ICCJ. Decizia nr. 1277/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1277/2009
Dosar nr. 289/57/2008
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 157/ F/CA din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.S. SRL Haţeg în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 541 din 13 mai 2008, precum şi a măsurilor dispuse prin raportul de inspecţie fiscală nr. 10.246 din 13 mai 2008, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat a fost dedus din contradicţia existentă între concluziile raportului de inspecţie fiscală şi cele ale expertizei financiar contabile extrajudiciare. Cât priveşte paguba iminentă, Curtea de apel a avut în vedere cuantumul mare al sumelor imputate, împrejurarea că a fost pornită executarea silită în dosarul de executare nr. 196/2008, precum şi rezultatele financiare modeste ale reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Hunedoara, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea primei instanţe nu este motivată, nefiind analizate condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării.
Referitor la condiţia existenţei unui caz bine justificat, recurenta afirmă că instanţa a ignorat-o complet, considerentele sentinţei atacate vizând numai iminenta producere a unei pagube. Câtă vreme nu s-a demonstrat că actele administrativ fiscale sunt nelegale, conchide recurenta, nu se putea admite cererea reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC C.S. SRL Haţeg a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că instanţa a examinat îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel nu se putea pronunţa asupra legalităţii raportului de inspecţie fiscală, nefiind învestită cu acţiune de fond, dar din probele administrate a rezultat un dubiu cu privire la constatările organului fiscal.
În fine, intimata a mai insistat asupra impactului negativ pe care l-ar avea executarea creanţelor fiscale în condiţiile în care, între timp, s-a dispus suspendarea executării contestaţiei administrative, până la soluţionarea definitivă a procesului penal, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal şi, ca urmare, nu mai este posibilă sesizarea instanţei de judecată cu o acţiune în anulare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, greşit încadrate de recurentă în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în realitate ele vizând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În perioada 15 aprilie 2008 – 25 aprilie 2008 şi 5 mai 2008 – 12 mai 2008 recurenta a efectuat un control fiscal la societatea comercială intimată în urma căruia a emis raportul de inspecţie fiscală nr. 10246 din 13 mai 2008 şi Decizia de impunere nr. 541 din 13 mai 2008 prin care s-au stabilit în sarcina intimatei următoarele obligaţii fiscale suplimentare:
322.370 lei – impozit pe profit;
69.928 lei – majorări de întârziere aferente;
126.591 lei – TVA;
65.718 lei – majorări de întârziere aferente.
Împotriva deciziei de impunere ca şi a raportului care a stat la baza emiterii acesteia, intimata reclamantă a formulat contestaţie, înregistrată la organul fiscal sub nr. 15563 din 16 iunie 2008, nesoluţionată până la data pronunţării prezentei decizii. Ulterior, în temeiul art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat instanţei de judecată suspendarea executării, făcând dovada achitării unei cauţiuni de 20.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
În considerentele sentinţei atacate sunt analizate exhaustiv condiţiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Prima instanţă şi-a motivat convingător soluţia adoptată, analizând riguros probele administrate, prin prisma dispoziţiilor legale sus-indicate, îndeplinind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Critica recurentei referitoare la neanalizarea „cazului bine justificat" este vădit nefondată, în condiţiile în care Curtea de apel a arătat că are o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative fiscale al căror conţinut este contrar concluziilor unei expertize de specialitate.
Într-adevăr, potrivit semnificaţiei pe care art. 2 alin. (1) lit. t) o conferă expresiei „cazuri bine justificate" acestea sunt „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Or, în speţă, cel puţin cu privire la două dintre faptele juridice generatoare de obligaţii fiscale: evaluarea clădirilor aflate în proprietatea intimatei şi reconsiderarea preţurilor tranzacţiilor dintre persoanele juridice afiliate, soluţia adoptată de inspecţia fiscală este discutabilă.
Astfel, în privinţa evaluării clădirilor, s-a reproşat societăţii comerciale că a procedat nelegal, apelând la evaluatori neautorizaţi. Deşi intimata s-a apărat, prezentând Rapoarte de evaluare efectuate de evaluatori autorizaţi, cu respectarea prevederilor O.M.F. nr. 1752/2005, specialişti agreaţi de banca creditoare (B.C.R.), recurenta le-a ignorat, eludând astfel dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proCod Fiscal, potrivit cărora „inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere".
La fel, referitor la reconsiderarea preţurilor tranzacţiilor dintre persoanele juridice afiliate, cu consecinţa majorării bazei de impunere cu suma de 1.633.132 lei, recurenta nu a prezentat nicio justificare, nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs, cu toate că intimata invocase prevederile pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, potrivit cu care: „nu se efectuează reconsiderarea evidenţelor persoanelor afiliate … în cazul persoanelor juridice române afiliate".
Fără a tranşa aspectele de fond ce privesc legalitatea actelor analizate, Înalta Curte constată că elementele reţinute conturează îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat", în sensul definiţiei legale a acestei sintagme.
Şi cealaltă condiţie, „paguba iminentă" a fost judicios examinată de prima instanţă, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei noţiuni, fiind evident că în situaţia financiară concretă a intimatei, constatată de altfel chiar de organul de control fiscal cu prilejul inspecţiei fiscale, plata debitului în discuţie i-ar bloca întreaga activitate.
În fine, susţinerea recurentei în sensul că nu se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal decât dacă în prealabil s-a demonstrat nelegalitatea acestuia, este contrară textului art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anterior citat. Această normă reclamă numai o analiză sumară a condiţiilor de legalitate în care a fost emis actul administrativ, analiză ce în cauză a fost făcută de Curtea de apel, cu consecinţa decelării unor împrejurări care au indus o îndoială serioasă în privinţa acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 157/ F/CA din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1272/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1293/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
