ICCJ. Decizia nr. 891/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 891/2008
Dosar nr. 981/33/2007
Şedinţa publică de la 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 483 din 12 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta F.I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii din 16 mai 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 1 august 1941-6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, că din cauza persecuţiilor etnice suferite „familia reclamantei s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna iulie 1941, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945";.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. Recurenta arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei şi a acordat acesteia drepturile prevăzute de lege, în condiţiile unui probatoriu insuficient.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
În conformitate cu art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din Ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Legea instituie, aşadar, regula potrivit căreia proba persecuţiei etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, numai în lipsa acestor acte, în mod subsidiar situaţia în care s-a materializat persecuţia poate fi dovedită cu declaraţii de martori.
În cauză, însă, instanţa de fond a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei şi a acordat acesteia drepturile prevăzute de lege, exclusiv în baza declaraţiilor unor martori, rară ca, prin solicitarea de la Arhivele Naţionale sau de la alte autorităţi competente a unor informaţii relevante, să încerce stabilirea cu claritate a împrejurărilor invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii.
Mai mult decât atât, în contradicţie cu declaraţiile martorilor dar şi cu susţinerile reclamantei înseşi, instanţa de judecată a recunoscut acesteia calitatea de refugiat în mod direct iar nu prin raportare la prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999 referitoare la dreptul soţului supravieţuitor. De altfel, calitatea reclamantei de soţ supravieţuitor al numitului F.I., la care se referă declaraţiile martorilor, nici nu a fost dovedită în cauză, la dosar neregăsindu-se acte de stare civilă care să probeze acest fapt.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 483 din 12 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 897/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
