ICCJ. Decizia nr. 840/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 840/2008
Dosar nr. 986/46/2007
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001 reclamanta SC C. SA Bradu, judeţul Argeş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrate Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Argeş, suspendarea executării deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrate Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 185 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc.
În motivarea cererii reclamanta arătat că:
- a achitat debitele fiscale principale, rămânând în debit doar cu accesoriile acestora;
- potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc. există o îndoială puternică asupra legalităţii deciziei cât timp a dedus TVA-ul de 166.419 RON în baza facturilor fiscale care îndeplinesc condiţiile legale referitoare la documentele justificative-contracte de închiriere şi de transport cu SC M.C.M. SRL.
- în anii 2003-2004 a realizat venituri din activităţi autorizate în valoare de 45.478.717 RON şi a achitat la bugetul statului 3.172.218 RON. Lucrările pentru care a dedus cheltuieli de transport de 166.419 RON s-au efectuat pe bază de contracte cu SNP P.A. Piteşti (fiind de construcţii şi de geniu civil, potrivit domeniului de activitate);
- sumele care i se impun, respectiv 549.780 RON - reprezentând 190.716 RON impozit pe profit şi 166.419 RON TVA - sunt împovărătoare, acestora li se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar în situaţia în care s-ar proceda la executarea silită, situaţia financiară a societăţii ar fi grav afectată şi ar întâmpina dificultăţi la plata impozitelor şi taxelor curente, în desfăşurarea relaţiilor comerciale, precum şi în raporturile cu proprii angajaţi, fiind pe nedrept tracasată de aproape 3 ani de inspectorii fiscali şi cu procesele cu aceştia - mai ales că sumele reţinute pentru S. - Galaţi nu i-au fost restituite, fiind redistribuite ilegal.
Pârâtele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 185 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată şi modificată şi nici cele ale art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
La data de 6 decembrie 2007, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită a se avea în vedere şi că este o societate comercială cu capital privat, cu mai mulţi acţionari şi banii rezultaţi din activităţile specifice prevăzute ca domeniu de activitate, într-o economie atipică de piaţă trebuie folosiţi în sensul investirii şi reinvestirii cu scopul de a se obţine venituri pentru achitarea datoriilor foarte mari către stat, a salariilor angajaţilor ce se modifică permanent, pentru procurarea de materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii.
A mai precizat reclamanta că solicită admiterea cererii şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a cauzei, perioadă în care autoritatea fiscală poate să treacă la recuperarea sumei eronat şi nelegal stabilită prin falsurile comise de inspectorul A.B. (în opinia reclamantei), ca obligaţie suplimentară, blocându-i-se astfel conturile.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 122/F-C din 14 decembrie 2007 a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrate Fiscală până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie la Agenţia Naţională de Administrate Fiscală şi apoi la instanţă iar după pronunţarea sentinţei nr. 92/F/C din 16 octombrie 2006 de Curtea de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 2803 din 31 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâta Agenţia Naţională de Administrate Fiscală a emis decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 prin care a admis în parte plângerea, desfiinţând decizia de impunere şi procesul verbal amintite pentru suma de 69.967 RON şi ameninţând-o pentru suma de 549.780 RON (190.716 RON, impozit pe profit; 81.966 RON dobândă; 21.556 RON, penalităţi de întârziere; 166.416 RON, TVA; 63.217 RON, dobândă aferentă şi 25.906 RON, penalităţi de întârziere).
S-a considerat că decizia reţine că reclamanta a dedus TVA, înscrisă în cinci facturi fiscale emise de SC M.G.M. SRL, reprezentând contravaloarea unor servicii de transport, în perioada 2003-2004, fără a face dovada prestării efective a acestora. Dacă aceste prestări de servicii au fost sau nu realizate de către reclamantă, se va dovedi, numai după administrarea probatoriului necesar, pentru fondul cauzei, însă prin deducţie logică, se poate presupune, că un comerciant, nu poate închiria mijloacele de transport, fără a le utiliza şi a-şi crea profit.
S-a mai reţinut că a înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, fără a presta servicii numai cu scopul de a deduce TVA, constituie o faptă penală, iar sub acest aspect, organele competente au pronunţat soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond a reţinut că se impune suspendarea executării deciziei întrucât prin achitarea întregii sume reţinută în raportul de inspecţie fiscală (fără accesorii), reclamanta a fost împiedicată să-şi valorifice banii şi să-i reinvestească în vederea realizării activităţii sale, cu atât mai mult, cu cât, de la data începerii litigiului, s-a scurs un interval mare de timp.
În plus, instanţa şi chiar pârâta s-au pronunţat asupra actelor de control. Admiţând în parte plângerea, pârâta a constatat nelegalitatea parţială a actelor de control. Se creează astfel premisele, ca inspectorii fiscali să greşească în întregime actele întocmite, iar pârâta Agenţia Naţională de Administrate Fiscală să pronunţe decizia, fără a fi administrat întregul probatoriu necesar.
Deşi pârâta a admis în parte plângerea, nu a restituit reclamantei suma plătită în plus.
S-a mai reţinut că ar fi nedrept ca reclamanta să fie împiedicată să-şi desfăşoare activitatea, în condiţiile în care a dovedit nelegalitatea parţială a actelor de control, a achitat sumele pretinse şi, de asemenea, demonstrând că administratorul său nu a săvârşit nici un fel de fapte penale, în perioada supusă controlului. Menţinerea deciziei creează pentru pârâtă, posibilitatea de a recurge la executare silită faţă de reclamantă, deşi mai are de recuperat doar cheltuielile accesorii debitului principal.
Pentru aceste considerente instanţa de fond a apreciat că se impune a se suspenda executarea silită a actului administrativ fiscal până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei, având în vedere plata cauţiunii) în cuantumul fixat, (datorită achitării unei părţi a debitului) şi a îndeplinirii condiţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii din 12 decembrie 2007, a declarat recurs, în termen legal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Argeş în nume propriu şi reprezentând Agenţia Naţională de Administrate Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, cu privire la încheierea din 12 decembrie 2007, că în mod greşit instanţa a respins cererea prin care s-a solicitat acordarea unui termen pentru formularea unei apărări în raport cu faptul că reclamanta a depus la dosar o cerere de precizare a acţiunii.
Referitor la cauza dedusă judecăţii se apreciază că instanţa de fond nu a făcut aplicarea corectă a textelor de lege incidente litigiului şi a reţinut, în mod eronat, că reclamanta ar fi prejudiciată de menţinerea actului fiscal şi că, în speţă, sunt întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi posibilă suspendarea executării actului, fără ca reclamanta să fi dovedit şi justificat crearea unui prejudiciu viitor în sensul prevăzut de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, arată recurenta, referitor la „motivele de nelegalitate” invocate de reclamantă, consideră că acestea nu puteau fi reţinute de instanţă deoarece reprezintă aprecieri cu privire la fondul cauzei, iar dezvoltarea lor s-a făcut tot prin invocarea fondului cauzei, neprobându-se existenţa unei situaţii speciale care să existe distinct de fondul actului de control atacat şi care să nu constituie o antepronunţare a instanţei, cum s-a şi procedat în speţă.
Se mai susţine că doar plata unei cauţiuni nu poate justifica suspendarea executării unui act fiscal, iar cuantumul datoriilor nu poate doar prin el însuşi să determine această măsură.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Referitor la motivele de recurs ce vizează încheierea din 12 decembrie 2007, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate în raport cu data înregistrării precizărilor la cererea de suspendare a executării silite (6 decembrie 2007) conţinutul acestora şi a înscrisurilor depuse (care nu erau necunoscute pârâtelor), precum şi a faptului că pârâtele au avut asistenţă juridică specializată, fiind aplicabile prevederile art. 96 C. proc. civ.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu toate probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este cunoscut că actul administrativ, inclusiv cel fiscal, se bucură de prezumţia de legalitate, motiv pentru care este executoriu, „ex officio”.
Totuşi, prin excepţie de la regula executării, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ dar numai în situaţia în care sunt întrunite cumulativ condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, intimata-reclamantă a făcut dovada atacării actului administrativ fiscal, respectiv a deciziei nr. 297 din 27 septembrie 2007.
Este adevărat că legiuitorul a statuat, prin art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, că persoana vătămată printr-un act administrativ poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea acestuia în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, numai că realizarea cumulativă a acestor condiţii trebuie dovedită, iar sarcina probei revine celui ce solicită suspendarea.
Totodată, prin art. 2 lit. s) şi t) din Legea nr. 55472004 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, au fost explicitate sintagmele „pagubă iminentă” şi „cazuri bine justificate”.
Astfel, sintagma „pagubă iminentă” exprimă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”, iar sintagma „cazuri bine justificate” exprimă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului. De altfel, prin art. 2 lit. ş) a fost preluată prevederea art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 în forma iniţială, iar cele prevăzute la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată sunt în deplină concordanţă cu definiţia dată în mod constant de întreaga jurisprudenţă şi doctrină în materie anterior modificării, cazului bine justificat.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sfera de cuprindere a acestor două sintagme nu poate fi extinsă asupra altor situaţii, astfel cum greşit a procedat în cauză instanţa de fond care, prin considerentele ce susţin soluţia adoptată, a depăşit limitele acestora, referindu-se şi la aspecte ce ţin de fondul litigiului referitor la anularea actului administrativ fiscal.
În plus, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost administrate probe care să justifice întrunirea cumulativă a celor două condiţii mai sus precizate. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 279 din 27 septembrie 2007 a Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală, pe de o parte, s-a desfiinţat decizia de impunere nr. 136/2006 şi raportul de inspecţie fiscală din 10 aprilie 2006 doar pentru suma de 69.967 RON urmând să se procedeze la o nouă verificare şi, pe de altă parte, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 549.780 RON în condiţiile în care principalul indicator a performanţei economice respectiv cifra de afaceri, la data întocmirii RIF 11211/2006 era de 454.787.170.000 ROL, astfel cum recunoaşte chiar intimata-reclamantă în întâmpinarea sa.
Totodată, Înalta Curte reţine că nu se poate aprecia că un cuantum mare al datoriei fiscale poate determina prin el însuşi suspendarea executării actului, aceasta cu atât mai mult cu cât în situaţia desfiinţării titlului executoriu se restituie celui îndreptăţit sumele virate în baza respectivului titlu.
De altfel, suspendarea executării duce la acumularea de debite şi accesorii de natură a afecta nu doar executarea creanţelor statului, dar şi agentul economic, motiv pentru care luarea acestei măsuri este considerată de legiuitor ca având caracter de excepţie ce impune realizarea cumulativă a condiţiilor strict prevăzute de lege.
Cum însă în cauză materialul probator administrat nu răspunde exigenţelor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007.
Prin urmare, Înalta Curte, pentru considerentele arătate în vele ce preced, va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, în baza dispoziţiilor art. 14 şi 15, 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 şi a celor ale art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Argeş în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 122/F-C din 14 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC C. SA Bradu ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat împotriva încheierii din 12 decembrie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 837/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 841/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
