ICCJ. Decizia nr. 877/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 877/2008
Dosar nr. 5059/30/2007
Şedinţa de la 4 martie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice a solicitat obligarea pârâţilor să-i achite sporul de vechime în muncă pentru perioada 01 august 2005-05 decembrie 2005, actualizat cu indicele de inflaţie de la data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă şi obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să aloce necesare plăţii acestor sume.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi este îndreptăţită la plata acestei sume reprezentând vechime în muncă, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 50/1996 care a acordat acest spor, însă prin O.U.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 344/2001 „vechimea în muncă"; nu a fost prevăzută, dar nici nu a fost abrogat expres art. 33 din Legea nr. 50/1996 care reglementa acest drept pentru magistraţi.
Reclamanta susţine că raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 83/2000, care prevăd că „orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe se abrogă";, art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu este un text contrar, ci unul complementar, iar o dovadă în acest sens este faptul că dispoziţiile cu privire la sporul de vechime se aplică în continuare pentru personalul auxiliar.
Prin sentinţa civilă nr. 1689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiş a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că dispoziţiile privind salarizarea magistraţilor din O.U.G. nr. 27/2006, stabilesc în mod clar că instanţa competentă a soluţiona litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor este Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2676 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă.
Pentru a pronunţa soluţia arătată, curtea a reţinut că reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite de autoritatea publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi nerecunoscute de pârâţi, nu se poate califica cererea ca o nemulţumire a reclamantei cu privire la stabilirea drepturilor salariale,în sensul dat de art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi Tribunalul Timiş, secţia civilă, se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:
O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei prevede, în art. 36, o procedură specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce presupune, în mod logic, preexistenţa unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.
În speţă, reclamanta nu a contestat dispoziţia care i-a stabilit drepturile salariale cuvenite funcţiei sale de procuror, ci a pretins recunoaşterea şi acordarea de către pârâţi a unui drept constând în sporul de vechime în muncă.
Aşa fiind, Tribunalul Timiş, secţia civilă, s-a dezinvestit în mod greşit de soluţionarea acţiunii, întrucât, în raport cu obiectul cererii, instanţa era competentă material, sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora el se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
De asemenea, dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. muncii trimit, în ceea ce priveşte instanţa competentă în judecarea conflictelor de muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile fiind dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c).
În fine, în stabilirea competenţei după materie pentru cererea reclamantei, relevante şi exclusiv aplicabile sunt dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. muncii, mai sus redate, iar nu cele ale art. 69 care exclud din sfera conflictelor de drepturi pe cele ivite între unităţi şi persoane între care există alt tip de contracte decât cele de muncă, deoarece între părţile din cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe F.C.A., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 866/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 879/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
