ICCJ. Decizia nr. 1113/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1113/2009

Dosar nr. 6934/2/200.

Şedinţa publică din 27 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 7 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., prin care se solicita anularea concursului organizat şi desfăşurat în perioada 11-12 septembrie 2007, în ceea ce priveşte funcţia publică de conducere de şef administraţie adjunct, Activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P. Giurgiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, următoarele:

În perioada 11-12 septembrie 2007 a fost organizat şi s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv adjunct şi şef administraţie adjunct, Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul unor direcţii generale ale finanţelor publice judeţene.

Comisia de concurs a fost compusă în mod legal din 2 reprezentanţi ai A.N.F.P. şi 3 reprezentaţi ai A.N.A.F., cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 22 din HG nr. 1209/2003, întrucât concursul a vizat ocuparea a 16 funcţii de conducere vacante de şef administraţie adjunct din cadrul a 13 direcţii generale ale finanţelor publice judeţene, în condiţiile în care aceste direcţii se află în subordinea A.N.A.F., iar preşedintele A.N.A.F., prin ordin, aprobă structura organizatorică, numărul maxim de posturi şi statele de funcţii şi numeşte persoanele cu funcţii de conducere din cadrul acestor direcţii, conform art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (1)-(4) şi (6) din HG nr. 495/2007.

A reţinut Curtea de apel că respectivul concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante a fost un concurs de recrutare, organizat cu respectarea prevederilor art. 54, art. 56 şi art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, şi ale dispoziţiilor art. 3 şi art. 6 din HG nr. 1209/2003. În mod legal, numitul N.G. a participat la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de şef administraţie adjunct Activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P. Giurgiu, deşi era deja funcţionar public şi deşi avea în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, întrucât în lege nu se regăsesc dispoziţii care să îi interzică, pentru aceste motive, participarea la concursul de recrutare.

A mai reţinut instanţa că respectivul concurs de recrutare a fost organizat în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 9179 din 21 august 2007, prin care au fost prevăzute condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată şi unele condiţii specifice pentru participarea la concurs, astfel că numitul N.G. nu trebuia să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată, specifice concursurilor de promovare în funcţii publice de conducere.

Împotriva sentinţei civile nr. 1420 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta D.G.F.P. Giurgiu.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de recurentă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

S-a arătat că la concursul organizat de A.N.F.P. a participat domnul N.G. care lucrează în cadrul D.G.F.P. Giurgiu din anul 2001, iar la momentul concursului era sancţionat disciplinar conform Deciziei nr. 35 din 5 martie 2007 fiind retrogradat pe un an de zile în funcţia publică de consilier superior clasa I treapta 1 – serviciul Monitorizare a Colectării Veniturilor Bugetare, din funcţia publică de şef birou – ACF Monitorizare Fiscală – D.G.F.P. Giurgiu, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 22 şi art. 10 din HG nr. 1209/2003, art. 54, art. 55, art. 56 şi art. 66 din Legea nr. 188/1999 republicată.

- Se critică soluţia pentru că au fost încălcate prevederile art. 22 din HG nr. 1209/2003 pentru că din comisia de concurs trebuie să facă parte trei funcţionari publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în al cărui stat de funcţii figurează funcţia publică scoasă la concurs, respectiv D.G.F.P. Giurgiu, dar care nu a avut niciun reprezentant în comisie.

- Soluţia este criticată şi pentru că a fost considerată legală participarea d-lui N.G. la concurs pentru că, dacă a fost concurs de recrutare, acesta era funcţionar public şi putea fi numai promovat dacă îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 54 şi art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată.

S-a încercat organizarea concursului conform art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată pentru a se eluda dispoziţiile art. 66 lit.e) din Legea nr. 188/1999, republicată şi pentru a face posibilă participarea candidatului N.G.

Se apreciază că în mod greşit instanţa a reţinut că funcţionarul public putea participa la concurs în condiţiile în care acesta era sancţionat disciplinar, iar sancţiunea nu era radiată în condiţiile legii pentru că nu există niciun text de lege care să interzică participarea la concurs.

Dacă s-ar aplica în acest mod legea atunci dispoziţiile din legea funcţionarului public referitoare la sancţionarea funcţionarilor publici pentru faptele imputabile lor nu şi-ar mai găsi aplicabilitatea şi ar însemna că orice funcţionar public sancţionat să participe la concurs pentru alt post, scăpând de executarea sancţiunii aplicate.

A.N.F.P. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

A.N.F.P. a organizat în perioada 11-12 septembrie 2007, concurs în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere de director executiv adjunct, activitatea de inspecţie fiscală şi şef administraţie adjunct, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P.

În acest scop a fost emis Ordinul nr. 9650/2007 al Preşedintelui A.N.F.P., care a fost modificat ulterior prin Ordinul nr. 10067 din 10 aprilie 2007 şi prin Ordinul nr. 9179 din 21 mai 2007, prin care au fost stabilite comisia pentru concurs şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor, ordine emise în baza art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi art. 20 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege.

Tot prin Ordinul nr. 9179 din 21 mai 2007 au fost aprobate condiţiile de participare la concursul organizat la 11-12 septembrie 2007, fiind stabilite condiţii generale (condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici) dar şi condiţii specifice.

- A.N.F.P. susţine că acest concurs organizat la 11-12 septembrie 2007 a fost un concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere.

Potrivit art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, anunţul privind concursul de recrutare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a şi într-un cotidian de largă circulaţie, în cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului şi numai în mod excepţional, termenul de 30 de zile poate fi redus, în condiţiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante.

Însă, potrivit dovezilor aflate la dosar, anunţul de organizare a concursului s-a solicitat a fi publicat la 31 august 2007 în Monitorul Oficial al României şi într-un cotidian de largă circulaţie, fără a fi respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată.

- În ceea ce priveşte situaţia funcţiei de şef administraţie adjunct, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul A.F.P. Giurgiu, se impune a se verifica, în raport de persoana înscrisă la concurs, dacă aceasta putea sau nu să participe având în vedere că aceasta era funcţionar public la data participării la concurs.

Chiar art. 56 din Legea nr. 188/1999 prevede că ocuparea funcţiilor publice se poate face prin:

a) promovare;

b) transfer;

c) redistribuire;

d) recrutare;

e) alte modalităţi prevăzute de lege, iar Legea nr. 188/1999 defineşte promovarea dar şi recrutarea.

Astfel, recrutarea, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 se referă la intrarea în corpul funcţionarilor publici şi se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocuparea funcţiilor publice, iar promovarea, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, republicată este o modalitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare.

Din modul în care sunt redactate art. 57 şi art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată, rezultă că funcţiile publice de conducere pot fi ocupate fie prin recrutare [art. 57 alin. (6) stabileşte condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere] dar şi prin promovare (art. 66 stabileşte condiţiile în care funcţionarii publici trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a putea participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere).

Însă nu poate fi acceptată ideea că la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul funcţionarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc funcţie publică, care sunt funcţionari publici.

Chiar dacă intimata-pârâtă A.N.F.P. invocă dispoziţiile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale, din interpretarea acestora nu rezultă că la un concurs de recrutare ar putea participa şi un funcţionar public.

Pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere funcţionarul public va putea participa la un concurs de promovare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată.

O altă interpretare ar da posibilitatea unui funcţionar public care nu ar îndeplini condiţiile de participare la un concurs de promovare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere (de exemplu, ar exista o sancţiune disciplinară neradiată în cazierul administrativ) să poată ocupa o funcţie publică de conducere prin participarea la un concurs de recrutare, deşi avea calitatea de funcţionar public şi era sancţionat.

- Se constată, astfel, că instanţa de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că fiind un concurs de recrutare, adică pentru intrarea în corpul funcţionarilor publici, a permis participarea unui funcţionar public care era şi sancţionat disciplinar.

În baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă şi va fi anulat concursul organizat la 11-12 septembrie 2007 în ceea ce priveşte funcţia publică de şef administraţie adjunct, activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P. Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 1420 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă şi dispune anularea concursului organizat la 11-12 septembrie 2007 în ceea ce priveşte funcţia publică de şef administraţii adjunct, activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P. Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1113/2009. Contencios