiile stabilite de lege.
Pentru a se dispune suspendarea trebuiesc îndeplinite cumulativ atât cazul bine justificat, dar şi paguba iminentă.
Se invocă faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi privind prejudiciul efectiv şi nici perturbarea activităţii contribuabililor respectivi, pentru a se discuta despre paguba iminentă şi nici cazul bine justificat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
SC C. SA Craiova a formulat întâmpinare şi s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2008 s-a stabilit cauţiunea de 10% din suma contestată, cauţiune care a fost plătită de intimata-reclamantă.
Tot intimata-reclamantă a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.
S-a susţinut că potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sentinţa prin care s-a pronunţat suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, iar în cauză sentinţa nr. 241/2007 a Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată la 6 august 2007 şi recursul a fost declarat la data de 14 august 2007, cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Pentru că acest recurs a fost promovat împotriva unei sentinţe pentru care instanţa a fost sesizată anterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004, nu se pot aplica dispoziţiile din Legea nr. 262/2007.
Recursul nici nu a fost motivat în termen şi acesta ar fi nul, se susţine de către intimata-reclamantă.
După analiza excepţiilor invocate, Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente:
Art. 14 alin. (4) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 care au a fost publicată în M. Of. nr. 510/30.07.2007 şi cum nu a avut prevăzut un termen pentru intrarea în vigoare, aceasta a intrat în vigoare la 3 zile de la publicare, astfel că la data de 6 august 2007, când instanţa de fond s-a pronunţat, legea nouă era în vigoare, iar instanţa de fond a indicat greşit termenul de recurs, aceasta fiind de 5 zile de la comunicare.
Este de remarcat că textele menţionate sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare. De altfel, chiar Legea nr. 262/2007 conţine o prevedere în acest sens pentru că în art. II alin. (2) se prevede că dispoziţiile referitoare la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Având în vedere că termenul de 5 zile trebuia calculat de la comunicarea sentinţei, se constată că recursul a fost declarat şi motivat în termen, astfel că şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare va fi respinsă.
În privinţa recursului declarat de D.G.F.P. Dolj acesta va fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţi publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
În temeiul art. 15 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată instanţei competente, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Din interpretarea sistematică a celor două texte rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrative fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.
Motivele de recurs se referă la faptul că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cele două condiţii legale ar fi fost îndeplinite şi de aceea, soluţia instanţei de fond este nelegală.
La momentul formulării cererii de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004, definea art. 2 alin. (1) lit. s), paguba iminentă ca fiind prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz perturbarea gravă previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepţie de la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminenţa producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Simplele afirmaţii ale intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obţinut, iar instanţa de fond s-a limitat, atunci când a admis cererea de suspendare, să afirme că prin executarea actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu consecinţe grave în patrimoniul petentei.
Toate acestea dovedesc faptul că nu este îndeplinită în cauză condiţia pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită în cauză pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.
Atunci când a fost formulată cererea de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004 nu conţinea o definiţie a cazului bine justificat.
Chiar anterior modificărilor aduse de Legea nr. 262/2007 existenţa cazului bine justificat putea fi reţinută dacă din împrejurările cauzei rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza şi în vederea executării legii.
Însă, în cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se însă efectua numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că s-ar ajunge ca legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o altă instanţă, decât cea investită cu acţiune în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
De altfel, instanţa de fond nu a motivat existenţa sau nu a cazului bine justificat ci a susţinut că executarea actului să se facă numai după ce se soluţionează acţiunea în anulare a acelui act.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada că cele două condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004 ar fi îndeplinite, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate ca neîntemeiate.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Dolj împotriva deciziei nr. 241 din 6 august 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 840/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 842/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
