ICCJ. Decizia nr. 913/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 913/2008
Dosar nr. 1503/33/2007
Şedinţa publică de la 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21957 din 09 iulie 2007, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta susţine că hotărârea atacată este nelegală, deoarece, deşi a justificat faptul că s-a refugiat, împreună cu mama sa (care avea origine evreiască), din motive etnice, din sat C., jud. Cluj, prin punctul de frontieră B., în localităţile P., B., C. şi T., cererea i-a fost respinsă.
Prin sentinţa civilă nr. 457 din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.I., dispunând anularea Hotărârii nr. 21957 din 09 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece mama sa era de origine evreică şi a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate, pentru a evita deportarea, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaţilor este nelegală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat temeinic declaraţiile autentificate ale martorilor şi nici pe cele date sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate nici data refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi coroborate în favoarea reclamantei. Recurenta-pârâtă mai arată că afirmaţiile martorului L.V. sunt contrazise de declaraţiile autentificate date în dosarul acestuia, care a avut ca obiect recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, indicându-se altă localitate de naştere şi de refugiu faţă de cea indicată de martor pentru reclamanta M.I.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta tăcând dovada legală a temeiniciei pretenţiilor sale.
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate, iar sub influenţa curentului politic nazist, în special asupra persoanelor cu origine evreiască sau rromă
Cum din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate şi declaraţii date sub prestare de jurământ în faţa instanţei de fond) rezultă că reclamanta, la data refugiului, avea vârsta de 2 ani, fiind născută in anul 1938, iar mama sa S.S. a părăsit localitatea de domiciliu – C., intrată sub jurisdicţia autorităţilor maghiare, în luna octombrie 1940, este evident că, reclamanta, nu putea avea altă situaţie decât a mamei sale, dată fiind vârsta fragedă pe care o avea la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de mama reclamantei, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra ei, fapt care o îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse de recurenta-pârâtă pentru a demonstra că declaraţiile martorilor conţin date inexacte în raport de alte afirmaţii făcute de alte persoane, în diverse declaraţii autentificate referitoare la martorii din prezenta cauză, nu au relevantă în soluţionarea acţiunii reclamantei M.I., instanţa neputând să aprecieze şi să cenzureze veridicitatea acestora, atâta vreme cât ele au produs efecte juridice în alte dosare întocmite în baza Legii nr. 189/2000, care nu o privesc pe reclamantă. Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 457 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 915/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
