ICCJ. Decizia nr. 889/2008. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 889/2008
Dosar nr. 17/2/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2007, B.J.S. a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 113.393 din 16 noiembrie 2006 prin care C.S.A. a dispus sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 3 salarii nete.
În motivarea plângerii, contestatorul a invocat greşita aplicare a legii, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei de netransmitere a datelor ce i-au fost solicitate în calitate de director general la SC A.R.A. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1840 din 26 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că în mod corect, s-a stabilit vinovăţia contestatorului în comiterea contravenţiei, întrucât la data de 15 octombrie 2006, prevăzută ca termen limită pentru depunerea documentelor solicitate, directorul general al societăţii nu se afla în imposibilitate obiectivă de exercitare a obligaţiei legale, deplasarea în străinătate având loc ulterior acestei date, respectiv între 3 - 5 octombrie 2006.
Împotriva sentinţei a declarat recurs B.J.S., criticând-o pentru nelegalitate ţi netemeinicie.
Astfel, recurentul a invocat lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenţiei, respectiv fapta ilicită, în condiţiile în care faţă de faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale a fost imputată societăţii de asigurări şi nu directorului general, persoana juridică ar fi trebuit să fie sancţionată şi nu persoana fizică.
Recurentul a mai arătat că Instanţa trebuia să constate existenţa unei cauze de înlăturare a caracterului contravenţional al faptei şi anume lipsa culpei, în raport de împrejurarea că obligaţia de a întocmi şi semna documentaţia a îndeplinit-o la 14 octombrie 2006, nefiind vina directorului că actele nu au fost trimise la timp de departamentul secretariat.
S-a invocat de asemenea, ca motiv de nulitate a deciziei de sancţionare, nedeterminarea concretă a cuantumului amenzii aplicate, intimata încălcând astfel dispoziţiile normei - cadru, art. 3 alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căreia în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă sau cota procentuală.
Ultimul motiv de recurs priveşte individualizarea sancţiunii, recurentul învederând că atât circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii faptei, cât şi conduita făptuitorului, îndrituiau Instanţa să înlocuiască sancţiunea amenzii cu avertisment.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, critica privind greşita aplicare a normelor în materia asigurărilor nu are suport legal, atât fapta ilicită cât şi vinovăţia directorului general al societăţii de asigurări fiind corect stabilite.
Intimata a solicitat la 22 septembrie 2006 transmiterea în termen de 48 de ore a unei documentaţii care să cuprindă informaţii privind situaţia financiară a societăţii.
Însuşi recurentul, în calitate de director general a solicitat la 26 septembrie 2006 amânarea termenului până la 15 octombrie 2006, dată până la care informaţiile cerute nu au fost comunicate.
Răspunderea recurentului subzistă sub forma culpei, potrivit art. 39 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 5 lit. j) şi respectiv art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor.
Astfel, C.S.A. are dreptul de a solicita informaţii şi documente atât de la asigurător, cât şi de la orice persoană fizică sau juridică având legătură directă ori indirectă cu activitatea societăţii. Cât priveşte amenda, sancţiunea se dispune împotriva conducerii executive a asigurătorului şi constă între 1 şi 6 salarii nete din luna precedentă celei în care a fost constatată contravenţia.
Aşadar, legea specială în materie, şi nu norma generală prevăzută în OG nr. 2/2001 care nu are aplicabilitate, prevede cuantumul amenzii în forma arătată, astfel încât nici critica privind nedeterminarea valorii sancţiunii nu este întemeiată.
Curtea nu poate primi nici ultimul motiv de recurs, privind individualizarea sancţiunii, în condiţiile în care intimata a aplicat o amendă la limita medie şi a avut în vedere şi împrejurarea că recurentul a mai fost sancţionat contravenţional în anul 2006 în două rânduri, cu avertisment, respectiv amendă un salariu net.
În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.J.S., Director General al SC A.R.A. SA împotriva sentinţei nr. 1840 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 884/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 898/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
