ICCJ. Decizia nr. 1268/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1268/2009
Dosar nr. 46/35/200.
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul J.I. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze certificatul doveditor al calităţii de revoluţionar.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin OUG nr. 132/2006, s-a prorogat termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru preschimbarea certificatelor de revoluţionar până la 30 septembrie 2007, situaţie în care în luna august 2007 a reiterat cererea sa de eliberare a certificatului de revoluţionar, având în vedere faptul că în seara zilei de 23 decembrie 1989 în timpul evenimentelor din Turda, a fost rănit prin împuşcare în timp ce se deplasa cu autoturismul spre sediul Consiliului F.S.N, fapt constatat prin adeverinţa eliberată la 18 septembrie 1991 de către Parchetul Militar Cluj în dosarul nr. 161/P/1991.
În ceea ce priveşte eliberarea certificatului solicitat, reclamantul arată că a depus două dosare complete, unul în anul 1992 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1992, iar altul la data de 5 mai 2007, la Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 când s-a eliberat şi ordinul de deplasare nr. 18 de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 10 alin. (4) din HG nr. 1412/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 111/CA din 16 mai 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să elibereze certificatul de revoluţionar pe numele reclamantului.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 10 alin. (4) din HG nr. 1412/2004 care permite eliberarea pentru prima dată a certificatului de revoluţionar deoarece reclamantul a depus personal cerere în acest sens la Comisia pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi nu i s-a eliberat fără culpa lui, actul solicitat.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., respectiv hotărârea cuprinde o greşeală gravă de fapt şi instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că hotărârea cuprinde dispoziţii potrivnice în ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de revoluţionar, întrucât S.S.P.R. nu a fost împuternicit să elibereze certificate de revoluţionar ci doar să facă propuneri Preşedintelui României pentru eliberarea titlurilor de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Sub acest aspect susţine recurentul este evidentă lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, iar prin refuzul instanţei de fond de a analiza această excepţie, au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
O altă critică formulată împotriva sentinţei constă în aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (4) din HG nr. 1707/2006 care modifică Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 341/2004, întrucât reclamantul nu a probat corespunzător faptul că se afla printre cei pe care Comisia i-a propus pentru acordarea certificatului doveditor al calităţii de revoluţionar.
Recurentul susţine că se află în imposibilitate reală de a acorda acest certificat, motivat pe prevederile Legii nr. 42/1990 care stabileşte în mod clar că doar Comisia pentru aplicarea Legii 42/1990 şi Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, comisii care şi-au încetat activitatea , ultima la data de 13 mai 1997, au putut analiza cererile de acordare a certificatelor de revoluţionar şi a propune Preşedintelui României acordarea titlului şi brevetului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Sub un alt aspect, recurentul-pârât a arătat că nici comisiile menţionate nu ar fi putut să propună titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, întrucât reclamantul nu a depus documentele prevăzute de art. 22 din HG nr. 566/1996.
Astfel în cauză, Parchetul Militar era obligat să efectueze cercetarea evenimentului care a cauzat rana reclamată, iar Institutul de Medicină Legală să stabilească legătura de cauzalitate directă între afecţiunea reclamată de J.I. şi activitatea acestuia din timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 , fapt care nu se probează, deşi Legea nr. 42/1990 o stabileşte ca o condiţie obligatorie a acordării titlului mai sus menţionat.
Că deşi reclamantul a făcut demersurile legale către Parchetul Militar şi Institutul de Medicină Legală Mina Minovici a primit refuz categoric din partea acestor instituţii ale statului , singurele abilitate de Legea 42/1990 şi 341/2004 să elibereze aceste documente obligatorii pentru atribuirea calităţii şi titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Rănit.
Mai susţine recurentul-pârât, că prima instanţă a făcut abstracţie de faptul că soţia reclamantului , defunct, nu avea calitate procesuală activă întrucât drepturile conferite de Legea 341/2004 sunt viagere, după decesul titularului exerciţiul acestora încetează.
Prin întâmpinare, intimata M.J., soţie supravieţuitoare a reclamantului I.J., a solicitat respingerea recursului.
Susţine intimata că la data introducerii acţiunii, reclamantul J.I. se afla pensionat de boală definitiv gr.1 invaliditate, încadrat în gradul de handicap grav permanent. Pe parcursul soluţionării cauzei, reclamantul a decedat, cauza fiind continuată de intimată, în calitate de soţie supravieţuitoare, pe calea transmiterii legale a calităţii procesuale. Nu se poate pune în discuţie faptul că pe calea acţiunii formulate de defunctul său soţ s-ar valorifica drepturi strict personale atâta vreme cât actele normative invocate prevăd drepturi de care pot beneficia moştenitorii revoluţionarilor.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul I.J. a solicitat ca pârâtul să-i elibereze certificatul de revoluţionar, respectiv certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989", invocând un refuz nejustificat de rezolvare a cererii pe care i-a adresat-o pârâtului în acest sens.
Având un astfel de obiect, acţiunea se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
Legea nr. 554/2004 reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa sesizată poate dispune, în cazul admiterii acţiunii, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim vătămat şi repararea pagubei cauzate, obligând autoritatea publică, dacă este cazul, să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, conform art. 18 alin. (1) din actul normativ menţionat.
Susţinerile recurentului conform cărora instanţa de fond a refuzat să analizeze excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi în acest fel ar fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sunt lipsite de fundament în condiţiile în care o astfel de excepţie nu a fost invocată la fondul cauzei de către părţi sau de instanţa din oficiu.
De altfel excepţia nu este fondată întrucât modificările legislative intervenite nu pot împiedica reclamantul să-şi valorifice un drept obţinut prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 48 din HG nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, aceasta şi-a încetat activitatea în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1996, publicată în M.Of., Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996.
După acea dată, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, a fost împuternicit, prin art. 5 din Legea nr. 42/1990, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 184/1999, să facă propuneri pentru eliberarea titlurilor, în cazul în care comisia prevăzută la art. 2 alin. (4) nu a finalizat lucrările în vederea cărora a fost instituită.
După abrogarea Legii nr. 42/1990, prin Legea nr. 341/2004 s-a prevăzut, de asemenea, competenţa Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, de a preschimba certificatele doveditoare eliberate în perioada 1990-1997 (art. 9).
Este adevărat că solicitarea intimatului-reclamant nu are ca obiect preschimbarea, ci chiar eliberarea certificatului dar Înalta Curte are în vedere particularităţile cauzei de faţă şi faptul că potrivit art. 10 alin. (4) din HG nr. 1412/2004, mai pot solicita eliberarea noului tip de certificat şi persoanele care au depus, în vederea acordării uneia dintre calităţile prevăzute de Legea nr. 42/1990 republicată, documentele necesare, la fosta Comisie pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării la acea dată a formularelor tipizate. În vederea eliberării, solicitanţii urmau să depună la S.S.P.R. şi copia legalizată a documentului din care să rezulte depunerea dosarului la această comisie.
Toate aceste împrejurări de fapt şi de drept conduc la concluzia că acţiunea în contencios administrativ este admisibilă şi este corect formulată în contradictoriu cu recurentul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Criticile de netemeinicie invocate de recurent prin prisma prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., urmează a fi analizate conform art. 3041 C. proc. civ., întrucât textul vizat a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
În temeiul art. 22 din HG nr. 566/1996, dosarul pentru obţinerea certificatului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Rănit", trebuie să cuprindă: copie legalizată de pe certificatul medical de rănit în perioada 16 decembrie 1989-10 ianuarie 1990 sau extras din registrul medical care atestă această dată; copie legalizată de pe certificatul de la Parchetul General, Secţia parchetelor militare, cu menţionarea numărului emis de Institutul medico-legal; declaraţia personală; alte documente din care să rezulte data şi locul rănirii, precum şi activitatea desfăşurată în momentul rănirii; copia buletinului sau a cărţii de identitate; alte probe, inclusiv documente utile în susţinerea cererii.
În privinţa acestor documente este de observat că participarea reclamantului la Revoluţia din 1989 rezultă din adeverinţa eliberată de Prefectura Judeţului Satu Mare sub nr. 794/1991, copia legalizată de pe certificatul de la Procuratura Militară Cluj dosar nr. 161/P/1991, cu menţionarea numărului certificatului de constatare medico-legală, recomandarea pentru eliberarea certificatului potrivit Legii nr. 42/1999, dată de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989.
Cu aceste documente se dovedeşte contrar susţinerilor recurentului-pârât că, reclamantul în prezent decedat, în seara zile de 23 decembrie 1989, în timpul evenimentelor din municipiul Turda a fost rănit prin împuşcare în timp ce se deplasa cu autoturismul spre sediul Consiliului F.S.N., necesitând pentru vindecare 20-25 zile îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală nr. 201 din 11 din 15 ianuarie 1990 al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj-Napoca.
Mai mult, în Recomandarea eliberată de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989 este menţionat în mod expres că dosarul este întocmit conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, art. 22 lit. a)-f).
În cauză rezultă şi faptul că dosarul astfel cum a fost completat cu toate documentele necesare pentru obţinerea certificatului menţionat a fost depus la Comisia pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei, fapt atestat de Ordinul de deplasare nr. 18 din data de 5 mai 1997 pe numele reclamantului ce poartă ştampila acestei comisii.
Întrucât refuzul soluţionării cererii reclamantului are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a admis cererea şi a obligat pârâtul să elibereze certificatul doveditor al calităţii de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 Rănit, în temeiul art. 18 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.
La data introducerii acţiunii, reclamantul I.J. era pensionat pe caz de boală gr. I de invaliditate şi pe parcursul soluţionării cauzei a decedat, însă calitatea procesuale s-a transmis în mod legal moştenitoarei, potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 341/2004.
În cauză, s-a dovedit că dosarul a fost depus personal de către I.J. care ulterior a formulat acţiunea la Tribunalul Satu Mare, acţiune ce a fost însă continuată de moştenitorul legal, în speţă intimata M.J.
O interpretare contrară ar fi expresia unui formalism excesiv şi ar fi contrară spiritului Legii nr. 42/1990 şi Legii nr. 341/2004 care se referă la cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinţei nr. 111/CA/2008 – PI din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1263/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1301/2009. Contencios → |
|---|
