ICCJ. Decizia nr. 1099/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1099/2009
Dosar nr. 756/64/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2008 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local Zărneşti, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C. PHARE, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfiinţarea Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008, anularea notei de debit din 16 martie 2005 şi a notei de debit din 13 aprilie 2006, emise de pârât, să constate că urmează a rambursa pârâtului doar suma de 38.790,32 euro şi să dispună suspendarea executării celor două note de debit până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin încheierea din 10 octombrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 756/64/2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului de suspendare a executării notei de debit din 16 martie 2005 şi a notei de debit din 13 aprilie 2006, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În privinţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut că reclamantul a contestat cele două note de debit, contestaţia împotriva primei note nefiind soluţionată de pârât, iar contestaţia împotriva celei de-a doua note fiind respinsă de pârât, iniţial ca tardivă, iar ulterior ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 577 din 7 februarie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în cauza având ca obiect anularea parţială a notei de debit din 13 aprilie 2006, s-a reţinut că a doua contestaţie nu poate fi respinsă ca tardivă prin invocarea atitudinii culpabile a autorităţii pârâte de a nu răspunde primei contestaţii, astfel că se impune soluţionarea ambelor contestaţii. A reţinut instanţa de fond că, atitudinea pârâtului, care nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi a respins contestaţia ca neîntemeiată pe motiv că nu a fost criticat calculul penalităţilor, este de natură a crea o îndoială cu privire la legalitatea şi temeinicia actelor administrative atacate, astfel că este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, a reţinut Curtea de apel că executarea notelor de debit, în cuantum de 112.631,63 euro, ar fi de natură să perturbe grav activitatea autorităţii publice reclamante, întrucât această sumă depăşeşte 10% din totalul veniturilor bugetului local anual, iar plata ar afecta în cea mai mare măsură funcţionarea serviciilor sociale, de învăţământ şi sănătate.
Pentru a pronunţa suspendarea executării notelor de debit, instanţa a avut în vedere şi Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniştri al C.E. cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Împotriva încheierii din 10 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.E.F. – O.P.C. PHARE şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare.
Motivul de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că încheierea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, pentru că s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se invocă faptul că noţiunea de „caz bine justificat" la care face referire Legea nr. 554/2004 vizează un abuz evident sau o încălcare flagrantă a legii de către autoritatea publică emitentă a actului, iar în speţă nu este o asemenea situaţie şi că instanţa de fond a depăşit cadrul procesual al unei cereri de suspendare şi s-a pronunţat pe aspecte ce vizează fondul cauzei atunci când a apreciat că reclamanta a dovedit că a contestat prima notă de debit prin adresa din 8 aprilie 2005.
În condiţiile în care reclamanta nu a contestat cuantumul penalităţilor, ci însuşi debitul, stabilit printr-un act anterior, s-a considerat că nu s-a făcut dovada întrunirii primei condiţii prevăzute de lege, aceea a incidenţei unui caz bine justificat.
Nici cea de-a doua condiţie nu se apreciază că a fost dovedită în cauză, cea a pagubei iminente în patrimoniul reclamantei, pentru că obligaţia returnării sumei stabilită prin nota de debit este o consecinţă a neîndeplinirii obiectivului finanţat prin Programul PHARE R.I.C.O.P. şi ea nu se face din fondurile proprii ale Consiliului Local.
Nici executarea obligaţiei de plată a penalităţilor nu este de natură a afecta sectoarele gestionate de autoritatea locală pentru că sunt incidente prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În drept au fost invocate şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Consiliul Local Zărneşti a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului formulat de M.F.P. – O.P.C. PHARE.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei în faţa instanţei de fond a fost suspendarea unor acte administrative emise de M.F.P. – O.P.C. PHARE prin care reclamantul trebuia să restituie suma de 112.631,63 euro.
Instanţa de fond a admis cererea după ce a analizat îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, soluţia fiind criticată de recurentă tocmai sub acest aspect.
Într-adevăr, actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond, iar în temeiul art. 15 din acelaşi act normativ, suspendarea se poate solicita şi prin cererea adresată instanţei competente, dar cu dovedirea aceloraşi condiţii.
Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată, defineşte atât „paguba iminentă" cât şi „cazurile bine justificate".
Astfel, „paguba iminentă" este definită, în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, suma ce urmează a fi restituită în conformitate cu actele întocmite, a căror suspendare este solicitată, este semnificativă faţă de potenţialul comunităţii respective.
Chiar dacă recurenta invocă dispoziţiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilită prin titluri executorii, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru că, chiar art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 face referire la un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, aceea a „cazului bine justificat" este definită, în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Şi această condiţie este îndeplinită în cauză având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate ale actelor atacate. Este adevărat că aceste motive vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actelor contestate, dar textul de lege cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
În motivele de recurs, recurenta analizează susţinerile reclamantei referitoare la fondul cauzei, însă, în cadrul cererii de suspendare s-a verificat numai existenţa unor împrejurări de fapt şi de drept care să creeze îndoieli şi nu s-a analizat fondul cererii de anulare a actelor.
Instanţa de fond a prezentat anumite împrejurări legate de condiţiile în care a fost pronunţată Decizia nr. 577 din 7 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi considerentele avute în vedere de instanţa supremă atunci când a obligat recurenta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei formulată împotriva notei de debit din 13 aprilie 2006, tocmai pentru a sublinia „cazul bine justificat".
Se constată, astfel, că instanţa de fond nu a dat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nici nu sunt incidente prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi, de aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.F. – O.P.C. PHARE împotriva încheierii din 10 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1114/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
