ICCJ. Decizia nr. 1227/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1227/2009
Dosar nr. 857/2/200.
Şedinţa publică din 4 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâţii G.N.M. şi P.O.M., C.G.G.N.M., solicitând anularea Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008 prin care a fost eliberat din funcţia de inspector clasa I, grad profesional principal, treapta 2 de salarizare, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi celelalte drepturi corespunzătoare funcţiei, pentru perioada cuprinsă între data eliberării şi data reintegrării în funcţie, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Decizia nr. 199 din 16 ianuarie 2008 emisă de C.G.G.N.M. este lovită de nulitate absolută întrucât deciziile nr. 300/2007 şi nr. 302/2007 care au stat la baza emiterii acesteia au fost emise la rândul lor de o persoană fără calitate.
A mai arătat că Decizia nr. 199/2008 încalcă prevederile Secţiunii a V-aC. muncii în sensul că eliberând din funcţie peste 30 de persoane, G.N.M. trebuia să respecte obligaţiile cuprinse în C. muncii relative la concedierea colectivă.
A menţionat că reclamantul prin Decizia atacată a fost eliberat dintr-o funcţie care nu mai exista în statul de funcţii, astfel că Decizia este nelegală şi că disponibilizarea personalului la nivelul C.G.G.N.M. este abuzivă, deoarece, în realitate numărul de funcţii s-a mărit.
Prin întâmpinare, pârâta G.N.M. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că Decizia nr. 199/ 2008 a fost emisă în temeiul HG nr. 1224/2007 prin care s-a prevăzut o nouă structură organizatorică pentru G.N.M.
A mai arătat că Deciziile nr. 300/2007 şi nr. 302/2007 au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale şi că la nivelul G.N.M. nu s-au operat disponibilizări colective.
Prin sentinţa civilă nr. 2273 din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului şi cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de inspector prin Decizia nr. 199/2008 emisă de Comisariatul General al G.N.M., având în vedere desfiinţarea unor posturi publice stabilită prin HG nr. 1224/2007 privind organizarea şi funcţionarea G.N.M.
A apreciat că Decizia de eliberare din funcţie a fost întemeiată pe Deciziile nr. 300/2007 şi nr. 302/2007 ale C.G.G.N.M., statul de funcţii şi structura autorităţii fiind avizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
A constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat anularea Deciziilor nr. 300/2007 şi nr. 302/2007 situaţie în care instanţa nu s-a mai pronunţat asupra acestei chestiuni.
A apreciat că la nivelul G.N.M. nu a avut loc o concediere colectivă ci o reorganizare a activităţii în baza HG nr. 1224/2007 şi, prin urmare, nu s-au încălcat prevederile Secţiunii a V-a din C. muncii.
A considerat că nici susţinerea potrivit căreia Decizia nr. 199/2000 ar fi lipsită de obiect nu poate fi reţinută, deoarece tocmai reducerea postului ocupat de reclamant ca urmare a reorganizării a reprezentat motivul eliberării din funcţia publică.
Cu privire la cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a considerat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării facturii fiscale emise în baza contractului de asistenţă juridică.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recursul reclamantul L.G., invocând nelegalitatea actelor administrative care au stat la baza Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008 (Decizia atacată), precum şi nerespectarea procedurilor prevăzute de Sancţiunea a V-a din C. muncii; totodată, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, respectiv cel referitor la acordarea de daune morale.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul arată că Deciziile nr. 300 din 9 noiembrie 2007 şi nr. 302 din 12 noiembrie 2007 ale Comisarului General al G.N.M., prin care s-au aprobat statul de funcţii şi structura organizatorică ale G.N.M. şi care au stat la baza deciziei atacate sunt emise de o persoană care nu avea competenţă în acest sens. Astfel, art. 13 din HG nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, act normativ în vigoare la data emiterii celor două decizii, prevedea că aprobarea statului de funcţii şi structura organizatorică a G.N.M. sunt de competenţa exclusivă a ministrului mediului şi dezvoltării durabile.
Totodată, art. 7 din HG nr. 1224/2007 pentru organizarea şi funcţionarea G.N.M. prevedea că în cadrul structurii organizatorice, prin decizie a comisarului general, se pot organiza servicii, birouri şi compartimente, cu respectarea prevederilor legale, rezultând şi din acest text că reorganizarea la nivelul G.N.M. nu este o atribuţie a comisarului general.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs se arată că instanţa de fond nu a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. muncii referitor la concedierile colective, situaţie în care angajatul trebuia să respecte anumite condiţii procedurale (prevăzute de art. 69-72 C. muncii) pentru valabilitatea eliberării din funcţie a unui număr mare de funcţionari publici.
Recurentul mai arată că Avizul nr. 1060620 din 9 ianuarie 2008 al A.N.F.P. nu reprezintă un aviz de legalitate al deciziei atacate, astfel cum a considerat instanţa de fond, ci se referă doar la conformitatea funcţiilor publice cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din preambulul Deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008, această decizie a avut la bază măsuri de reorganizare fundamentate pe HG nr. 1224/2007 privind organizarea şi funcţionarea G.N.M., act normativ care, la rândul său, a fost adoptat în baza OUG nr. 107/2007.
Prin OUG nr. 107 din 10 octombrie 2007 s-a modificat art. 2 alin. (1) din OUG nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, fiind desfiinţate comisariatele regionale, G.N.M. funcţionând la nivel central prin Comisariatul General şi având în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul municipiului Bucureşti şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
OUG nr. 107 din 10 octombrie 2007 a fost respinsă prin Legea nr. 235 din 31 octombrie 2008, publicată în M.Of. nr. 747 din 5 noiembrie 2008, fără a se prevedea măsuri cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
Potrivit art. 115 alin. (8) din Constituţia României „prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produce pe perioada de aplicare a ordonanţei".
În prezent HG nr. 1224/2007 emisă în baza OUG nr. 107/2007 nu mai poate produce efecte juridice şi, pe cale de consecinţă, deciziile emise în baza HG nr. 1224/2007 nu mai au suport legal.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, un act normativ nu mai poate produce efecte juridice după abrogarea actului normativ superior în baza căruia a fost emis.
În cauza de faţă, OUG nr. 107/2007 nu a fost abrogată, însă a fost respinsă în Parlament iar efectele respingerii unei ordonanţe de urgenţă sunt identice cu cele ale abrogării actului normativ.
În prezent este în vigoare OUG nr. 17/2005 care organizează G.N.M. în comisariate regionale şi comisariate judeţene, astfel că nu se mai justifică emiterea deciziei nr. 199 din 16 ianuarie 2008 prin care reclamantul-recurent a fost eliberat din funcţie, ca urmare a desfiinţării unor posturi publice.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la acordarea unor daune morale, Înalta Curte constată că Decizia atacată nu a fost de natură să producă reclamantului-recurent prejudicierea unor atribute morale cum ar fi onoarea sau reputaţia, astfel că simpla reintegrare în funcţia şi postul avut, despăgubirile salariale aferente constituie o reparaţie integrală, conform art. 998-999 C. civ.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea parţială a sentinţei, în sensul admiterii capetelor de cerere privind anularea deciziei de eliberare din funcţie, reintegrarea în funcţia avută şi acordarea despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva sentinţei civile nr. 2273 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea.
Anulează Decizia nr. 199 din 16 ianuarie 2008 a Comisarului General al G.N.M.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.
Obligă pârâta G.N.M. la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării efective, indexate la zi.
Respinge capătul de cerere privind daunele morale.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1225/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1228/2009. Contencios → |
|---|
