ICCJ. Decizia nr. 1203/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1203/2009

Dosar nr. 4064/2/2008

Şedinţa publică din 4 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC K.M.F.R.C. SRL Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Garda Financiară – Comisariatul General şi C.A., în calitate de comisar general al Gărzii Financiare, să se dispună suspendarea executării adresei din 27 februarie 2008, a notelor de constatare din 26 februarie 2008 întocmită la SC G.H. SA, din 26 februarie 2008 întocmită la SC R.H. SA, din 26 februarie 2008 întocmită la SC M.C.C. SRL şi din 26 februarie 2008 întocmită la SC S.C.C. SRL, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii privind anularea acestor acte administrative.

În motivarea cererii s-a arătat că prin notele de constatare sus-menţionate, pârâta Garda Financiară a dispus ca societăţile comerciale pentru care s-au întocmit acestea să efectueze plăţile restante către reclamantă numai cu acordul D.G.F.P. a municipiului Bucureşti, iar prin adresa din 27 februarie 2008 a solicitat A.F.P. a sectorului 3, instituirea unei popriri asiguratorii până la concurenţa sumei de 3.765.716 lei.

Reclamanta a susţinut că măsurile dispuse de pârâtă o prejudiciază, întrucât clienţii săi principali au sistat plăţile şi au întrerupt raporturile contractuale.

Referitor la cerinţa cazului bine justificat, reclamanta a invocat motive de nelegalitate a notelor de constatare, arătând că pârâta a aplicat greşit dispoziţiile art. 129 şi art. 149 C. proCod Fiscal

În Şedinţa publică din 3 septembrie 2008, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cererea de suspendare a notei de constatare din 26 februarie 2008 întocmită de secţia judeţeană Braşov, motivând că secţiile judeţene au personalitate juridică, iar instanţa a invocat din oficiu aceeaşi excepţie în privinţa pârâtului C.A., comisar general.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2173 din 5 septembrie 2008, prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Financiare – Comisariatul General, a admis această excepţie faţă de pârâtul C.A. şi a respins cererea formulată de reclamantă împotriva acestuia.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă în parte cererea reclamantei şi s-a dispus suspendarea executării notelor de constatare din 26 februarie 2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii privind anularea acestora.

Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că pârâta Garda Financiară - Comisariatul General are calitate procesuală în cererea de anulare a notei de constatare întocmită de secţia Braşov a Gărzii Financiare, cu motivarea că nota respectivă a fost emisă în baza unei delegări de competenţă, ceea ce nu s-a contestat de către pârâtă.

Lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului C.A. a fost constatată de prima instanţă pentru că acesta nu este emitentul actelor administrative pentru care s-a solicitat suspendarea executării.

În privinţa cererii de suspendare, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării celor patru note de constatare, deoarece s-a dovedit existenţa unui caz bine justificat prin aspectele de nelegalitate invocate în acţiunea în anulare, iar condiţia pagubei materiale iminente rezultă din sistarea plăţilor restante către reclamantă şi implicit, din lipsirea acesteia de sumele de bani avute în vedere pentru derularea operaţiunilor comerciale.

Cererea de suspendare a executării adresei din 27 februarie 2008 a fost respinsă, cu motivarea că o eventuală pagubă pentru reclamantă nu poate fi consecinţa acestei adrese de instituire a unei popriri asiguratorii până la concurenţa sumei de 3.675.716 lei, ci a actului de instituire a măsurii asiguratorii a popririi.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pentru că nu a avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) din HG nr. 533/2007, potrivit cărora secţiile judeţene şi secţia municipiului Bucureşti sunt unităţi teritoriale ale Gărzii Financiare, cu personalitate juridică şi care au competenţă de control pe teritoriul judeţului şi al municipiului Bucureşti, în care sunt organizate.

Recurenta a criticat şi soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării, motivând că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a învederat că notele de constatare deduse judecăţii nu produc efecte juridice, fiind acte preparatorii, astfel că acestea nu sunt de natură să producă o pagubă iminentă societăţii intimate. Astfel, s-a arătat că notele de constatare, a căror suspendare a fost dispusă de instanţa de fond, au fost anexate la adresa din 27 februarie 2008 înaintată D.G.F.P. a municipiului Bucureşti pentru valorificarea situaţiilor constatate şi aceasta, în calitate de organ fiscal competent, a emis Decizia nr. 539 din 28 martie 2008 de instituire a măsurilor executorii prin poprire asupra veniturilor existente în conturile de disponibil, precum şi pe veniturile de la terţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare a executării notelor de constatare din 26 februarie 2008 întocmită de SC M.C.C. SRL şi din 26 februarie 2008 întocmită la SC S.C.C. SRL a fost greşită admisă de instanţa de fond în condiţiile în care societatea intimată nu a depus la dosar copii ale celor două acte administrative.

În privinţa notelor de constatare sus-menţionate, cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţia de procedură impusă de art. 12 din Legea nr. 554/2004 şi care prevede obligaţia reclamantului de a anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale.

Pentru notele de constatare din 26 februarie 2008, a fost de asemenea greşit admisă cererea de suspendare a executării, pentru că nu erau îndeplinite cerinţele art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării actului administrativ se poate dispune doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

În aplicarea acestor prevederi legale, instanţa de fond nu a analizat conţinutul şi efectele juridice ale celor două note de constatare şi nu a avut în vedere că se referă la alte societăţi comerciale, persoane juridice distincte de societatea reclamantă în cauză.

Notele de constatare a căror suspendare s-a dispus nu produc efecte juridice proprii, fiind acte administrative cu caracter preparator prin care s-au stabilit fapt şi împrejurări, astfel că executarea lor nu este susceptibilă să producă intimatei o pagubă iminentă, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor şi previzibil.

Din conţinutul notelor de constatare rezultă în mod evident că nu s-a dispus sistarea plăţilor restante de către societatea intimată, cum neîntemeiat s-a susţinut în cerere şi s-a solicitat ca plăţile să se facă cu acordul D.G.F.P. a municipiului Bucureşti, dat fiind că acestei autorităţi i-au fost transmise actele de control pentru a dispune măsurile fiscale care se impun.

În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru măsura de suspendare a executării actului administrativ, se va casa hotărârea instanţei de fond şi se va respinge cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă SC K.M.F.R.C. SRL Bucureşti.

În raport de soluţia dată recursului pentru considerentele expuse, se constată că nu se mai impune cercetarea motivului de recurs privind soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Financiare – Comisariatul General. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât excepţia a fost invocată numai în privinţa notei de constatare din 26 februarie 2008, a cărei copie nu a fost depusă la dosar, astfel încât nu pot fi verificate nici susţinerile referitoare la atribuţiile şi competenţele autorităţii publice emitente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Garda Financiară – Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 2173 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge cererea de suspendarea executării actului administrativ, formulată de SC K.M.F.R.C. SRL Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1203/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs