ICCJ. Decizia nr. 1232/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1232/2009
Dosar nr. 1316/54/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ si fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.E. şi C.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul local Bumbeşti Piţic, judeţul Gorj si intervenientul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi a dispus anularea în parte a HG nr. 973/2002, anexa 23 poziţia 4 cu denumirea de „Drum Stradal DS 2".
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâţi şi de intervenientul accesoriu în cauză MIRA, apreciind că fată de publicarea anexei contestate în M. Of. nr. 668 bis din 9 septembrie 2002, numerele bis ale publicaţiei oficiale având un tiraj restrâns, publicarea si distribuirea lor făcându-se doar la solicitarea celor interesaţi, si cum în cauză nu s-a făcut dovada comunicării actului atacat către reclamanţi, admiterea excepţiei tardivităţii ar constitui o îngrădire nepermisă a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituţia României si art. 6 din Convenţia Europeană.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că prin actul administrativ contestat în cauză, respectiv HG nr. 973/2002 anexa nr. 23, a fost atestată apartenenţa la domeniul public al comunei Bumbeşti Piţic, printre altele, a imobilului denumit „Drum stradal DS 2" bun asupra căruia, aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv din sentinţa civ. nr. 1854 din 14 decembrie 2000 şi sentinţa civilă nr. 1855 din 14 decembrie 2000 ale Judecătoriei Novaci, şi încheierile nr. 74 şi nr. 75 din data de 9 septembrie 2001 ale Biroului de carte funciară al Judecătoriei Novaci, reclamanţii au un drept de proprietate privată.
Faţă de această împrejurare, instanţa a apreciat că în situaţia în care, în speţă, nu s-a făcut dovada preluării bunului imobil de către Stat în baza unui titlu valabil, efectele menţinerii poziţiei 4 din anexa nr. 23 din HG nr. 973/2002 ar echivala cu o expropriere abuzivă.
Instanţa a respins ca nefondată si susţinerea intervenientului MIRA în sensul că litigiul excede competentei materiale a dreptului administrativ, motivată de faptul că hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public al Comunei Bumbeşti Piţic a fost adoptată în baza art. 108 din Constituţie şi a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Instanţa a apreciat că hotărârea de Guvern atacată este un act de calificare a bunurilor ca fiind din domeniul public, iar pentru contestarea în justiţie nu are relevantă dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparţine categoriei juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut în mod expres, în art. 23, competenta instanţelor de contencios administrativ.
împotriva acestei sentinţe, pârâţii Guvernul României, Consiliul local al comunei Bumbeşti-Piţic, prin Primar, si intervenientul accesoriu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative au declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
În recursul declarat de comuna Bumbeşti Piţic, reprezentată de Primar, s-a criticat hotărârea judecătorească a fondului, întrucât a fost greşit respinsă excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa, spune recurentul necalificând textul de lege, în loc de 6 luni de la data emiterii actului, 6 luni de la data comunicării actului administrativ.
De asemenea, nici pe fond Curtea de Apel nu a pronunţat o soluţie legală, întrucât nu a ţinut cont de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie.
Guvernul României critică hotărârea judecătorească, pentru că în greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii plângerii probabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, întrucât a fost dată cu eronata aplicare a Legii nr. 213/1998.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, critică sentinţa pentru faptul că în mod greşit Curtea de Apel a anulat în parte HG nr. 973/2002, anexa 23, poziţia 4, întrucât această hotărâre a fost emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998, actul administrativ contestat cuprinzând bunurile care aparţin domeniului public, unităţile administrativ-teritoriale, având drept de proprietatea asupra imobilelor respective.
S-a apreciat în recurs că intimaţii nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept subiectiv sau ai unui interes legitim vătămat prin actul administrativ.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru următoarele considerente:
Examinând cererile de recurs, actele dosarului şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:
Referitor la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, corect a fost respins de instanţa fondului, întrucât publicarea în M. Of., Partea I, s-a făcut în tiraj restrâns la solicitarea celor interesaţi.Întrucât publicarea nu s-a făcut astfel cum rezultă fără posibilitate de tăgadă din actele depuse, şi distribuirea anexelor HG nr. 973/2002, decât la solicitarea celor interesaţi, pentru a se asigura respectarea accesului liber la justiţie şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., excepţia de tardivitate trebuia respinsă cum dealtfel s-a pronunţat Curtea de Apel.
Dealtfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a plângerii prealabile se calculează de la data comunicării actului administrativ, respectiv de la data comunicării în sensul că bunul a fost atestat ca aparţinând domeniului public de interes local.
În ceea ce priveşte fondul pricinii, din actele depuse la dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 1854/2000 şi sentinţa nr. 1855/2000 ale Judecătoriei Novaci, rezultă că intimaţii-reclamanţi sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului care a fost inclus în anexa 23, pct. 4 din HG nr. 973/2000.
Deci la data adoptării HG nr. 973/2000, reclamanţii aveau un drept actual astfel cum rezultă din considerentele mai sus expuse, motiv pentru care nu subzistă susţinerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în sensul că sentinţa civilă invocată de intimaţi, referitoare la dreptul de proprietate, este ulterioară hotărârii Consiliului local, pentru că în raport de data adoptării Hotărârii Guvernului atacată sentinţa este anterioară.
Hotărârea Guvernului este act administrativ fără posibilitate de tăgadă, iar Legea nr. 213/1998 în art. 23 a prevăzut pentru contestarea acestor acte administrative, competenţa instanţelor de judecată, respectiv a instanţei de contencios administrativ.
Şi susţinerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în sensul că reclamanţii aveau posibilitatea formulării acţiunii în revendicare, nu poate fi primită, întrucât aceştia au contestat apartenenţa bunului ca bun din domeniul public, iar acţiunea pentru anularea actului administrativ are cauză şi obiect juridic diferit.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, se vor respinge recursurile declarate de Bumbeşti Piţic prin Primar, de Guvernul României şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Comuna Bumbeşti Piţic prin Primar, de Guvernul României şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 51 din 14 februarie2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal , ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1245/2009. Contencios → |
|---|
