ICCJ. Decizia nr. 1195/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1195/2009
Dosar nr. 7080/2/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 octombrie 2007, reclamantul C.N. a solicitat anularea măsurilor nr. 43 şi nr. 44 din Capitolul IV intitulat „Modul de angajare a resurselor financiare şi materiale ale CN L.R. SA, modul de efectuare a cheltuielilor", cuprins în procesul - verbal de control financiar din 20 februarie 2007 întocmit de pârâta A.N.A.F. – D.C.F.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin măsurile contestate conducerea CN L.R. SA a fost obligată să recupereze de la reclamant suma de 7.588.170.000 ROL încasată cu titlu de drepturi băneşti în calitate de director general al companiei şi să procedeze la întregirea fondului de participare a salariaţilor la profitul companiei cu suma de 4.200.000.000 ROL, care să fie repartizată salariaţilor companiei.
Reclamantul a susţinut că ambele măsuri sunt rezultatul aplicării eronate de către pârâtă a OUG nr. 79/2001 pentru toate veniturile realizate, fără a se avea în vedere că veniturile totale ale conducătorului unui agent economic sunt prevăzute nu numai în acest act normativ, care se referă la stabilirea drepturilor salariale lunare, ci şi în contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă şi în contractul de performanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 822 din 12 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat măsurile nr. 43 şi nr. 44 din procesul - verbal de control financiar din 20 februarie 2007 încheiat de A.N.A.F.
Instanţa de fond a anulat măsura nr. 43 din actul de control prin care s-a dispus recuperarea de la reclamant a drepturilor băneşti în sumă de 7.588.170.000 ROL, reţinând că dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 79/2001 limitează numai drepturile salariale lunare ale conducătorului agentului economic, dar acesta poate încasa în cursul unui an şi alte drepturi băneşti prevăzute în contractul individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă şi care sunt reglementate distinct de sporurile acordate la salariul de bază.
Printre acestea, instanţa de fond a avut în vedere prima vacanţă, primele de sărbători, stimulentele trimestriale şi premiul anual de performanţă, cu motivarea că asemenea venituri nu sunt încasate lunar şi fac parte din categoria „altor drepturi de personal", conform precizărilor cuprinse în adresele din 3 aprilie 2006 şi din 3 iulie 2006 întocmite de M.M.S.S.F.
Măsura nr. 44 din actul de control privind cota reclamantului la fondul de participare a salariaţilor la profitul realizat de companie a fost de asemenea anulată, reţinându-se că sumele respective nu reprezintă drepturi salariale, nu se plătesc din fondul de salarii şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 79/2001 referitoare la plafonarea şi diminuarea drepturilor salariale.
Instanţa de fond a considerat că reclamantul a fost îndreptăţit să încaseze sumele repartizate din profitul companiei, deoarece acestea au fost acordate în executarea contractului individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă şi care este obligatoriu pentru părţile contractante.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamant.
Recurenta a solicitat în primul rând, admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză nu s-a contestat şi Decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007 emisă în soluţionarea contestaţiei la procesul - verbal din 20 februarie 2007, care reprezintă actul administrativ vătămător şi din acest motiv, trebuia contestat la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit art. 41 Titlul III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanţelor publice.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat excepţia lipsei de interes a intimatului - reclamant în promovarea acţiunii de anulare parţială a actului administrativ care cuprinde măsuri stabilite pentru CN L.R. SA şi pentru acest considerent, interesul nu este născut şi actual, nefiind dovedit dreptul vătămat titularului cererii de chemare în judecată.
Cel deal treilea motiv de recurs invocat de recurentă se referă la fondul cauzei şi a fost criticată interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit că nu sunt aplicabile intimatului dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 79/2001, care limitează drepturile salariale ale conducătorului agentului economic şi care include în noţiunea de salariu lunar şi sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi de natură salarială (stimulente, prime, precum şi cota - parte la profit).
De asemenea, recurenta a învederat că nivelul drepturilor băneşti încasate de intimat în perioada 2003 - 2005 nu a fost aprobat de M.F.P., astfel cum impun prevederile art. 8 lit. d) din OUG nr. 79/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Primele două motive de recurs sunt nefondate şi urmează a fi respinse, întrucât au ca obiect excepţii de procedură care nu au fost invocate la instanţa de fond şi în raport de care nu se poate constata încălcarea unor prevederi legale la soluţionarea cererii intimatului - reclamant de anulare parţială a procesului verbal de control financiar întocmit pentru un alt subiect de drept, dată fiind relaţia lor contractuală.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, se constată că reglementarea invocată ca argument juridic în recurs nu prevede obligaţia persoanei vătămate de a solicita şi anularea deciziei date în soluţionarea plângerii, în procedura prealabilă administrativă de contestare a actelor emise de organele fiscale.
Dispoziţiile pct. 41 Titlul III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanţelor publice prevăd că deciziile emise în soluţionarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, astfel că acestea nu conţin o normă imperativă a cărei încălcare să determine sancţiuni procedurale sub aspectul admisibilităţii acţiunii, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Recurenta a invocat neîntemeiat şi excepţia lipsei de interes a intimatului în formularea acţiunii, dat fiind că actul administrativ atacat în justiţie cuprinde măsuri referitoare la sumele încasate de acesta şi în consecinţă, este susceptibil să-i vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
Prin măsurile nr. 43 şi nr. 44 din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007 s-a stabilit obligaţia CN L.R. SA de a recupera drepturile băneşti şi sumele încasate în mod necuvenit de intimat, ceea ce a şi determinat formularea a două acţiuni în justiţie, aflate în curs de soluţionare şi deci interesul titularului cererii din prezenta cauză se dovedeşte a fi direct, născut şi actual.
Interesul intimatului de a contesta cele două măsuri din actul de control a fost recunoscut implicit de recurentă, care prin Decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007 a soluţionat pe fond plângerea formulată de acesta constatând că este neîntemeiată pe prevederi legale şi nu pentru lipsa unui interes în exercitarea căii de atac respective.
Recursul este întemeiat şi urmează să fie admis în privinţa criticii formulate pe fondul pricinii, constatându-se că a fost greşit admisă acţiunea pentru anularea măsurilor nr. 43 şi nr. 44 din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007.
În perioada supusă controlului finalizat prin actul administrativ susmenţionat, intimatul a avut calitatea de director general şi preşedinte al consiliului administraţiei al CN L.R. SA.
Relaţiile contractuale dintre intimat şi companie s-au stabilit în baza contractului individual de muncă şi a contractului de performanţă, având ca obiect conducerea şi gestionarea activităţii companiei, cu îndeplinirea criteriilor de performanţă, în schimbul următoarelor drepturi salariale: salariul de bază lunar, stabilit la nivelul indemnizaţiei lunare pentru funcţia de secretar de stat, supusă indexărilor şi majorărilor legale, sporuri, adaosuri, premii şi alte drepturi de natură salarială, în cuantum total de 50% din salariul de bază lunar, constând în spor pentru vechimea în muncă, spor pentru munca nenormată, loialitate şi confidenţialitate, premiu anual de 12 salarii de bază lunare.
Conform art. 7 alin. (2) din OUG nr. 79/2001, aprobată prin Legea nr. 59/2002, conducătorul agentului economic va fi remunerat cu un salariu de bază lunar care nu poate depăşi indemnizaţia lunară pentru funcţia de secretar de stat prevăzută de lege şi lunar i se poate acorda, pe lângă salariul de bază, şi o sumă egală cu cel mult 50% din acesta, sub formă de sporuri, adaosuri, premii şi alte drepturi de natură salarială.
În alin. (3) al aceluiaşi text de lege se prevede că, după aprobarea bilanţului contabil anual, condiţionat de realizarea criteriilor din contractele de performanţă, conducătorului agentului economic i se poate acorda un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare.
În afara cadrului legal stabilit prin art. 7 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 79/2001, în perioada 2003 – 2005 intimatul a încasat suma de 11.788.170 ROL, compusă din sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale (stimulente şi prime) care au depăşit limita legală de 50% din salariul de bază, în sumă totală de 7.588.170.000 ROL şi cota de participare la profitul companiei, în sumă totală de 4.200.000.000 ROL.
Instanţa de fond a considerat neîntemeiat că intimatul, în calitate de conducător al agentului economic, poate beneficia şi de alte drepturi de natură salarială sau drepturi de personal, acordate prin contractul colectiv şi contractul individual de muncă, pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi alin. (3) din OUG nr. 79/2001.
În adresele din 3 aprilie 2006 şi din 3 iulie 2006 emise de M.M.S.S.F. s-a precizat că drepturile salariale lunare ale conducătorului agentului economic sunt stabilite şi acordate în limita sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din OUG nr. 79/2001, şi în care sunt incluse atât salariul de bază lunar, cât şi sporurile, adaosurile, premiile şi alte drepturi de natură salarială, precum şi premiul anual.
În consecinţă, drepturile salariale de natura stimulentelor, primei de merit şi primelor de sărbători acordate cu depăşirea nivelul legal de 50% din salariul de bază lunar au fost încasate de intimat fără temei legal, astfel cum s-a constatat în procesul - verbal de control financiar întocmit de agenţia recurentă.
Instanţa de fond a considerat eronat că aceste sume reprezintă drepturi de personal de care intimatul poate beneficia în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei şi a contractului individual de muncă, întrucât drepturile sale de natură salarială sunt prevăzute de OUG nr. 79/2001, de la prevederile căreia nu se poate deroga prin convenţia părţilor.
De altfel, în art. 4 alin. (2) din acest act normativ se prevede că drepturile salariale ale conducătorului agentului economic se stabilesc prin contractul individual de muncă, iar contractul încheiat de intimat nu cuprinde clauze exprese referitoare la alte drepturi băneşti de natura celor încasate în perioada supusă controlului cu depăşirea limitei legale de 50% din salariul de bază lunar.
Nelegalitatea încasării acestor sume a fost corect constatată de organele de control din cadrul agenţiei recurente şi faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 8 lit. d) şi e), art. 9 alin. (1) şi 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din OUG nr. 79/2001, deoarece nivelul drepturilor băneşti şi al premiilor anuale acordate intimatului nu a fost aprobat de M.F.P., autoritatea competentă să verifice îndeplinirea criteriilor de performanţă şi să urmărească modul de acordare a drepturilor salariale lunare cuvenite conducătorului agentului economic, pe baza situaţiei transmise lunar privind fondul de salarii pentru acesta.
Intimatul nu a dovedit îndeplinirea acestei obligaţii legale prin comunicarea până la data de 25 a fiecărei luni la M.F.P. a situaţiei drepturilor salariale acordate şi nici aprobarea lor integrală pentru perioada care a făcut obiectul controlului.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere că prevederile OUG nr. 79/2001 limitează drepturile de natură salarială ale conducătorului agentului economic, se constată că intimatul nu era îndreptăţit să încaseze nici sumele reprezentând cota de participare la profit.
Cota de participare la profit, în sumă totală de 4.200.000.000 lei încasată de intimat în perioada 2003 – 2005 a depăşit procentul de 50% din salariul de bază lunar şi în consecinţă, prin măsura nr. 44 din actul de control s-a stabilit în mod legal obligaţia conducerii companiei de a lua măsurile necesare pentru întregirea fondului de participare a salariaţilor la profit cu suma acordată necuvenit directorului general şi repartizarea acesteia către salariaţi.
Faţă de motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 822 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamantul C.N., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1200/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
