ICCJ. Decizia nr. 914/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 914/2008
Dosar nr. 1228/35/2007
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC O. SA a solicitat Instanţei suspendarea executării silite a Deciziei nr. 149 din 5 iunie 2007 emisă de M.E.F. – A.N.A.F. – D.G.S.C., până la judecarea în fond a contestaţiei ce formează obiectul Dosarului 1105/35/2007 al Curţii de Apel Oradea.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că solicită suspendarea executării actului administrativ mai sus arătat în scopul prevenirii unor pagube greu de recuperat ce s-ar produce în patrimoniul său ca urmare a executării actului administrativ şi care ar putea determina blocarea întregii sale activităţi. A mai arătat că, având ca obiect principal de activitate cultivarea legumelor societatea este în plină campanie de recoltare şi valorificare a producţiei obţinute, care, prin executarea silită ar putea fi compromisă.
Prin sentinţa nr. 168/ CA - P.I. din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de SC O. SA şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 149 din 5 iunie 2007 emisă de pârâtă până la judecarea pe fond a contestaţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 1105/35/2007 al Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că cererea reclamantei având ca obiect suspendarea actului administrativ este justificată raportat la cerinţele dispoziţiilor art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 15 din Legea 554/2004, reclamanta dovedind atât existenţa cazului bine justificat cât şi iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, a constatat prima Instanţă, reclamanta a dovedit că se justifică suspendarea executării raportat la specificul activităţii pe care o desfăşoară, iar pe de altă parte, principalele mijloace fixe aflate în patrimoniul reclamantei sunt utilajele agricole necesare asigurării şi realizării obiectului de activitate al acesteia şi a căror indisponibilizare ar produce o pagubă evidentă.
A mai reţinut prima Instanţă că cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata unei cauţiuni în temeiul prevederilor art. 185 C. proCod Fiscal, este nefondată, deoarece această condiţie de admisibilitate a admiterii unei cereri de suspendare a executării unui act fiscal, se referă la ipoteza contestării actului administrativ fiscal pe cale administrativă de atac la organul fiscal competent; or, în cauză, reclamanta s-a adresat la 2 iulie 2007 Instanţei competente să se pronunţe asupra anulării actului emis de pârâtă, Decizia nr. 149 din 5 iunie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii M.E.F. şi A.N.A.F., întrucât Instanţa nu putea dispune suspendarea executării deciziei în litigiu, fără depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, conform prevederilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
De asemenea, s-au formulat motive de recurs şi pe fondul suspendării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în discuţie primul motiv de recurs care conduce fără posibilitate de tăgadă la soluţia ce se va motiva în aceste considerente, analizarea celorlalte motive nemaifiind necesară.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Art.215 C. proCod Fiscal vorbeşte despre suspendarea executării actului administrativ fiscal.
În alin. (2) al acestui text de lege se prevede imperativ că dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004. Instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din suma contestată, iar în cazul cererilor ale căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 lei.
Prin urmare, fără echivoc, din acest text de lege rezultă obligativitatea depunerii unei cauţiuni, articolul fiind aplicabil indiferent de temeiul juridic al dispoziţiilor art. 14 ori art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Cum Instanţa de Fond, deşi s-a solicitat de recurentă obligarea reclamantei - intimate la plata cauţiunii, a respins cererea ca nefondată, apreciind că în situaţia dată nu este admisibilă fiind vorba de suspendarea executării şi nu de contestarea actului administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta s-a pronunţat în mod eronat şi cu eludarea art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, motiv pentru care va admite recursul declarat de M.E.F. şi A.N.A.F.
Va dispune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Instanţă pentru a se respecta dispoziţiile legale mai sus invocate, referitoare la plata cauţiunii.
Restul aspectelor invocate, se vor reanaliza de Instanţa Curţii de Apel, după îndeplinirea acestei cerinţe imperative a textului de lege mai sus invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. şi A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 168/ CA-P.I. din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 901/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 919/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
