ICCJ. Decizia nr. 1460/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1460/2009
Dosar nr. 344/96/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2008, reclamanta D.G.F.P. Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., anularea Hotărârii nr. 43 din 9 ianuarie 2008 emisă de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, pârâtul a decis ca anunţul dat în data de 15 mai 2008 pentru ocuparea unor posturi în cadrul D.G.F.P. Harghita ar fi discriminatoriu deoarece impunea, în condiţiile specifice, cunoaşterea limbii maghiare de către candidaţi, având în vedere că prevederile art. 2 din OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile acestei situaţii.
Astfel, potrivit art. 9 din OG nr. 137/2000, nu se poate restrânge dreptul angajatului de a refuza angajarea unor persoane care nu corespund cerinţelor ocupaţionale în domeniu, dacă aceste cerinţe sunt justificate obiectiv de un scop legitim, ceea ce în cauză este înfăptuit prin aceea că, în judeţul Harghita, populaţia maghiară, de 84,57%, este vorbitoare de limbă maghiară şi sunt respectate astfel şi prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 188/2000, ale Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei–Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.
S-a mai susţinut că, în raport cu cele expuse, nu se impune nici sancţionarea contravenţională a directorului executiv al instituţiei cu amendă în cuantum de 1000 lei.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 76 din 5 septembrie 2008, a respins, ca nefondată, excepţia netimbrării şi a respins acţiunea ca nefondată.
Cu privire la excepţia netimbrării, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 17 teza I din Legea nr. 146/1997 şi cu împrejurarea că reclamanta D.G.F.P. Harghita este o instituţie din structura M.F.P., autoritate care beneficiază de scutirea de taxe de timbru in personam.
Pentru a pronunţa hotărârea pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâta a emis actul administrativ contestat cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 7 alin. (2) din OG nr. 137/2000, precum ş a legislaţiei internaţionale în materie, deoarece, pentru ocuparea celor 5 posturi care nu presupun activitatea de relaţii cu publicul, condiţionarea, prin anunţ, de cunoaşterea limbii maghiare nu are nici o justificare obiectivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.G.F.P. Harghita.
În motivarea cererii, recurenta susţine:
- Că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000 pe care le-a aplicat în mod greşit în speţă, întrucât anunţul pe care recurenta l-a publicat nu este discriminatoriu în sensul pe care acel text legal îl dă „discriminării".
Consideră recurenta că termenul „limbă", pe care art. 2 îl foloseşte, înseamnă limba maternă şi nicidecum „aptitudinea de a cunoaşte o limbă", acest ultim sens fiind cel a expresiei „cunoaşterea limbii (maghiare)" pe care recurenta a folosit-o în anunţul pentru concurs, pretinzând astfel o anumită competenţă de la concurenţi.
Arată recurenta că aceeaşi expresie nu impunea angajarea persoanelor din rândul minorităţii maghiare, întrucât nu fusese formulată ca cerinţă pentru participanţi „să aibă limba maternă maghiară" sau „să fie de etnie maghiară".
Invocă recurenta, în sprijinul acestei apărări şi dispoziţiile art. 9 din OG nr. 137/2000, din care rezultă că dreptul angajatorului de a refuza angajarea unei persoane care nu corespunde cerinţelor ocupaţionale în domeniu nu poate fi restrâns.
De asemenea, arată recurenta că, în judeţul Harghita, situaţia de fapt că populaţia majoritară este vorbitoare de limbă maghiară (84, 57%) este cea care face necesară cunoaşterea acestei limbi de către angajaţii D.G.F.P., în scopul comunicării cu toţi contribuabilii, întrucât aceştia nu cunosc limba română suficient de bine, în afara voinţei lor.
Consideră recurenta că, prin art. 50 din Legea nr. 188/1999, contribuabilului care aparţine populaţiei minoritare din judeţul Harghita, populaţia română, i se asigură posibilitatea comunicării în limba lui maternă, deoarece textul prevede – ca o condiţie obligatorie la angajarea unui funcţionar public – „cunoaşterea limbii române scris şi vorbit".
În fine, invocă recurenta „Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare", care prevede obligaţia instituţiilor de a asigura comunicarea nemijlocită dintre părţi şi de a proteja dreptul cetăţeanului de a fi informat nemijlocit despre fapte care îl privesc prin a vorbi cu el limba pe care o înţelege, conform art. 10 din Cartă. În aceste condiţii, arată recurenta că situaţia în speţă intră sub incidenţa art. 2 alin. (4) din OG nr. 137/2000 şi nu constituie discriminare, fiind justificată rezonabil şi obiectiv.
- Că instanţa, ca şi C.N.C.D., au reţinut – în mod greşit – că recurenta ar fi condiţionat ocuparea a 5 posturi, dintre cele 12, de cunoaşterea limbii maghiare fără o justificare obiectivă.
Precizează recurenta că, în realitate, condiţia cunoaşterii limbii maghiare era justificată în cazul tuturor posturilor scoase la concurs prin anunţ, iar nu numai în cazul celor 7, faţă de care CNCD a considerat că se justifica impunerea condiţiei de cunoaştere a limbii maghiare.
Arată recurenta că nu există nici un post, în cadrul DG.F.P. Harghita, în care să nu fie justificată impunerea cunoaşterii limbii maghiare, din cauza preponderenţei populaţiei maghiare (95,7% în Odorheiu Secuiesc; 81,8% în Miercurea Ciuc), raportat la numărul mai mic de funcţionari ai direcţiei care cunosc această limbă. De aceea, consideră recurenta că C.N.C.D. nu a tras concluzia corectă, întrucât a avut în vedere numele angajaţilor recurentei care nu reflectă situaţia reală.
Apreciază recurenta că impunerea cunoaşterii limbii maghiare pentru cele 5 posturi – altele decât cele de tip „inspecţie" şi „casierie" - se justifică, întrucât viitorii angajaţi vor lucra direct cu contribuabilii, conform fişelor de post (depuse în anexă în recurs).
În sprijinul legalităţii anunţului său, recurenta invocă şi ideea că, în interesul autorităţii, funcţionarii care vor fi angajaţi pot fi mişcaţi la un moment dat pentru îndeplinirea altor funcţii decât cele pentru care au dat concurs, întrucât Legea nr. 188/1999 permite aceasta (detaşare, delegare, transfer, mutare, respectiv articolele 87,90,91).
În acest condiţii, apreciază recurenta că oricare dintre cei care vor fi angajaţi, chiar dacă posturile iniţiale nu presupuneau contactul direct cu contribuabilul, ar putea fi mutat într-un post care să ceară acest contact, ceea ce necesită cunoaşterea limbii maghiare, oricum.
- Că fapta reţinută în speţă nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din OG nr. 137/2000, pentru a fi contravenţie, pentru argumentele redate la celelalte puncte.
- Că C.N.C.D. a reţinut în mod nelegal, ca argument al sancţionării directorului executiv al DGFP Harghita, situaţia că au mai existat cazuri similare în judeţul Harghita.
Consideră recurenta că nimeni nu poate fi sancţionat pentru fapta altuia, astfel încât motivarea Consiliului este nelegală.
Recursul nu se fondează.
1. Fapta recurentei, încriminată de C.N.C.D., corespunde întrutotul definiţiei discriminării din art. 2 al ordonanţei, întrucât, introducând criteriul de selecţie pentru un concurs o limbă vorbită de circa 85% din populaţia judeţului Harghita şi anume limba maghiară, respectiv populaţia maghiară a avut drept efect restrângerea drepturilor populaţiei române care, în acel judeţ, este minoritară. Aşadar, pe de o parte, accesul persoanelor care nu erau de etnie maghiară la acel concurs era blocat printr-o diferenţă de tratament care nu era rezonabilă, întrucât, presupunând că nu avea în vedere populaţia de etnie maghiară, pretindea concurenţilor români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială – conform art. 13 din Constituţie este limba română. Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de selecţie nu poate avea pretenţia de a fi obiectiv. Este evident că, astfel formulat–„cunoaşterea limbii maghiare" – anunţul opera o selecţie discriminatorie, concurenţii–ţintă fiind numai cei de etnie maghiară care cunoşteau acea limbă ca limbă maternă.
De altfel, recurenta, chiar prin argumentele cererii, induce distincţii nerezonabile în situaţii analoage căci, afirmând necesitatea angajării de funcţionari „cunoscători ai limbii maghiare", o justifică prin necunoaşterea suficientă a limbii române de către populaţia maghiară predominantă, „în afara voinţei lor". Or, dacă această argumentare ar fi operantă într-un stat a cărui limbă oficială este româna, populaţiei româneşti minoritare într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeaşi „necunoaştere suficientă" a limbii maghiare, în afara voinţei sale, într-un stat în care limba maghiară nu este limbă oficială.
În raport cu acest principiu al egalităţii de tratament, justificările recurentei pe temeiul altor texte ale OG nr. 137/2000 ori ale Legii nr. 188/1999 nu sunt pertinente cauzei.
În fine, trebuie remarcat că principiile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică, în speţă, raportat la populaţia românească din judeţul Harghita, ea fiind cea minoritară.
2. Consiliul a remarcat în mod corect că măsura luată de recurentă putea fi considerată obiectivă numai în raport cu tipul de activitate pe care posturile scoase la concurs îl presupunea şi anume activitatea cu publicul.
Susţinerea recurentei asupra legalităţii criteriilor de selecţie prin invocarea mobilităţii funcţionarilor publici este neavenită, întrucât aprecierea Consiliului nu poate avea în vedere situaţii ipotetice viitoare şi incerte, ci fapta concretă denunţată ca discriminare.
3. Câtă vreme C.N.C.D. a constatat în mod legal existenţa faptei de discriminare, devin aplicabile, ca efect sancţionator, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din OG r. 137/2000.
4. Constatarea Consiliului privind precedente cu caracter discriminatoriu în judeţul Harghita reprezintă o simplă remarcă fără legătură cu fapta recurentei, a cărei existenţă a fost demonstrată de Consiliu cu argumente de text şi a cărei sancţionare a fost operată pentru propria sa faptă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Harghita împotriva sentinţei civile nr. 76 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1450/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1474/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
