ICCJ. Decizia nr. 108/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 108/2009
Dosar nr. 8151/59/2007
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 77/2008, pronunţată la data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.A.N. împotriva pârâţilor Ministerul Alimentaţiei, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi SC A.Ş. SA, prin lichidator judiciar SC A.G.A. SRL, pentru neîndeplinirea în termen a procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Sentinţa a fost pronunţată, în rejudecare, după casarea cu trimitere la aceeaşi instanţă a unei prime sentinţe civile nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului, casare cu trimitere ce s-a dispus prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în raport de precizarea temeiului juridic al acţiunii – Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, lege care în art. 5 alin. (1) prevede că „înainte de a cere instanţei anularea actului administrativ, cel ce se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ", contestaţia formulată de reclamant în procedura prealabilă s-a făcut cu depăşirea acestui termen, şi anume în luna aprilie 2007, cu toate că a cunoscut despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul prezentului litigiu, din 13 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurentul susţine, prin motivele de recurs formulate, că instanţa de fond a făcut o greşită şi inechitabilă aplicare a legii, interpretând excesiv dispoziţiile Legii nr. 29/1990 şi pronunţând o sentinţă care încalcă flagrant accesul liber la justiţie.
Art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 instituie o procedură opţională şi nu una obligatorie – determinantă, astfel încât să nu-i fie îngrădit dreptul cetăţeanului la mecanismul justiţiei. Arată de asemenea recurentul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a nesocotit dispoziţiile obligatorii ale instanţei de control judiciar.
În plus, susţine recurentul - reclamant, sentinţa pe care o atacă a fost pronunţată de un judecător incompatibil, acelaşi judecător care a pronunţat şi prima sentinţă nr. 146 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare.
Intimaţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC A.Ş. SA, prin lichidator judiciar SC A.G.A. SRL, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare.
În fapt, reclamantul R.A.N., a solicitat pe calea contenciosului administrativ, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 5 martie 2002 de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC A.Ş. SA, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. Mănăştiur a aparţinut antecesorilor săi, el fiind moştenitor testamentar, iar terenul în suprafaţă de11734 m.p. nu a fost niciodată înregistrat în patrimoniul societăţii pârâte, nefiind afectat desfăşurării activităţii economice a acesteia şi în mod nelegal i s-a aplicat regimul instituit prin HG nr. 834/1991.
Având în vedere faptul că, ulterior casării cu trimitere a cauzei prin Decizia nr. 4473 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul şi-a precizat temeiul juridic al acţiunii ca fiind Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, actul administrativ atacat fiind emis în perioada de activare a acestei legi, în mod corect instanţa de fond a invocat excepţia neîndeplinirii în termen a procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Lege, potrivit căruiaînainte de a se adresa instanţei pentru anularea actului administrativ, cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, mai întâi autorităţii emitente pentru revocarea în tot sau în parte a acestuia, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Legea nr. 29/1990, ca de altfel şi ulterior - Legea nr. 554/2004, dispune imperativ cu privire la obligativitatea îndeplinirii de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, a procedurii prealabile înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Nu este încălcat art. 21 din Constituţie, aşa cum susţine recurentul reclamant, pentru că acest text constituţional se referă la caracterul facultativ şi garantat al jurisdicţiilor speciale administrative şi nu vizează recursul ierarhic sau graţios.
Curtea Constituţională, prin numeroase decizii, a statuat ca prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text care „conservă în principiu reglementarea cuprinsă anterior în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990" sunt constituţionale întrucât procedura administrativă prealabilă investirii instanţei de judecată nu împiedică şi nu restrânge accesul celui în cauză la justiţie, ci dimpotrivă această prevedere de lege, instituie, în plus, un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior.
În Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2005, publicată în M. Of. nr. 77 din 27 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, cât timp Decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa instanţei judecătoreşti".
În speţă, însă recurentul - reclamant a avut cunoştinţă despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, de la data de 13 martie 2006, iar contestaţia în procedură prealabilă a formulat-o, abia la 3 aprilie 2007 (pag.3 dosar fond).
Cum acest certificat de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, recurentul-reclamant era obligat să formuleze contestaţie în procedură prealabilă în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, comunicare care în speţă este echivalentă cu faptul cunoaşterii în orice mod a actului respectiv.
Cât priveşte, critica recurentului-reclamant referitoare la soluţionarea cauzei de către un judecător incompatibil (cel ce a soluţionat şi prima dată cauza, respingând acţiunea ca inadmisibilă), aceasta este nefondată, faţă de prevederile art. 24 C. proc. civ., care trebuiesc interpretate în sensul că numai judecătorul care a pronunţat o hotărâre prin care a examinat fondul cauzei este incompatibil a se pronunţa în aceeaşi cauză, în rejudecare, după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs.
Or, în speţă, prin hotărârea ce a fost casată cu trimitere nu s-a rezolvat fondul cauzei, soluţia dată fiind în rezolvarea unei excepţii de inadmisibilitate a acţiunii.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca nefondat întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, respectând şi dispoziţiile instanţei de control judiciar, precum şi a art. 21 din Constituţia României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 77 din 1 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1089/2009. Contencios → |
|---|
