ICCJ. Decizia nr. 908/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 908/2008
Dosar nr. 4914/2/2006
Şedinţa publică de la 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor, anularea parţială a Ordinului de clasare nr. 2314 din 08 iulie 2004 emis de pârât şi anume dispoziţiile cu privire la clasarea imobilului situat în strada N.R., sector 1, Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, radierea imobilului din Lista monumentelor istorice clasate, cuprinse în anexa 1 - parte integrantă a Ordinului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că actul administrativ atacat este nelegal, deoarece nu s-a respectat procedura de clasare a unui imobil drept monument istoric, privind comunicarea declanşării acesteia proprietarului imobilului şi în lipsa caracteristicilor cerute de lege pentru o astfel de încadrare.
Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta P.R.I., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul proprietatea reclamantei figurează la poziţia XX în Lista monumentelor istorice aprobată în şedinţa din 27 mai 1992 de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, în baza atribuţiilor legale ce îi reveneau conform Decretului nr. 91/1990.
A mai reţinut că prevederile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 au stabilit că Lista monumentelor istorice aprobată în anul 1992 rămâne în vigoare, iar în termen de trei ani Institutul Naţional al Monumentelor istorice va actualiza această listă.
A concluzionat prima instanţă că în condiţiile în care imobilul proprietatea reclamantei figurează în lista aprobată în anul 1992 de Comisie, iar ea „rămâne în vigoare";, prin ordinul atacat nu se repune în discuţie temeinicia şi legalitatea operaţiunii clasării, singura operaţiune pe care trebuie să o efectueze autoritatea competentă cu punerea în executare a Legii nr. 422/2001, fiind de actualizare a listei, prin cuprinderea în aceasta a tuturor imobilelor ce îndeplinesc condiţiile de clasare ca monumente, ansambluri sau situri istorice.
Împotriva acestei sentinţe a, declarat recurs reclamanta P.R.I., în termen legal.
Prin cererea de recurs s-a apreciat că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive de nelegalitate au fost punctate mai multe aspecte:
- argumentaţia instanţei de fond a avut în vedere imobilul înscris la poziţia ZZ din Lista monumentelor istorice, respectiv un alt imobil decât cel care face obiectul acţiunii şi care figurează înscris în această listă la poziţia nr. CC, în care reclamanta deţine în proprietate numai apartamentul situat la parter;
- în mod greşit s-a reţinut că Ordinul nr. 2314/2004 a fost emis în baza art. 60 din Legea nr. 422/2001 şi că prin acest act s-a luat act de o situaţie de fapt şi de drept stabilite încă din anul 1992, ceea ce nu mai permite nicio analiză a temeiniciei şi legalităţii clasării imobilului în litigiu, în condiţiile în care proprietarul nu a fost înştiinţat despre această operaţiune;
- au fost ignorate dispoziţiile art. 13, art. 12 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 422/2001, aşa încât ordinul contestat este în mod clar nelegal;
- nu s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 14 din Ordinul nr. 2682 din 13 iunie 2003 emis de Ministrul Culturii şi Cultelor care priveşte actele ce trebuie să compună dosarul de clasare a unui imobil şi care în opinia recurentei este obligatoriu a fi întocmit chiar şi în cazul unei reactualizări a listei monumentelor istorice;
- în fine, instanţa fondului nu a analizat toate cererile cu care a fost învestită, prin acţiunea formulată la data de 8 mai 2006.
Prin întâmpinare, Ministerul Culturii şi Cultelor a solicitat menţinerea sentinţei pronunţate în cauză, aceasta fiind legală şi temeinică.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., teza I, şi dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea promovată de P.R.I. aşa cum a fost precizată ulterior s-a cerut instanţei de contencios administrativ anularea parţială a Ordinului de clasare nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice actualizate şi a Listei privind monumentele istorice dispărute, în sensul anulării dispoziţiilor cu privire la clasarea imobilului situat în strada N.R., sector 1, Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, radierea acestui imobil din anexa 1 la Ordinul mai sus-menţionat.
Instanţa de fond a apreciat că în condiţiile în care prin ordinul contestat s-a procedat numai la o actualizare a Listei aprobate în anii 1991-1992 de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, nu se mai poate repune în discuţie temeinicia şi legalitatea operaţiunii clasării realizate sub imperiul legii anterioare.
Prin această abordare au fost însă neglijate reglementările legale în materie, conţinute de Legea nr. 422/2001, precum şi de Norma metodologică de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, aprobată prin Ordinul nr. 2682/2003 emis de Ministrul Culturii şi Cultelor în temeiul art. 11 alin. (3) din actul normativ enunţat.
Necesitatea verificării respectării procedurii de clasare a imobilului în care se află şi proprietatea reclamantei, a dosarului întocmit ce a stat la baza clasării – ca operaţiune prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 7 din Legea nr. 422/2005 – rezultă cu evidenţă din normele legale arătate mai înainte şi invocate în motivele de recurs.
Prin Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de Ministrul Culturii şi Cultelor s-a aprobat Lista monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, publicat în M. Of., Partea I nr. 646/16.07.2004, urmând ca anexele să fie publicate ulterior.
Prin adresa din 24 octombrie 2005 Primăria sectorului 1 Bucureşti a adus la cunoştinţa recurentei-reclamante că imobilul pe care îl deţine în proprietate este clasat monument istoric, fiind nominalizat ca atare în Lista aprobată prin Ordinul Ministrul Culturii şi Cultelor nr. 2314/2004 şi că, în calitatea pe care o are recurenta, îi revin obligaţiile prevăzute la art. 38 şi urm. din Legea nr. 422/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest act demonstrează că recurenta-reclamantă nu a cunoscut, până la data de 24 octombrie 2005, că privitor la imobilul în care locuieşte s-a declanşat procedura de clasare în sensul art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 422/2001 – în forma în vigoare la data formulării acţiunii, fiind în acest mod privată de dreptul de a contesta această operaţiune în conformitate cu prevederile art. 14 din actul normativ arătat.
Obligaţia autorităţilor competente de a comunica părţii interesate despre declanşarea procedurii de clasare este consfinţită prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 şi de art. 15 alin. (1) din Norma metodologică aprobată prin Ordinul Ministrul Culturii şi Cultelor nr. 2682/2003.
Nu în ultimul rând, trebuie observat că din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente rezultă că şi în situaţiile în care se pune problema reactualizării Listei cu monumente istorice este obligatorie respectarea criteriilor necesare pentru întocmirea dosarului de clasare (art. 14 din Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2682/2003).
În cauză verificarea îndeplinirii acestor criterii nu a putut fi examinată în lipsa solicitării documentaţiei care a stat la baza clasării imobilului, instanţa neexercitându-şi şi rolul activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În sprijinul acestei argumentări vin, de altfel, şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 - atât în forma iniţială cât şi cea republicată în 2006 – referitoare la actualizarea Listei monumentelor istorice, căci raţiunea actualizării acestei liste la un interval de timp nu ar mai exista dacă s-ar considera că odată clasat un imobil aceasta are caracter definitiv şi nu mai poate fi verificată legalitatea operaţiunii în discuţie.
Pentru cele expuse şi pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, sentinţa atacată va fi casată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care este datoare a suplimenta materialul probator pentru o corectă dezlegare a cauzei deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat P.R.I., împotriva sentinţei civile nr. 1524 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 899/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 909/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
