ICCJ. Decizia nr. 1209/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1209/2009

Dosar nr. 1395/36/2008

Şedinţa publică din 4 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 15 iulie 208 a Curţii de Apel Constanţa, reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea Hotărârii nr. 5506 din 28 februarie 2006 emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii sale de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, cu plata drepturilor prevăzute de lege.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 805/ CA din 8 octombrie 2008 a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

A admis acţiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea. A anulat Hotărârea nr. 5506 din 28 februarie 2006 emisă de pârâtă şi a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000. A dispus emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege, reclamantului.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, acţiunea a fost formulată în termen, întrucât pârâta, deşi a susţinut contrariul, nu a făcut dovada comunicării hotărârii atacate către reclamant. Pe fondul cauzei s-a reţinut că, reclamantul a făcut dovada naşterii sale în localitatea Turda, unde părinţii săi au făcut obiectul unui schimb de populaţie în anul 1940, din localitatea Caliacra – Bulgaria, stabilindu-se în România, urmare Tratatului încheiat între România şi Bulgaria, semnat la data de 6 septembrie 1940, la Craiova.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta C.J.P. Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, reclamantul nu are calitatea de beneficiar al drepturilor acordatede Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populaţie între România şi Bulgaria, astfel că nu a avut un alt domiciliu pe care să fi fost obligat să-l schimbe, în altă localitate.

Examinând sentinţa atacată, critica formulată prin recurs, probele administrate în dosarul cauzei, dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că, recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Este necontestat că reclamantul M.M. s-a născut la data de 15 februarie 1942 în localitatea Turda – Istria, Judeţul Tulcea, din părinţii G. şi I., care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, urmare Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la data de 6 septembrie 1940, la Craiova (dosar de fond filele 5-6; 18-23).

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana – cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele - cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării, a suferit toate consecinţele nefavorabile cares-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În consecinţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 805/ CA din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1209/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs