ICCJ. Decizia nr. 1119/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1119/2009
Dosar nr. 2688/2/200.
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2673 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul W.T., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care se solicita instanţei să dispună anularea hotărârii prin care pârâtul nu a aprobat cererea reclamantului de acordare a statutului de tolerat pe teritoriul României, hotărâre comunicată prin adresa nr. 2556261 din 22 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că adresa nr. 2556261 din 22 aprilie 2008 a fost comunicată reclamantului la data de 29 aprilie 2008, iar acţiunea a fost introdusă la data de 6 mai 2008, cu nerespectarea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 98 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (forma în vigoare la data introducerii acţiunii).
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul W.T.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, recurentul-reclamant a contestat hotărârea pârâtului de a nu-i acorda statutul de tolerat pe teritoriul României.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în vigoare la data introducerii contestaţiei [art. 102 alin. (3) în forma republicată în M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008]:
„(3) Neacordarea tolerării de către Oficiul Român pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 30 de zile, hotărârea instanţei fiind irevocabilă".
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului numai „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Conform dispoziţiilor citate din OUG nr. 194/2002, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva hotărârii de neacordare a statutului de tolerat este o hotărâre judecătorească irevocabilă care, în raport cu prevederile citate C. proc. civ., nu este supusă recursului.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 98 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 [art. 102 alin. (3) în forma republicată a ordonanţei de urgenţă în M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008], recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de W.T. împotriva sentinţei civile nr. 2673 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1118/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1146/2009. Contencios → |
---|