ICCJ. Decizia nr. 1297/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1297/2009
Dosar nr. 29455/3/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 august 2006, reclamanta P.O. Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.R. SRL Bucureşti şi C.N.A.F.P., preluată în prezent de A.D.S., anularea contractului de concesiune prin atribuire directă din 3 iulie 2006, anularea Convenţiei din data de 3 iulie 2006, ambele acte încheiate între pârâte, obligarea C.N.A.F.P. la reluarea procedurii de concesionare cu respectarea dispoziţiilor legale şi obligarea pârâtei SC A.R. SRL să lase reclamantei în netulburată folosinţă şi posesie complexul L., plus cheltuieli de judecată.
Ulterior, la data de 19 octombrie 2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune din 3 iulie 2006 şi a Convenţiei din data de 3 iulie 2006, acte intervenite între pârâte, obligarea C.N.A.F.P. la refacerea producerii de concesionare şi constatarea faptului că pârâta SC A.R. SRL nu are drept de servitute sau de uzufruct asupra terenului aflat în proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1394/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neefectuarea proceduri prealabile conform art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că în conformitate cu dispoziţiile art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este necesară, întrucât cererea de chemare în judecată nu este evaluabilă în bani; că Decizia nr. 32/2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă la determinarea competenţei instanţei după valoarea obiectului litigiului; că acţiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât se încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentinţa este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului.
Alin. (6) al art. 7 din aceeaşi lege prevede că plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune iar neîndeplinirea ei este sancţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Admiterea recursului, invocată de recurentă, nu poate fi acceptată. Contractul de concesiune reprezintă forma tipică de contract administrativ, astfel încât plângerea prealabilă este obligatorie şi în cazul contractelor administrative.
De altfel, textul art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este explicit în acest sens, precizând că „plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul contractelor comerciale" şi nu invers (adică nu concilierea în cazul contractelor comerciale are semnificaţia plângerii prealabile), cum tinde să susţină recurenta.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei referitoare la Decizia nr. 32/2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât considerentele deciziei au în vedere noţiunea de acţiune patrimonială. Înalta Curte în secţii unite a statuat că:" a susţine că există acţiuni patrimoniale neevaluabile în bani, înseamnă a susţine o contradicţie juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeşte de drepturile personale nepatrimoniale".
Or, obiectul acţiunii de faţă constă în solicitarea de a se anula (sau a se constata nulitatea absolută, distincţie care nu este realizată în cadrul litigiului de contencios administrativ) un contract de concesiune, care evident este evaluabil în bani.
De asemenea, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României, întrucât reclamanta are cale deschisă pentru a se adresa justiţiei, trebuind să respecte însă legea din domeniul de referinţă, respectiv Legea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din această lege nu are caracteristicile unei jurisdicţii speciale administrative, în cazul acestor jurisdicţii fiind obligatoriu ca procedura administrativă să se desfăşoare în faţa unui organ imparţial. Or, procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu întruneşte aceste trăsături şi reprezintă condiţia de exercitare a acţiunii în justiţie, în sensul ca partea să parcurgă calea recursului ierarhic sau graţios.
Pentru considerentele expuse, recursul recurentei va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.O. Română împotriva sentinţei nr. 1394 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1296/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1304/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
