ICCJ. Decizia nr. 885/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 885/2008
Dosar nr. 2745/325/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la 21 februarie 2007, P.D. a solicitat în contradictoriu cu I.P.J. Timiş, anularea procesului - verbal de constatare din 10 februarie 2007 prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă şi două puncte penalizare pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 1211 – Regulament de aplicare a OUG nr. 195/2002.
La termenul din 28 martie 2007, reclamata a invocat excepţia de nelegalitate a art. 180 şi Anexa 1A din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391 din 4 octombrie 2006 în raport de dispoziţiile art. 98 alin. (2) şi OG nr. 20/1992 şi Ordinul nr. 301/2005 al Biroului de Metrologie.
În detaliu, reclamanta a susţinut că art. 180 şi Anexa 1A din Regulament, încalcă flagrant dispoziţiile OG nr. 2/2005 în sensul că din procesul - verbal de constatarea contravenţiei lipsesc menţiunile referitoare la ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; cele referitoare la mijloacele tehnice omologate, verificate metrologic şi pe baza cărora s-a constatat contravenţia (în speţă, depăşirea vitezei regulamentare) şi în fine, menţiunile referitoare la numărul hotărârii de Guvern prin care se stabileşte salariul minim pe economie, toate acestea fiind elemente esenţiale, în opinia sa, în lipsa cărora nu se poate verifica legalitatea actului constatator şi a sancţiunii aplicate.
Învestită cu soluţionarea acestei excepţii, Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa civilă nr. 260 din 17 octombrie 2007 a respins-o ca nefondată, reţinând pentru această că aprecierea şi stabilirea sancţiunii contravenţionale se face exclusiv în raport de gradul de pericol social al faptei săvârşite; contextul împrejurărilor în care a fost săvârşită, scopul urmărit şi consecinţele produse, fără a putea fi influenţată de ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului. Nici absenţa din cuprinsul procesului - verbal a numărului hotărârii de Guvern prin care s-a stabilit salariul minim pe economie, nu este relevantă, cuantumul acestuia fiind adus la cunoştinţa publicului prin publicare în M. Of. În fine, instanţa fondului a respins şi critica referitoare la lipsa menţiunilor legate de starea aparaturii de măsurarea vitezei, aceasta putând fi eventual contestată şi probată în condiţiile plângerii formulate împotriva procesului - verbal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate l-a constituit în esenţă, art. 180 şi Anexa 1A din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 în raport cu legea - cadru, OG nr. 2/2001 privind contravenţiile.
În acest context, în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că absenţa menţiunilor referitoare la ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; a celor referitoare la starea mijloacelor tehnice pe baza cărora s-a constatat contravenţia, precum şi a numărului actului normat prin care se stabilea salariul minim pe economie, în condiţiile în care legiuitorul nu a permis nici un fel de derogări de la conţinutul procesului - verbal de constatare a contravenţiei astfel cum a fost stabilit prin art. 16 din OG nr. 2/2001, este nerelevantă.
Recurenta a mai criticat hotărârea Curţii de Apel Timişoara şi pentru modul în care a soluţionat cererea de intervenţie a M.I.R.A. în interesul Guvernului, fără a se ţine cont de obiecţiunile sale cu privire la calitatea procesuală.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare care presupune verificarea legalităţii actului administrativ contestat în raport de dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis.
În cauză, recurenta - reclamantă P.D. a susţinut excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 180 şi Anexa 1A din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în raport de dispoziţiile OG nr. 2/2001 privind contravenţiile.
Ori, nu numai că acest Regulament a fost emis în aplicarea OUG nr. 195/2002, pe care de altfel îl respectă întocmai, dar prin dispoziţiile sale - art. 180 şi Anexa 1A - a prevăzut tipurile, forma şi conţinutul procesului - verbal de constatare pentru diferitele situaţii ce se pot ivi în momentul săvârşirii faptei contravenţionale, astfel încât raportarea la dispoziţiile OG nr. 2/2001 este permisă de legiuitor însuşi (art. 109 alin. (9) din OUG nr. 195/2002), numai în acele cazuri în care el nu conţine norme distincte.
Astfel fiind, legal şi temeinic s-a reţinut de către instanţa de fond că menţiunea cum ar fi ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului - prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, nu este relevantă în determinarea gravităţii faptei săvârşite, în condiţiile în care acestea sunt deja stabilite prin OUG nr. 195/2002.
Tot astfel, s-a apreciat şi absenţa din procesul - verbal a menţiunilor referitoare la mijloacele certificate sau omologate, când constatarea contravenţiei s-a făcut cu ajutorul acestora, în condiţiile în care pentru astfel de situaţii art. 181 şi Anexa 1D prevăd un anume tip de formular.
În fine, nici menţiunile referitoare la hotărârea de Guvern care stabileşte salariul minim pe economie nu este relevantă, în condiţiile în care dată fiind fluctuaţia acestuia, punctul de penalizare urmează a fi stabilit în raport de valoarea de la momentul sancţiunii – valoare făcut public prin M. Of.
Referitor la lipsa calităţii procesuale a M.I.R.A. invocată de recurentă, urmează a se reţine că legal şi temeinic, instanţa fondului a apreciat cererea formulată în condiţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. şi admis-o în principal.
În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., urmează a se aprecia ca legală şi temeinică hotărârea Curţii de Apel Timişoara şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca nefondat recursul declarat de P.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.D. împotriva sentinţei nr. 260 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 867/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 894/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
