ICCJ. Decizia nr. 141/2009. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 141/2009
Dosar nr. 6366/1/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 96/F-C/ din 18 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 369/46/2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.C.V., D.I.G., D.F. şi D.I. în contradictoriu cu pârâţii M.A.A. şi SC A. SA, ca tardiv formulată, a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că acţiunea formulată este tardivă deoarece reclamanţii au cunoscut despre existenţa actului cu mult înaintea termenului reglementat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Sentinţa civilă nr. 840 din 19 septembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Horezu reţine punctul de vedere al expertului, rezultă că terenul este ocupat cu o construcţie de 50 mp de SC N. SA, iar suprafaţa de 3224,15 mp este ocupată de către pârâţi.
Se mai arată că raportul de expertiză a fost efectuat la data de 12 martie 2005 iar sentinţa a devenit irevocabilă la 29 noiembrie 2005, astfel încât acţiunea trebuia formulată anterior datei de 22 ianuarie 2007, cel mai târziu în termenul de 6 luni, de la data comunicării hotărârii sau de la data la care reclamanţii au luat cunoştinţă despre relaţiile şi conţinutul raportului de expertiză.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 şi pct. 9 C. proc. civ.
1. Sentinţa recurată a fost pronunţată de un judecător incompatibil, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 24 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie interdicţia judecătorului care a pronunţat o hotărâre într-o pricină să ia parte la rejudecarea cauzei după casare.
2. În mod greşit instanţa de fond a soluţionat procesul în baza unei excepţii fără a intra în cercetarea fondului şi cu încălcarea gravă a dreptului la apărare.
Recurenţii învederează faptul că nu au avut cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci doar de faptul ocupării terenului de către SC A. SA.
Recurenţii au luat cunoştinţă de existenţa actului după notificarea adresată intimatei - pârâte, adică ulterior datei de 30 noiembrie 2006.
Se critică sentinţa instanţei de fond şi din perspectiva încălcării dreptului la apărare, cererea avocatului de amânare a cauzei fiind respinsă în mod nelegal.
Recursul este nefondat.
Judecătorul care a pronunţat sentinţa nr. 96/F-C din 18 iunie 2008 nu este incompatibil, nu s-au încălcat prevederile art. 24 C. proc. civ. iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să pronunţe o hotărâre prin care se dezleagă o problemă litigioasă, o hotărâre de natură să dezinvestească instanţa.
Se poate invoca incompatibilitatea în cazul în care prin efectul casării cu trimitere se dezbate din nou aceeaşi problemă de către instanţa de fond.
Dacă judecătorul nu s-a pronunţat asupra fondului, ci a respins cererea pe temeiul unei excepţii procesuale, nu se poate invoca incompatibilitatea.
Doamna judecător A.G. s-a pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii sentinţa fiind casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Doamna judecător nu este incompatibilă, deoarece problema inadmisibilităţii acţiunii a fost tranşată irevocabil de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va reţine netemeinicia criticii formulate.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenţii aveau cunoştinţă de împrejurarea ocupării terenului de către intimata - pârâtă încă din data de 12 martie 2005, când s-a depus raportul de expertiză în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 840 din 19 septembrie 2005.
Recurenţii au solicitat comunicarea actului atacat chiar în luna noiembrie 2006, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004 pentru intentarea acţiunii în justiţie.
Este nefondat şi motivul de recurs ce priveşte încălcarea dreptului la apărare al reclamanţilor-recurenţi, deoarece instanţa de fond, deşi a respins cererea avocatului de amânare a cauzei, a dispus totodată amânarea pronunţării pentru a se depune note scrise din partea reclamanţilor astfel încât s-a dat posibilitatea tuturor părţilor să-şi spună punctul de vedere asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C.V., D.I.G., D.F. şi D.I. împotriva sentinţei nr. 96/F-C din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 143/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
