ICCJ. Decizia nr. 1202/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1202/2009
Dosar nr. 2247/2/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2008, reclamanta G.C. a chemat în judecată M.J., solicitând anularea Ordinului nr. 2380 din 21 septembrie 2007 prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de şef direcţie economico - administrativă în cadrul A.N.P., precum şi reintegrarea în funcţie şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre salariile ce i s-ar fi cuvenit şi cele efectiv încasate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că ordinul prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de conducere în care a fost numită începând cu 7 iunie 2006 este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis în lipsa unei cercetări prealabile, condiţie obligatorie potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 293/2004. De asemenea, s-a arătat că actul atacat nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 33 din Regulamentul privind modul de constituire, organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină din cadrul A.N.P., referitoare la descrierea faptei, temeiul legal a sancţiunii disciplinare, termenul de contestare şi instanţa competentă, neindicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările funcţionarului public ş.a.
Prin sentinţa civilă nr. 2157 din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a admis acţiunea, dispunând anularea ordinului contestat, reintegrarea reclamantei în funcţia de conducere deţinută anterior şi obligarea pârâtului la plata daunelor materiale reprezentând diferenţa între salariul cuvenit şi cel efectiv încasat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia invocată de pârât privind lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată, întrucât, din moment ce ordinul a produs efecte juridice, nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă în cadrul unei proceduri administrative, punându-se doar problema cercetării legalităţii actului administrativ în cadrul unui proces.
Pe fondul litigiului, instanţa a constatat că măsura dispusă de pârât prin ordinul atacat este una administrativă şi nu o sancţiune disciplinară, astfel încât nu îşi are aplicabilitate procedura specială de cercetare disciplinară.
Instanţa a reţinut că revocarea reclamantei din funcţia de conducere nu este justificată, întrucât susţinerile din nota de propunere a directorului A.N.P. nu au suport probator, nefăcându-se dovada exercitării defectuoase a activităţii de şef de direcţie economico-administrative, respectiv a incompetenţei manageriale a reclamantei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În primul rând, pârâtul a invocat greşita respingere a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, prin încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Asupra fondului litigiului, pârâtul a menţionat în motivele de recurs că, în raport de considerentele sentinţei privind lipsa probatoriului, depune acte noi, respectiv fişa postului reclamantei şi rapoartele de audit intern, efectuate pentru perioada 2006 – 2007, din care rezultă deficienţe în activitatea specifică şi justifică măsura revocării din funcţia de conducere.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului întrucât excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a fost corect respinsă, iar ordinul care s-a dispus a fi anulat este lovit de nulitate absolută, ca urmare a încălcării prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 293/2004. De asemenea, reclamanta a precizat că prin încheierea din 27 noiembrie 2008, Camera de conturi Bucureşti a dispus descărcarea de gestiune a instituţiei pentru exerciţiul bugetar al anului 2007 – act pe care l-a depus la dosar în recurs – ceea ce demonstrează, după opinia sa, exercitarea corectă a funcţiei deţinute.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, în care sens, va dispune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere la aceeaşi curte de apel.
Critica privind greşita respingere a excepţiei privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.
La data formulării acţiunii în justiţie, 11 aprilie 2008, intrase în vigoare OUG nr. 4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din A.N.P., care introduce un nou text, art. 512 care prevede la alineatul 6 că împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcţie se poate face plângere la instanţa competentă potrivit legii. Întrucât textul de lege nu face trimitere la Legea contenciosului administrativ, nr.,554/2004, rezultă că nu au aplicabilitate dispoziţiile art. 7 alin. (1) privind necesitatea procedurii prealabile.
Referitor la natura măsurii dispuse prin ordinul atacat, revocarea reclamantei din funcţia de şef direcţie eonomico - administrativă şi numirea ca ofiţer specialist principal I, Curtea constată că instanţa a reţinut în mod corect temeiul de drept, respectiv art. 581 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004, introdus prin OUG nr. 47/2006, potrivit căruia revocarea din funcţia de conducere se dispune în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
Această măsură nu poate fi confundată cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 62 lit. e) din Legea nr. 293/2004, astfel cum a fost modificat, în care caz trebuia respectată procedura de cercetare disciplinară prevăzută de acest act normativ şi de regulamentul privind activitatea comisiilor de disciplină din A.N.P.
Cu privire la temeinicia măsurii revocării reclamantei din funcţia de conducere, în dovedirea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale, pârâtul a depus în faza judecăţii în fond a cauzei numai o notă întocmită de directorul general al instituţiei, în care se face trimitere la constatările raportului de audit intern întocmit în perioada 7 martie - 1 iunie 2006 şi se menţionează existenţa unor nemulţumiri în cadrul relaţiilor inter-umane în întregul sistem al administraţiei penitenciare.
De-abia în recurs, pârâtul a depus ca acte noi fişa postului reclamantei şi rapoartele de audit intern efectuate în anii 2006 şi 2008, privind intervalul 2005 – 2007, în timp ce reclamanta a invocat faptul că pentru activitatea privind gestionarea resurselor financiare a patrimoniului public pe anul 2007, desfăşurată de A.N.P., s-a acordat descărcarea de gestiune, în care sens s-au depus acte.
Întrucât toate aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei, Curtea urmează a dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.
Totodată, Curtea constată necesitatea suplimentării probei cu acte, respectiv referitoare la calificativul obţinut de reclamantă pe anul 2006 în urma evaluării performanţelor profesionale precum şi la acele aspecte menţionate în nota ce a însoţit proiectul de ordin, privind nemulţumirile constatate atât la nivelul deţinuţilor, cât şi la efectivul operativ de agenţi şi ofiţeri funcţionari publici cu statut special.
În urma analizării şi a acestor înscrisuri, instanţa de trimitere urmează a conchide asupra întrunirii condiţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiei de conducere de către reclamantă, în raport de criteriile prevăzute de art. 522 alin. (2) – (5) din Legea nr. 293/2004, modificată şi completată.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 2157 din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1203/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
