ICCJ. Decizia nr. 14/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 14/2009
Dosar nr. 2845/2/2008
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Giurgiu, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Giurgiu.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia de impunere menţionată societatea reclamantă a fost obligată la plata sumei de 7.775.402 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile persoanelor nerezidente şi accesoriile acestora. împotriva acestei decizii, societatea a formulat contestaţie, care a fost soluţionată de A.N.A.F. - direcţia de soluţionare a contestaţiilor, prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, în sensul că s-au admis 4 din cele 5 puncte ale contestaţiei, Decizia nr. 883 din 19 decembrie 2005 fiind desfiinţată parţial.
Prin sentinţa civilă nr. 2021 de la 2 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Giurgiu, formulată de reclamanta SC R. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat deoarece suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat este deja dispusă până la soluţionarea cererii de anulare a acestei decizii, precum şi a celei pronunţate în soluţionarea contestaţiei de către A.N.A.F. Faţă de această situaţie, s-a constatat că, practic, reclamanta solicită suspendarea executării deciziei de impunere de la momentul pronunţării instanţei de fond şi până la soluţionarea unui eventual recurs împotriva hotărârii prin care se va soluţiona acţiunea în anulare. În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu se poate constata existenţa unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ fiscal, atâta vreme cât soluţia ce urmează a se da cererii privind anularea actelor este incertă putând fi de admitere sau de respingere a acţiunii.
Totodată, a mai reţinut prima instanţă că a doua condiţie necesară pentru a se pronunţa suspendarea executării, respectiv existenţa pagubei iminente, este îndeplinită în cauză, deoarece executarea oricăror sume importante aduce prejudicii serioase societăţii comerciale, care se vede lipsită de posibilitatea utilizării unor fonduri băneşti.
A concluzionat instanţa, în sensul că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât, în lipsa uneia, respectiv cazul bine justificat în speţă, suspendarea executării nu poate fi acordată. Împotriva sentinţei civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen leal reclamantul SC R. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de Direcţia generală a finanţelor publice a judeţului Giurgiu.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că considerentul pentru care instanţa de fond investita cu soluţionarea cererii de suspendare a respins cererea este acela ca, in opinia sa, „nu este îndeplinita in cauza condiţia existentei unui caz bine justificat", astfel că, deşi a găsit întemeiată şi îndeplinită condiţia existentei unui pagube iminente in dauna societăţii subscrise, a respins cererea de suspendare a executării pentru neîndeplinirea cumulativa a celor doua condiţii.
În motivarea opiniei sale, instanţa de fond a apreciat că „doar faptul că Decizia de impunere a fost desfiinţată parţial (în faza prealabilă a contestaţiei pe calea administrativă la organul emitent) nu demonstrează faptul că există o îndoială serioasă asupra întregului act administrativ contestat". Însă, dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc noţiunea de caz bine justificat ca fiind: „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ". Este vorba deci, s-a subliniat, despre o apreciere a legalităţii actului administrativ atacat, apreciere pe care instanţa de judecată investită cu judecarea cererii de suspendare a unui act administrativ atacat în instanţa de contencios administrativ, trebuie să o facă fără a intra în judecarea fondului cauzei, judecarea fondului fiind atribut al instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva actului administrativ.
Din această perspectivă, a considerat recurenta-reclamantă că; - desfiinţarea parţială a actului administrativ atacat, respectiv a Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 a D.G.F.P. Giurgiu, prin Decizia nr. 22 din 22 noiembrie 2006 a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin admiterea a 4 din 5 puncte ale contestaţiei; - existenţa pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si fiscal, a Dosarului nr. 110/2/2007 ce are ca obiect judecarea fondului contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 883/2005; - obţinerea, prin deciziile a doua instanţe de contencios administrativ, Curtea de Apel Bucureşti - Sentinţa nr. 1386/2006 si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Decizia nr. 1554/2007, a suspendării executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ambele instanţe considerând îndeplinite cumulativ atât condiţia cazului bine justificat cat si a pagubei iminente, sunt motive întemeiate pentru ca instanţa sa aprecieze că in speţa, exista o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, respectiv Decizia de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005.
Instanţa de fond, s-a arătat, în mod corect a reţinut că reclamanta solicită, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabila a contestaţiei ce face obiectul Dosarului nr. 110/2/2007. Cu toate acestea, in motivarea faptului ca nu considera îndeplinită condiţia existentei cazului bine justificat, instanţa de fond, la fila 4 din dispozitivul sentinţei civile nr. 2021 din 02 iulie 2008, afirma că „existenţa cazului bine justificat la acest moment este incertă" pe considerentul că, la momentul soluţionării contestaţiei la instanţa de fond există doua ipoteze: admiterea contestaţiei şi respingerea contestaţiei, în acest ultim caz „în mod cert nu mai pot fi reţinute împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasa asupra legalităţii actului administrativ atacat". Astfel, instanţa de fond afirma ca nu poate aprecia asupra legalităţii actului administrativ atacat, la momentul când a fost investita cu soluţionarea cererii de suspendare conform art. 15 din legea 554/2004, adică până la soluţionarea fondului contestaţiei, deoarece nu ştie dacă contestaţia va fi admisă sau respinsă.
Or, un asemenea argument este inadmisibil. Ceea ce susţine instanţa investită cu cererea de suspendare a executării actului este că nu poate suspenda executarea actului administrativ atacat deoarece nu ştie dacă contestaţia împotriva actului va fi admisă sau respinsă de instanţa de fond. În aceste condiţii, condiţionând temeinicia cererii de suspendare a executării actului de soluţia dată la judecarea fondului contestaţiei împotriva actului, nu se mai aduce la îndeplinire scopul pentru care legiuitorul a instituit prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv posibilitatea recunoscuta contribuabilului vătămat printr-un act administrativ să poată beneficia, pentru motive temeinice, de suspendarea actului administrativ atacat în contencios administrativ, pe parcursul judecării contestaţiei la instanţa de fond, pentru preîntâmpinarea producerii unor prejudicii iminente in dauna contribuabilului.
A apreciat recurenta, pentru motivele de mai sus, că exista îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ atacat si a considerat aceasta, pe cale de consecinţa, că este îndeplinită condiţia existentei cazului bine justificat şi că nu mai este necesară reiterarea motivelor de nelegalitate ale Deciziei de impunere nr. 883/2005 a D.G.F.P. Giurgiu invocate în contestaţia formulata împotriva actului administrativ, ce face obiectul Dosarului nr. 110/2/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa de fond ce soluţionează cererea de suspendare a actului administrativ, s-a relevat în final, poate aprecia existenta unei îndoieli in privinţa legalităţii actului pentru a decide dacă există sau nu un caz bine justificat pentru acordarea suspendării, dar nu poate aprecia asupra legalităţii sau nelegalităţii actului atacat, atribut al instanţei ce judeca fondul contestaţiei.
În raport de cele arătate de recurentă, s-a solicitat instanţei de recurs modificarea sentinţei civile nr. 2021 din 02 iulie 2008 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti in dosarul nr. 2845/2/2008, in sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de Direcţia generală a finanţelor publice a judeţului Giurgiu.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţiiierarhicsuperioare,persoana vătămată poatesă cearăinstanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, în condiţiile art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Sunt considerate cazuri bine justificate, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Este considerată pagubă iminentă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie, incontestabil, să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul individual supus analizei.
Cât priveşte condiţia cazului bine justificat, se reţine că, de principiu, cu prilejul soluţionării cererii de suspendare a executării unui act administrativ, instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, motivat de faptul că în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului; cu alte cuvinte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Nu rezultă, sub acest aspect, din împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, relevate de reclamantă prin acţiune şi prin cererea de recurs şi de către pârâţi prin întâmpinare, existenţa unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a părţii din actul administrativ atacat de reclamantă pe calea contenciosului administrativ rămase în fiinţă după soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă. într-adevăr, măsura luată de A.N.A.F. - direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, de desfiinţare parţială a Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. a judeţului Giurgiu şi de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamanta recurentă împotriva sumei totale de 6.717.616 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 4.312.276 lei, dobânzi în sumă de 1.242.347 lei aferente impozitului pe profit, penalităţi de întârziere în sumă de 369.135 lei aferente impozitului pe profit nu poate constitui, prin ea însăşi, un caz bine justificat, care să justifice soluţia suspendării executării actului administrativ atacat.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu este întrunită în cauză condiţia cazului bine justificat, prevăzută în mod imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC R. SRL Adunaţii Copăceni împotriva sentinţei civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SRL Adunaţii Copăceni, împotriva sentinţei civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1406/2009. Contencios → |
|---|
