ICCJ. Decizia nr. 1394/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1394/2009

Dosar nr. 3045/62/2008

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135/F din 6 octombrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov a anulat Hotărârea nr. 5048 din 11 martie 2008, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 28 februarie 1943 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de acest act normativ, începând cu data de 1 februarie 2008.

În acest sens instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, că familia sa a fost persecutată pe motive etnice, fiind de etnie maghiară şi din această cauză, obligată să părăsească localitatea de domiciliu Horea, mutându-se în comuna Grăniceşti, raionul Rădăuţi.

A mai reţinut instanţa că reclamantul este născut la data de 28 februarie 1943 în localitatea de refugiu a familiei sale, respectiv comuna Grăniceşti, astfel cum a făcut dovada cu certificatul de naştere depus la dosar şi prin urmare îndeplineşte cerinţele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmând să beneficieze de drepturile acordate de acest act normativ pentru perioada cuprinsă între data naşterii sale şi, până la 6 martie 1945.

Instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) deoarece s-a născut în afara termenului de 300 de zile socotit de la data refugiului părinţilor şi a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor Codului Familiei referitoare la domiciliul minorilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

S-a susţinut în acest sens că, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează numai persoanele care efectiv s-au refugiat, nu şi copiii acestora, născuţi ulterior refugiului dar care nu erau concepuţi la acea dată, deoarece aceştia nu au fost supuşi niciunui act de persecuţie pe motive etnice în sensul prevăzut de art. 2 din HG nr. 127/2002 şi au beneficiat de o situaţie nouă favorabilă dezvoltării unei identităţi proprii.

s-a mai precizat în acest sens că recurenta a acordat statut de refugiat copiilor concepuţi la data refugiului apreciind că este normal ca şi copilul conceput să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi mama sa şi s-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 654 C. proc. civ., art. 61 C. fam. şi art. 7 din decretul nr. 31/1954, precum şi adresele C.N.P.A.S. nr. 3233 din 12 septembrie 2002 şi nr. 3423 din 26 septembrie 2002 privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membri familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.

În concluzie intimatul-reclamant, născut la data de 28 februarie 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 189/2000, este îndreptăţit, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Curtea va respinge şi apărările recurentei privind interpretarea dată dispoziţiilor art. 1 lit. c), prin adresele C.N.P.A.S. menţionate, întrucât cele două acte administrative invocate, prin natura lor, nu pot avea drept consecinţă modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 135/F din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1394/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs