ICCJ. Decizia nr. 842/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 842/2008
Dosar nr. 10111/1/2007
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Universitatea Naţională de Apărare solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză: 1) să dispună anularea parţială a ordinului Comandantului Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 şi a ordinului Ministrului Apărării Naţionale transmis cu nota telefonică din 27 noiembrie 1989, cu privire la numirea sa în funcţia de profesor la catedra de apărare antiaeriană; 2) să constate că ultima funcţie pe care a exercitat-o a fost aceea de „şef secţie aviaţie şi apărare antiaeriană” la Academia Militară, prevăzută în statul de organizare cu gradul de general-maior, specialitatea 32-ofiţer de stat major aviaţie şi clasa de salarizare 25; 3) să oblige pârâţii să îi elibereze o adeverinţă în care să precizeze că ultima funcţie îndeplinită înainte de pensionare a fost aceea de „şef secţie aviaţie şi apărare antiaeriană”.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în perioada 1965-24 aprilie 1989 a îndeplinit funcţii diferite, prevăzute în ştatele de funcţii, până la gradul de general-maior. Reclamantul a precizat faptul că, din motive medicale, a fost declarat inapt pentru serviciul militar şi scos din evidenţă, aşa cum rezultă din certificatul din 27 martie 1989, fiind pus la dispoziţia Academiei Militare în vederea pensionării; la data de 29 noiembrie 1989 a fost numit în funcţia de profesor la catedra de apărare antiaeriană, după care a fost pensionat. Reclamantul a concluzionat în sensul că, în raport de situaţia sa, cele două ordine pe care le contestă sunt nelegale.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, precum şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, cu motivarea că reclamantul s-a adresat instanţei după aproximativ 15 ani de la data emiterii ordinelor in discuţie.
Prin sentinţa civilă nr. 507 din 06 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea reclamantului ca tardiv introdusă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la prima excepţie că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, întrucât la data de 29 septembrie 2005, anterior promovării acţiunii în contencios administrativ, a înregistrat la Ministerul Apărării Naţionale raportul din 26 mai 2005, prin care a solicitat acestui pârât abrogarea ordinului nr. 39 din 29 noiembrie 1989.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, instanţa de fond a apreciat că aceasta este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi art. 103 C. proc. civ., întrucât împrejurările medicale invocate de recurentul-reclamant, care l-au împiedicat să solicite anularea celor două acte administrative s-au consumat la momentul pensionării sale, respectiv perioada 1989-1990, când acesta ar fi avut posibilitatea legală de a solicita anularea celor două ordine, în baza Legii nr. 1/1967.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, în termen legal, reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut de către recurent că cele două ordine pe care le contestă au fost emise in urmă cu 16 ani, dar nu i-au fost comunicate şi nici nu l-au vătămat într-un drept recunoscut de lege. De aceste acte, arată recurentul, a luat cunoştinţă la data de 26 aprilie 2005, din documentele primite de la U.M. nr. XX – Arhiva Armatei.
Recurentul a mai precizat că această numire „fictivă” în funcţia de profesor îi produce o vătămare, întrucât Ministerul Apărării Naţionale nu îi eliberează adeverinţa necesară pentru recalcularea pensiei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 479/2003 şi ale H.G. nr. 691/2004.
În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în motivare că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi art. din Legea nr. 554/2004, având în vedere actele administrative individuale atacate şi existenţa motivelor temeinice invocate de recurent pentru repunerea in termenul de formulare a acţiunii, în temeiul art. 103 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
În motivarea soluţiei s-a arătat că sentinţa criticată este legală şi temeinică, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Recurentul-reclamant a solicitat instanţei de contencios administrativ la data de 29 septembrie 2005 anularea parţială a ordinului Comandantului Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 (prin care a fost numit profesor la catedra de Apărare Antiaeriană) şi a ordinului nr. 8 din 1 ianuarie 1990 emis de Ministrul Apărării Naţionale [prin care a fost trecut direct în retragere prin aplicarea art. 46 lit. b) din Statutul Corpului Ofiţerilor].
La momentul sesizării instanţei era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Înalta Curte consideră că prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din legea mai sus citată, în privinţa termenului de introducere a acţiunii, în raport de care a apreciat tardivitatea acesteia. Este vorba de termenul de 1 an de la data emiterii actelor administrative, care nu poate fi depăşit, acesta fiind, conform dispoziţiilor alin. (5) al aceluiaşi art., un termen de decădere.
Reţinând, aşadar, că prima instanţă a soluţionat în mod corect excepţia de tardivitate invocată, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 4238 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a formulat cerere de revizuire ce a fost respinsă prin decizia nr. 2566 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 16440/1/2006.
Decizia nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost atacată, în prezenta cauză, cu contestaţie în anulare de către contestatarul C.A.
Au fost invocate dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ., însă este criticată soluţia instanţei de recurs pentru că nu s-au aplicat corect prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la comunicarea actului administrativ contestat şi la introducerea acţiunii în instanţă.
Se arată că în faţa instanţelor contestatarul a arătat că ordinul Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 nu i-a fost comunicat niciodată iar de existenţa lui a aflat la data de 26 aprilie 2005 din documentele primite de la Arhiva armatei, instanţele aplicând greşit art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu alin. (2) deşi trebuie aplicat art. 11 alin.1 lit. a).
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
C. proc. civ. reglementează două forme de contestaţie în anulare: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
În speţă, au fost invocate atât motive ale contestaţiei în anulare de drept comun [art. 317 alin. (2) C. proc. civ.], cât şi dispoziţiile contestaţiei în anulare speciale [art. 318 alin. (1) C. proc. civ.].
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. [pentru că art. 317 alin. (2) C. proc. civ. nu reglementează un caz de contestaţie în anulare] hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului,când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Din analiza acestui text rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiţii pentru a putea fi admisă contestaţia în anulare prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. hotărârea atacată să fie irevocabilă şi partea să nu fi putut invoca acest motiv pe calea apelului sau recursului.
Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.
În speţă, însă, contestatarul nu a indicat care normă de competenţă ar fi fost încălcate, însă textul se referă la dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă, astfel că va fi respinsă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Şi contestaţia în anulare întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ. va fi respinsă pentru că nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale.
Textul invocat se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formele ale judecării recursului ori erori pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.
Noţiune de greşeală materială se referă la greşeli materiale cu caracter procedural care să ducă la pronunţarea unei soluţii eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale iar nu „greşeli de judecată” pentru că s-ar ajunge la anularea unei hotărâri irevocabile şi la judecarea încă o dată, a recursului.
De altfel, se poate observa că în motivele contestaţiei în anulare se dezvoltă motive de recurs vizând greşita aplicare a dispoziţiilor legale în privinţa excepţiei tardivităţii acţiunii.
De aceea va fi respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatar împotriva deciziei nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.A. împotriva deciziei nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 841/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 843/2008. Contencios → |
|---|
