ICCJ. Decizia nr. 1327/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1327/2009
Dosar nr. 8451/2/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul U.V.T. a chemat în judecată pe pârâta D.N.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al Procurorului şef al D.N.A.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al Procurorului şef al D.N.A. a fost revocat din funcţia de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. pe motiv că nu corespunde exigenţelor şi cerinţelor funcţiei, constatându-se superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, lipsă de imparţialitate şi conduită neadecvată în relaţiile de serviciu.
Reclamantul a precizat că la data emiterii ordinului contestat se afla în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă şi prin urmare, raportul de serviciu era suspendat, astfel că ordinul este lovit de nulitate absolută.
A mai apreciat că acuzaţiile aduse prin ordinul contestat sunt abateri disciplinare şi ar fi trebuit să fie sancţionate de o comisie disciplinară, că nu s-a efectuat o cercetare prealabilă şi că ordinul nu prevede calea de atac şi termenul în care poate fi atacat.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A arătat că prin ordinul contestat s-au respectat dispoziţiile OUG nr. 43/2002 care prevăd că revocarea din funcţie a ofiţerilor de poliţie judiciară se face prin ordinul motivat al procurorului şef al D.N.A., prin care nu se aplică o sancţiune disciplinară şi că în speţă, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, nefiind vorba de încetarea raporturilor de muncă, ci de situaţia încetării detaşării .
Prin sentinţa civilă nr. 2017 din 2 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordinul contestat a încetat detaşarea reclamantului la D.N.A., astfel că ordinul de revocare nu reprezintă o sancţiune disciplinară sau o încetare a raporturilor de serviciu, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 şi nici cele C. muncii referitoare la indicarea căii de atac ce poate fi utilizată.
A mai constatat că ordinul de revocare a fost emis în baza OUG nr. 43/2002, singura condiţie prevăzută de lege la emiterea ordinului şi anume cea referitoare la motivarea acestuia, fiind îndeplinită şi că reclamantul nu a fost vătămat în vreun drept recunoscut de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit instanţa de fond a calificat obiectul acţiunii ca fiind anularea unei sancţiuni disciplinare, în realitate fiind vorba de constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 emis de D.N.A., motivat de faptul că acesta a fost emis în perioada concediului său pentru incapacitate temporară de muncă.
Recurentul precizează că modificarea raporturilor sale de muncă era interzisă în timpul concediului medical, potrivit art. 36 şi art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Se arată că detaşarea reprezintă, conform art. 75 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 o modificare a raporturilor de serviciu, astfel că la data de 1 ianuarie 2004, când recurentul a fost detaşat la D.N.A. acesta a pierdut funcţia deţinută în cadrul structurii M.I.R.A., respectiv de ofiţer specialist II şef birou şi a dobândit funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, funcţie superioară ca statut şi salarizare. Se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în speţă se aplică doar prevederile OG nr. 43/2002 privind D.N.A., fiind aplicabile, în egală măsură, şi prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, precum şi cele ale Legii nr. 188/1999 referitoare la funcţionarii publici.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (5), (6) şi (6)1 din OUG nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind D.N.A., detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul D.N.A. se face la propunerea nominală a procurorului şef al D.N.A., prin ordin al ministerului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară sunt detaşaţi în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării în funcţie, cu acordul acestora. Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie din cadrul D.N.A. încetează, potrivit acestui text de lege, înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcţie dispusă prin ordin motivat al procurorului şef al D.N.A.
Conform art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în forma în vigoare la momentul emiterii ordinului, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză, iar potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) raportul de serviciu se suspendă de drept dacă funcţionarul public se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că în speţă se aplică OUG nr. 43/2002, care instituie un caz special de încetare a detaşării, respectiv revocarea din funcţie prin ordinul motivat al procurorului şef al D.N.A.
În cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 şi art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece încetarea detaşării nu constituie o modificare a raporturilor de muncă în sensul acestei legi, recurentul revenind la funcţia şi postul deţinute anterior. Numai dispunerea detaşării constituie o modificare a raporturilor de muncă, modificare ce presupune acordul persoanei detaşate, conform art. 89 din Legea nr. 188/1999, republicată.
În mod corect, instanţa de fond a considerat că ordinul atacat a fost legal emis, iar reclamantul nu are un drept prevăzut de lege care să fi fost încălcat, în sensul art. 1 din Lega nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul U.V.T. împotriva sentinţei civile nr. 2017 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1328/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
