ICCJ. Decizia nr. 1374/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1374/2009
Dosar nr. 10625/1/200.
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr.981 din 18 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de R.K.T. de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 decembrie 2007, R.K.T. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei să constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj.
În motivarea recursului, recurentul R.K.T. arată că, prin Ordinul nr.1188 din 12 iunie 2008 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost numit în funcţia de procuror D.I.I.C.O.T. în cadrul Serviciului Teritorial Cluj.
Numirea sa a fost făcută conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată şi reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen;
Că, prin numirea la D.I.I.C.O.T., conform dispoziţiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în exercitarea funcţiei în care a fost numit, îndeplineşte acte ce intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul formulat de R.K.T., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 26 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul fiind menţionat la poziţia nr. 19 în enumerarea din hotărâre.
În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2009, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele:
- gradul profesional constituie un element esenţial al carierei magistraţilor, normele europene în materie subliniind importanţa deosebită a tuturor aspectelor ce ţin de statutul şi cariera magistratului şi reclamând existenţa unei autorităţi unice şi independente care să decidă asupra promovării;
- Legea nr. 303/2004 corespunde acestor exigenţe europene stabilind în mod unitar principiile ce stau la baza dobândirii gradului profesional;
- numirea în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută de Legea nr. 304/2004 dă competenţa acestei decizii Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , iar numirea făcută în condiţiile acestei legi nu echivalează cu promovarea în funcţii de execuţie, respectiv dobândirea gradului profesional, reglementată prin norme imperative de Legea nr. 303/2004;
- este riguroasă definiţia dată de Consiliul Superior al Magistraturii noţiunii de grad profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", dar nu poate fi utilizată ca argument în hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa dobândirii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ;
- dispoziţiile art. 75 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 304/2004 şi respectiv art. 87 alin. (9) din această lege, sunt incompatibile cu ideea de grad profesional.
În esenţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului R.K.T. care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr.508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
„Art.1. – (1) Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/ 2004.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/ 2004).
De asemenea, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurentul R.K.T., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia şi îl va obliga pe intimat să-i recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.K.T. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii .
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent.
Obligă intimatul să emită o hotărâre prin care să recunoască recurentului gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.
Cu opinia separată a d-lui judecător în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
OPINIA SEPARATA
redactată de judecător în temeiul prevederilor art.258 şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ.
Contrar punctului de vedere al majorităţii completului, care şi-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluţia legală şi temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.
Încă de la început este de observat că, din punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă judecăţii vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, procurorilor recurenţi, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., respectiv a OUG nr. 43/2002 privind D.N.A.
Considerăm, însă că problema de drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T./D.N.A. în condiţiile prevederilor legale care reglementează cariera procurorilor şi judecătorilor.
Trebuie menţionat că dispoziţiile OUG nr. 43/2002 şi, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conţin reglementări privind cariera profesională a procurorilor delegaţi/ detaşaţi/ numiţi în cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public, aceste dispoziţii regăsindu-se în Titlul II - Cariera judecătorilor şi procurorilor, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Astfel, potrivit prevederilor art. 43 „promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete", în condiţiile prevăzute de lege şi pe baza criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de gestionare a carierei magistraţilor.
Pe de altă parte, din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.
Or, potrivit opiniei majoritare, cariera judecătorilor şi procurorilor poate evolua prin promovare directă în ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a numirii, în cazul de faţă, la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., ceea ce constituie o înfrângere a principiului general enunţat mai sus.
Pe de altă parte, trebuie acordată semnificaţia juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T. cât şi D.N.A. sunt două structuri specializate ale Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial ca şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât şi D.N.A. sunt organizate într-o structură centrală şi în structuri teritoriale: servicii teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi, respectiv, birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.
Deci, chiar dacă s-ar admite că promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs, cum prevăd dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci şi prin numire, după cum se reţine în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găseşte structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T. ori D.N.A.
Oricum, având în vedere că C.S.M. reprezintă autoritatea care are prerogative constituţionale în privinţa gestionării carierei judecătorilor şi procurorilor, considerăm că excluderea acestuia de la exercitarea acestor atribuţii este lipsită de temei legal şi constituţional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. şi promovarea în gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reuşit, în realitate, excluderea CSM de la exercitarea unor atribuţii constituţionale privind gestionarea carierei magistraţilor şi, pe de altă parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraţilor poate cunoaşte evoluţii conjuncturale.
Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 şi art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare raţională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorităţii membrilor completului.
← ICCJ. Decizia nr. 1365/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1375/2009. Contencios → |
---|