ICCJ. Decizia nr. 843/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 843/2008
Dosar nr. 9944/44/2006
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2005 la Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC A.C.I.E. SRL a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea deciziei nr. 150 din 5 mai 2005 emisă de Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile supuse Marcării de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, decizie prin care s-a respins contestaţia societăţii comerciale împotriva deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005 de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 modificată la data de 26 februarie 2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 141/2005, în mod abuziv i s-a revocat autorizaţia de antrepozit, conform art. 180 lit. b) şi art. 183 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., motiv pentru care a atacat în contencios administrativ şi fiscal această decizie, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. Până la soluţionarea acestei pricini, a arătat reclamanta, solicită suspendarea deciziei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, apreciind că în cauză, pe de o parte, pârâta nu a examinat atent faptele sau constatările reţinute de organele de control, precum şi dispoziţiile legale care prevăd condiţiile în care se poate decide revocarea unei autorizaţii de antrepozit fiscal.
Pe de altă parte, a arătat reclamanta, măsura luată este mult mai gravă din perspectiva implicaţiilor economice ale societăţii comerciale, care are ca obiect principal de activitate producerea băuturilor alcoolice, iar pentru reautorizarea sa o nouă solicitare nu poate fi efectuată mai devreme de 6 luni de la revocare – ceea ce, pe cale de consecinţă, înseamnă şomaj, neachitarea taxelor şi impozitelor generate de activitatea lunară, prejudiciul iminent care ar fi creat fiind greu de cuantificat ţinând cont şi de contractele încheiate cu producătorii de materii prime şi distribuitorii de băuturi alcoolice şi nu în ultimul rând de pierderi inerente la bugetul consolidat al statului.
În concluzie, reclamanta a apreciat că este necesară măsura suspendării până la judecarea definitivă a cauzei, ca o măsură vremelnică ce o repune în drepturile legale dobândite privind activitatea antrepozitului fiscal de producţie băuturi alcoolice aparţinând societăţii comerciale.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 77 din 31 mai 2005, a admis cererea de suspendare a actului administrativ prin ordonanţă preşedinţială, a dispus suspendarea efectelor juridice ale deciziei nr. 150/2005 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ aflată pe rolul curţii de apel şi având ca obiect anularea deciziei suspendate, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ. cu aplicarea art. 16 din noua Lege contenciosului administrativ.
Instanţa de fond a mai reţinut că este un caz grabnic şi de urgentă ce necesită luarea unei măsuri vremelnice pentru prevenirea unei pagube iminente, respectiv întreruperea activităţii comerciale a reclamantei.
Implicaţiile economice a unei astfel de măsuri, reţine instanţa sunt nu doar păgubitoare pentru societate prin perturbarea activităţii economice, dar şi de natură a produce consecinţe negative în plan economic şi social, inclusiv prin neachitarea obligaţiilor fiscale (taxe şi impozite curente) de activitatea lunară, iar prejudiciul iminent ar fi destul de mare şi greu de cuantificat, ţinând seama că societatea are încheiate diferite contracte, inclusiv prin pierderi inerente la bugetul consolidat al statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în baza mandatului dat de pârât, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond în mod greşit nu a avut în vedere că la data efectuării controlului, societatea nu deţinea certificate de calibrare toate rezervoarele de depozitare a materiei prime şi produselor finite, încălcându-se astfel prevederile art. 180 lit. b) C. fisc.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2268 din 15 iunie 2006, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi în fond a respins cererea de suspendare.
În considerentele deciziei, instanţa supremă a reţinut că în contenciosul administrativ nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., ci cele ale legii speciale organice, respectiv Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite nici condiţiile impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, adică: cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond trebuia să verifice dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi nu doar să reţină că prejudiciul este greu cuantificabil, dar de natură de a crea perturbări iminente de natură economică şi socială, fără un probatoriu pertinent.
La data de 08 noiembrie 2007, SC A.C.I.E. SRL a formulat prezenta cerere de revizuire a deciziei nr. 2268 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând modificarea acesteia şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină seama de situaţia obiectivă existentă şi de probele administrate în cauză.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., îşi găsesc pe deplin aplicarea în speţa de faţă, întrucât a descoperit existenţa unor înscrisuri noi pe care nu le-a putut prezenta la timpul cuvenit din motive mai presus de voinţa sa. Revizuenta a indicat drept acte noi certificatele de calibrare corespunzătoare unor rezervoare; aceste acte au existat la momentul soluţionării cauzei, dar nu au fost predate de către organismul competent.
Revizuenta a mai indicat drept temeiuri juridice ale cererii: art. 6 şi art. 13 C.E.D.O.
În dovedirea cererii, revizuenta a depus la dosar: referatul întocmit de administratorul societăţii cu privire la cifra de afaceri a acesteia pe ultimii 3 ani, ştate de plată a salariilor, certificatele de calibrare şi anexele acestora.
Au fost ataşate dosarul în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească atacată cu revizuire şi dosarul de fond corespunzător: Dosarul nr. 10481/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosarul nr. 4738/2005 al Curţii de Apel Ploieşti.
Intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de revizuentă în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează revizuirea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care potrivit art. 322 C. proc. civ., poate avea ca obiect numai hotărârile definitive, precum şi hotărârile date de instanţele de recurs, atunci când evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs presupune ca în cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de control judiciar să facă fie o proprie analiză a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în cauza de faţă, prin decizia nr. 2268 din 15 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul şi a respins cererea de suspendare a actului administrativ dedus judecăţii. Pe cale de consecinţă, se poate aprecia că instanţa a evocat fondul, întrucât a întreprins o analiză proprie a probatoriilor efectuate în cauză.
Motivul invocat de revizuentă, prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Conform textului legal anterior indicat, se poate cere revizuirea unei hotărâri irevocabile dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Certificatele de calibrare a rezervoarelor nu constituie acte noi, întrucât acestea au fost depuse - ulterior controlului prin care s-a constatat lipsa acestora – la organul fiscal chiar de către revizuentă prin adresa din 25 aprilie 2005, înregistrată la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa din 25 aprilie 2005, în care s-au menţionat: „Societatea noastră a îndeplinit următoarele cerinţe (...). S-a efectuat calibrarea bazinelor din fibră de sticlă, conform certificatelor de calibrare anexate”.
Aşadar, este evident că aceste certificate au fost prezentate organelor de control, nu la momentul verificării, ci doar după remedierea deficienţelor, aşa cum însăşi revizuenta a recunoscut în faţa instanţei de fond.
De asemenea, certificatele în discuţie au fost depuse şi la instanţa de fond.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că aceste certificate de calibrare nu pot constitui un probatoriu relevant în ceea ce priveşte îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 6 C.E.D.O., instanţa apreciază că revizuentei i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC A.C.I.E. SRL Ş. împotriva deciziei nr. 2268 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 850/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
