ICCJ. Decizia nr. 1364/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1364/2009
Dosar nr. 5309.3/54/2004
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 65 din 3 martie2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ţ.J., în contradictoriu cu M.A.N. şi, pe cale de consecinţă, a anulat ordinul pârâtului nr. MP 280 din 15 martie 2004, prin care s-a dispus, cu titlu de sancţiune, trecerea în rezervă a reclamantului.
Instanţa a reţinut că, prin încheierea pronunţată la data de 8 iulie 2004, a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii, formulată de reclamant, iar prin sentinţa civilă nr. 45 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în acelaşi dosar, s-a admis acţiunea reclamantului privind anularea Ordinului M.A.N. MP 280 din 15 martie2004. Ulterior, urmare admiterii recursului declarat împotriva acestei sentinţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4042 din 27 iunie 2006 a casat ambele hotărâri şi a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, la cererea reclamantului care, la data de 14 ianuarie 2008 a depus la dosarul cauzei Ordonanţa Parchetului Militar Timişoara, din 14 august 2007, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată în cauză de către pârât, reţinând că în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare se completează cu cele ale Legii n r.188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 95 şi 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora eliberarea din funcţie se contestă la instanţa de contencios administrativ, prevederi legale derogatorii de la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 care prevăd efectuarea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că, prin Ordinul Comandantului Corpului I Armată Teritorial nr. CJ 4 din 21 ianuarie 2004 s-a dispus trimiterea în faţa consiliului de judecată a reclamantului Ţ.J., maior inginer, şef secţie reparaţii blindate şi tehnică de geniu la Batalionul 173 Mentenanţă, al Bazei de Logistică Sud, pentru „dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu şi comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale"; de asemenea că, prin Hotărârea nr. G/758 din 18 februarie 2004 pronunţată de Consiliul de judecată din cadrul M.A.N. – Corpul 1 Armată Teritorială, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, emiţându-se ulterior, de către pârâtul M.A.N., ordinul de trecere în rezervă ce face obiectul prezentei cauze.
Instanţa a apreciat că, în speţă, nu s-a făcut dovada elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare imputate reclamantului şi mai mult decât atât, din cercetarea administrativă, ca şi din cea penală, a rezultat că abaterile imputate reclamantului, constând în aceea că „a acceptat sistemul de lucru impus în cadrul unităţii de către fostul comandant", astfel cum se menţionează în referatul de cercetare disciplinară, au fost determinate de atmosfera de teamă şi represalii impuse, fără a se urmări realizarea unor foloase personale şi în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 80/1995 şi art. 13 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2000.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că nici în cuprinsul referatului şi nici în hotărârea Consiliului de judecată nu se menţionează în ce a constat neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau dezinteresul în exercitarea acestora, iar prin Ordonanţele nr. 88/P/2004 şi nr. 100/P/2004 ale fostului Parchet Militar Craiova s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală reţinându-se că, deşi au existat deficienţe, împrejurările concrete în care s-au produs nu sunt de natură a atrage răspunderea penală.
În raport de aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că ordinul contestat este nelegal întrucât nu respectă cerinţele impuse de lege pentru individualizarea sancţiunii disciplinare, iar sancţiunea trecerii în rezervă este mult prea severă în raport cu faptele reţinute în sarcina reclamantului şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, se impune anularea acestui act administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.A., apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
1. În mod nelegal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, obligatorii, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Se precizează că nici contestaţia formulată împotriva hotărârii consiliului de judecată şi nici memoriul adresat M.A., nu răspunde cerinţei imperative a legii referitoare la formularea plângerii prealabile.
Se susţine şi că prevederile art. 95 din Legea nr. 188/1999 nu sunt incidente în cauză, deoarece această lege nu se aplică militarilor. De asemenea, în mod greşit, prima instanţă a asimilat situaţia din speţa dedusă judecăţii, cu destituirea din funcţie a funcţionarului public, ca sancţiune disciplinară, întrucât măsura trecerii în rezervă prevăzută de Legea nr. 80/1995, nu se încadrează în categoria sancţiunilor disciplinare aplicabile cadrelor militare, prevăzute în art. 33 din Statut. Aceasta este o măsură administrativă, iar actul juridic prin care se dispune aceasta este un act administrativ unilateral, cu caracter individual, supus normelor contenciosului administrativ, astfel că reclamantul trebuia să urmeze procedura instituită de Legea nr. 29/1990, iar acţiunea în instanţă era condiţionată de plângerea prealabilă adresată autorităţii emitente.
2. Hotărârea atacată este rezultatul unei greşite aplicări a legii şi a aprecierii situaţiei de fapt.
Instanţa de fond deşi nu face expres trimitere la art. 94 din Legea nr. 188/1999, reţinând că o măsură de genul celei adoptate este condiţionată de săvârşirea unor abateri repetate, în mod implicit a aplicat aceste dispoziţii legale străine cauzei, deşi incidente litigiului erau dispoziţiile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, dispoziţii care se apreciază că au fost interpretate în mod eronat.
De asemenea, recurenta susţine că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, când a reţinut că reclamantul ar fi exonerat de răspundere deoarece a fost nevoit să execute ordinele nelegale ale comandantului unităţii, fără a avea în vedere că în partea finală a textului, norma interzice executarea actelor contrare legii şi, în plus, exonerează de răspundere cadrele militare care nu execută astfel de ordine. Executarea unui ordin nelegal atrage şi răspunderea executantului astfel că este legală măsura trecerii în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995.
Se precizează şi faptul că deşi prima instanţă reţine că nu au fost îndeplinite cerinţele legii pentru individualizarea sancţiunii disciplinare, instanţa de fond nu le concretizează.
Susţine recurentul că măsura administrativă a trecerii în rezervă implică exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice care, pe baza faptelor constatate, a acţionat potrivit competenţelor conferite de lege, fără a comite un exces de putere.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât motivele de recurs sunt nefondate: nu se poate invoca neexercitarea unei plângeri prealabile, întrucât actul de trecere în rezervă nu i-a fost comunicat, fiind prezentat în instanţă abia la 4 februarie 2008, iar acţiunea a fost exercitată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 29/1990, fiind formulat şi un memoriu ministrului care poate fi asimilat procedurii prealabile; referitor la criticile vizând fondul cauzei se precizează că acestea sunt nefondate, deoarece prin ordonanţa parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, fapt ce confirmă că judecarea şi sancţionarea sa extremă a fost nejustificată.
Au fost depuse la dosar înscrisuri de către recurentul-pârât.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la respingerea nelegală a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Aplicarea măsurii de trecere în rezervă a intimatului s-a desfăşurat după o procedură specială prevăzută în Regulamentul consiliilor de judecată R.G.8/1995, al M.A.N. Această procedură presupune mai multe etape care se finalizează prin hotărârea Consiliilor de judecată care pot adopta şi propunerea de trecere în rezervă ce poate fi infirmată de comandantul eşalonului la care s-a constituit, din iniţiativa acestuia, cât şi la cererea învinuitului. Dacă are loc rejudecarea cazului, hotărârea adoptată de către consiliul de judecată numit de către comandantul respectiv, este definitivă (art. 22).
Hotărârea definitivă se înaintează ministrului care emite ordin de trecere în rezervă. Consiliul de judecată joacă astfel rolul de organ de disciplină, în a cărui misiune intră aceea de a cerceta, judeca abaterea disciplinară şi propune trecerea în rezervă a militarilor, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995.
Procedura prevăzută de Regulamentul Consiliilor de judecată RG8/1995 al M.A.N. constituie, în fapt, însăşi procedura administrativă prealabilă introducerii acţiunii în contencios administrativ.
După cum se constată din înscrisurile care există la dosarul cauzei, ordinul de trecere în rezervă M.P.280/2004 emis de M.A.N. nu a fost comunicat intimatului-reclamant, acesta fiind depus la dosarul cauzei abia în luna februarie 2008.
Emitentului ordinului, printr-un memoriu formulat de intimatul-reclamant i s-a solicitat să nu emită acest act întrucât s-a apreciat că măsura de trecere în rezervă este nelegală şi netemeinică.
Prin urmare, instituirea unei proceduri referitoare la adoptarea măsurii de trecere în rezervă, cât şi faptul că intimatul-reclamant s-a adresat cu memoriu emitentului ce nu a infirmat propunerea, conduc la concluzia potrivit căreia scopul instituirii procedurii prealabile, respectiv acela de a da posibilitatea emitentului de a reveni asupra măsurii dispuse, după reanalizare, a fost îndeplinit. A impune îndeplinirea procedurii prealabile în condiţiile în care regulamentele militare prevăd o procedură specială, graduală, de contestare a actelor care au condus la măsura de trecere în rezervă, înseamnă a îngrădi accesul la justiţie prin faptul că, deşi demersurile reclamantului au rămas fără rezultat, i se impune îndeplinirea unei proceduri prealabile fără finalitate.
Deci, cât timp reclamantul s-a adresat succesiv comandantului eşalonului unde s-a constituit consiliul de judecată, apoi ministrului ce a emis ordinul, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod corect s-a apreciat că a fost îndeplinită procedura prealabilă.
De asemenea, cadrele militare, potrivit art. 6 din Legea nr. 80/1995 sunt investite cu exerciţiul autorităţii publice şi, din punct de vedere al rigurozităţii disciplinei se încadrează în categoria funcţionarilor publici militari.
Este adevărat că se aplică cauzei deduse judecăţii dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, însă, în mod corect prima instanţă a reţinut că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, care prevăd posibilitatea de a ataca actul administrativ de eliberare din funcţie la instanţa de contencios administrativ în 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 şi art. 109.
Chiar dacă măsura de trecere în rezervă nu se încadrează strict în categoria sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995, dat fiind efectul unei astfel de măsuri, respectiv încetarea raporturilor de serviciu, de funcţie publică, dintre cele două părţi, aceasta echivalează cu eliberarea sau destituirea din funcţie specifică funcţionarilor publici.
În concluzie, cadrele militare nu sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 în completarea Statutului propriu, aprobat prin Legea nr. 80/1995, astfel că sunt nefondate susţinerile recurentului sub aceste aspecte.
2. Motivul de recurs în sensul că hotărârea atacată este rezultatul unei greşite aplicări a legii şi a aprecierii situaţiei de fapt, este nefondat.
După cum se constată, instanţa de fond, în analiza realizată asupra situaţiei de fapt cât şi a dispoziţiilor legale incidente, nu face nici o referire la aplicarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 188/1999, ci dimpotrivă, se raportează doar la dispoziţiile Legii nr. 80/1995, astfel că nu poate fi vorba despre aplicarea unor prevederi legale străine cauzei.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu s-a dovedit comiterea unor fapte grave, săvârşite cu vinovăţie care, în sensul legii, constituie „abateri grave" de la regulamentele militare şi de la alte dispoziţii legale, de natură să atragă cea mai aspră sancţiune ce putea fi aplicată reclamantului, în temeiul Legii nr. 80/1995.
Faptul că prima instanţă a reţinut ca elemente de circumstanţiere printre altele: că intimatul-reclamant nu a mai fost sancţionat disciplinar, aflându-se pentru prima dată în situaţia de a fi cercetat şi sancţionat şi, pe cale de consecinţă, nu a săvârşit abateri grave repetate; că acesta se încadrează în categoria funcţionarilor publici militari care trebuie să respecte cu rigurozitate disciplina militară, date fiind raporturile de subordonare, iar climatul de muncă necorespunzător, ordinele pe care ofiţerul a fost nevoit să le execute pe un fond dominat de teama de represalii, fără a urmări şi realiza nici un folos personal a fost determinant în ceea ce priveşte abaterile imputate acestuia, nu poate fi reţinut ca reprezentând o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. j) şi art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995.
De altfel, nici celelalte motive de recurs invocate nu pot fi reţinute.
Se constată faptul că instanţa de fond a precizat care sunt elementele, criteriile, în raport de care se face individualizarea sancţiunii aplicate.
După cum s-a reţinut, trecerea în rezervă, conform art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995, are ca efect încetarea raportului de funcţie publică, fiind echivalentă cu destituirea din funcţie.
Prin urmare, trecerea în rezervă, dispusă prin Ordinul contestat, nu este o măsură administrativă care implică doar dreptul de apreciere al autorităţii publice ci este o sancţiune disciplinară, care, deşi nu este calificată expres de legiuitor în acest fel, reprezintă sancţiunea disciplinară cea mai gravă, mai ales prin consecinţele pe care le atrage.
Această sancţiune se aplică în cazul dedus judecăţii ca urmare a propunerii consiliului de judecată, cu rol de comisie de disciplină, în a cărui misiune a intrat determinarea comiterii de către funcţionarul public militar a abaterilor disciplinare conform art. 1 din RG8/1995 al M.A.N.
Cu privire la personalul militar, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum şi faptul că aceste persoane sunt investite cu exerciţiul autorităţii publice, litigiile având ca obiect sancţiunile disciplinare se soluţionează de instanţa de contencios administrativ, potrivit competenţei instituite de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu emitentul actului contestat.
Prin urmare, actul ce cuprinde sancţiunea disciplinară, respectiv măsura trecerii în rezervă, nu este un act ce implică doar un drept de apreciere al emitentului, ci este un act administrativ supus cenzurii instanţei de judecată competente.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1333/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1367/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
