ICCJ. Decizia nr. 1146/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1146/2009
Dosar nr. 7583/300/200.
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 19 ianuarie 2007 în dosarul nr. 7583/300/2005, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 160 din 3 martie 2006, invocată de Fundaţia D.P. în contradictoriu cu Guvernul României şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării).
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că, trecerea, prin hotărârea de guvern contestată, a bazei C. din domeniul privat al statului în domeniul public, deşi a fost făcută, formal, printr-un act legal, este totuşi afectată de viciul deturnării de putere din partea Guvernului României, în condiţiile în care nu cauza de utilitate publică a stat la baza acestei măsuri, aşa cum impunea Legea nr. 213/1998.
S-a mai arătat că actul este nelegal, deoarece nu respectă principiul proporţionalităţii măsurii luate faţă de motivele care au determinat-o, ţinând cont de faptul că administrarea bazei C. de către Fundaţia D.P. nu prejudicia cu nimic interesul public de folosire în continuare a acestui obiectiv ca bază sportivă şi de agrement.
Reclamanta a susţinut că hotărârea de guvern în cauză a încălcat şi dreptul de proprietate, privată prin celelalte drepturi reale componente, prevăzut în art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Aceasta deoarece, prin măsura dispusă, respectiv indisponibilizarea respectivului bun, ar înceta abuziv contractul de locaţiune al cărui beneficiar este reclamanta, care se afla în procedura prealabilă semnării contractului de vânzare-cumpărare a bunului în discuţie şi s-ar realiza astfel o veritabilă expropriere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2847 din 28 octombrie 2008, a respins excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că analiza legalităţii şi temeiniciei HG nr. 160/2005 a format obiectul unei alte cauze, având aceleaşi părţi, cauză care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2451 din 28 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .
S-a mai menţionat că temeiurile de drept în baza cărora a fost adoptat actul administrativ, respectiv art. 7 lit. e) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate al instanţei competente, Curtea Constituţională statuând că aceste dispoziţii sunt în acord cu prevederile legii fundamentale.
Instanţa de fond a apreciat că HG nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, prin măsura dispusă reglementându-se o gestiune mai eficientă a patrimoniului statului, iar în măsura în care bunul în litigiu s-a aflat şi se află în proprietatea Statului Român, beneficiarul exclusiv de dispoziţie asupra acestuia, nu se poate aprecia că transmiterea dreptului de folosinţă către o altă persoană, s-a făcut cu exces de putere din partea Guvernului României.
Instanţa a mai reţinut că nu este fondată nici critica reclamantei privind încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care nu s-a finalizat procedura negocierii directe prevăzută de OG nr. 19/2002 şi reclamanta nu era titulara vreunui drept asupra imobilului, care să facă obiectul unei exproprieri abuzive.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Fundaţia D.P., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta arată că a invocat excesul de putere ca prim motiv de nelegalitate a HG nr. 160/2003, în privinţa căruia motivarea primei instanţe este foarte sumară.
În speţă, Guvernul, prin exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere a încălcat drepturile fundaţiei care era îndreptăţită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bazei C., iar RA A.P.P.S. avea obligaţia să o vândă .
Susţine recurenta că trecerea bazei C. în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi în proprietatea publică a statului, deşi RA A.P.P.S. , în calitate de reprezentant al statului, s-a obligat să vândă baza către subscrisa, îi aduce o încălcare grava drepturilor si intereselor sale legitime.
Recurenta mai susţine că instanţa nu a analizat nici motivele vizând nelegalitatea actului administrativ decurgând din nerespectarea principiului proporţionalităţii măsurii luate prin HG nr. 160/2005 în raport de considerentele care au determinat adoptarea acestei hotărâri de guvern şi a încălcării a art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că în opinia acestuia HG nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 7 lit. e) şi art. 8 alin (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în condiţiile în care în imobilul ce constituie baza sportivă C. urmează să-şi desfăşoare activitatea o instituţie publică de interes naţional în a cărei administrare s-a transmis bunul, reglementându-se astfel o gestiune mai eficientă a patrimoniului statului, respectiv a domeniului public şi privat.Susţine intimata, că transmiterea în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 care prevăd că, bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea instituţiilor publice de interes naţional, iar darea în administrare se realizează prin hotărâre a Guvernului.
Intimata face referire la sentinţa civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 245/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins acţiunea având ca obiect cererea reclamantului care a solicitat anularea HG nr. 160/2005 privind transmiterea unui imobil din proprietatea privată a statului şi din administrarea RA A.P.P.S. în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Analizând hotărârea recurată în raport cu susţinerile şi cu apărările părţilor precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei recurate.
Recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 160 din 3 martie 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea RA A.P.P.S. în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Astfel cum s-a susţinut prin întâmpinare autorul excepţiei de nelegalitate a formulat o acţiunea în anularea aceluiaşi act administrativ, cerere care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 2451 din 28 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de Fundaţia D.P. împotriva sentinţei civile nr. 1971/2005.
Astfel, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că actul administrativ contestat este legal fiind emis de pârât cu respectarea prerogativelor legale şi în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1999 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările ulterioare.
Înalta Curte în prezenta cauză apreciată că în contextul în care reclamanta-recurentă a solicitat anularea aceluiaşi act administrativ individual, cerere respinsă în mod irevocabil, invocarea în cadrul unui alt dosar, a excepţiei de nelegalitate cu privire la acelaşi act administrativ în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ, apare ca inadmisibilă.
Ca natură juridică, excepţia de nelegalitate este o apărare de fond pe care partea interesată o formulează în cadrul unui proces, în condiţiile în care reclamantul îşi fundamentează pretenţiile pe un act administrativ, considerat nelegal şi vătămător de autorul excepţiei.
În speţa de faţă, criticile de nelegalitate în privinţa actului administrativ sunt prezente şi în cadrul acţiunii directe în anulare. Reclamanta a ales prima dată calea cererii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că este incident principiul electa una via…. Aşadar, o dată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei. A accepta un alt punct de vedere ar însemna să se înfrângă, în cele din urmă, principiul autorităţii de lucru judecat, faţă de existenţa procesului declanşat de cererea de anulare a actului administrativ aflat în discuţie.
În consecinţă, examinarea actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc şi pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate, la cererea aceleiaşi persoane interesate. Într-adevăr, în problemele litigioase, părţile sunt cele care aleg căile de urmat şi mijloacele de apărare, însă, în condiţiile legii. Faţă de dispoziţiile art. 1201 C. civ., nu pot exista două procese între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect, respectiv actul administrativ aflat în litigiu.
În atare condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nu poate fi primită excepţia de nelegalitate a HG nr. 160/2005, atâta vreme cât prin acţiune directă s-a cerut instanţei de contencios administrativ să se pronunţe asupra legalităţii aceluiaşi act administrativ.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Fundaţia D.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2847 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1119/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1147/2009. Contencios → |
|---|
