ICCJ. Decizia nr. 1446/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1446/2009
Dosar nr. 1543/44/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 73 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă A.Z.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – D.G.R.C.A.S. şi A.N.A.F. – D.S.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, emisă de a doua pârâtă cu privire la stabilirea impozitului suplimentar pe veniturile salariale, în sumă de 6448 lei, precum şi anularea procesului-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, întocmit de primul pârât referitor la aceeaşi sumă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 176 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, ce stipulează obligativitatea motivării contestaţiei şi cu împrejurarea că reclamanta, deşi a formulat contestaţie administrativă împotriva procesului verbal de mai sus, solicitând anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin acesta, totuşi nu şi-a motivat-o cu privire la impozitul suplimentar pe veniturile salariale.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Regia Autonomă A.Z.L. Brăila.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost atacată numai Decizia nr. 141 din 31 mai 2007, fără a ţine cont de faptul că, în principal, a fost atacat în parte şi procesul-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
S-a mai arătat că în mod greşit a reţinut instanţa, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege, în condiţiile în care, în acţiunea introductivă s-a făcut referire la drepturile stabilite de art. 1, art. 3 şi 4 din OUG nr. 11/1999, privind acordarea de facilităţii fiscale agenţilor economici, text de lege al cărui conţinut a şi fost reprodus, în contextul prezentării situaţiei concrete a reclamantei-recurente, care, în acelaşi temei, poate beneficia de reducerea cu ½ din cuantumul total al impozitului pe salarii şi din impozitul pe venituri din salarii vizat, în sumă de 569.224.986 lei.
În fine, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că nu a indicat în cererea de chemare în judecată motivul respingerii contestaţiei sale de către A.N.A.F. – C.S.C., respectiv nemotivarea acesteia, fără a lua însă în considerare precizările sale referitoare la modul în care s-au derulat cronologic operaţiunile de control şi la rezultatele obţinute, inclusiv în urma contestărilor pe cale judecătorească. S-a învederat astfel, că ultimul control, din martie 2008 a vizat aceeaşi perioadă ca şi controlul din 2003-2004 şi a avut aceleaşi obiective, astfel că se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative contestate, emise în anul 2004 şi respectiv 2007.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de probele administrate, dar şi faţă de criticile recurentei-reclamante, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că recurenta – reclamantă a investit instanţa de fond cu o acţiune prin care a solicitat anularea în parte a procesului – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004 emis de M.F.P. – D.G.R.C.A.S. ca şi a Deciziei nr. 141 din 31 mai 2007, numai cu privire la impozitul suplimentar pe veniturile salariale în sumă de 6448 lei, prima instanţă stabilind în mod corect situaţia de fapt, pe baza înscrisurilor depuse, în sensul că după parcurgerea mai multor proceduri judiciare separate numai contestarea acestei sume a rămas în discuţie.
Nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere şi cererea sa de anulare parţială a procesului-verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, câtă vreme modalitatea în care prima instanţă a soluţionat acţiunea de faţă, pe un considerent formal-procedural, demonstrează că în mod evident a fost avut în vedere şi acest capăt de acţiune.
Astfel, potrivit art. 205 C. proCod Fiscal, republicat cu modificări, împotriva actelor fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, ceea ce reprezintă o cale administrativă de atac.
În mod constant, în jurisprudenţa sa în această materie Înalta Curte, în interpretarea şi aplicarea acestui text de lege, a statuat că procedura administrativă astfel prevăzută este obligatorie, reprezentând o condiţionare legală în vederea promovării unei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ.
În acord cu principiile cristalizate în jurisprudenţa C.E.D.O. şi Curtea Constituţională a reţinut, de altfel, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea unor acţiuni în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie şi la un proces echitabil, în însăşi substanţa sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Din această perspectivă, instanţa de fond, raportându-se cu prioritate la conţinutul deciziei nr. 141 din 31 mai 2007 emisă de A.N.A.F., în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere vizând suma de 6448 lei, a stabilit cu justeţe şi cu respectarea prevederilor legale incidente că nu poate reţine aspecte de nelegalitate întrucât nici această autoritate la rândul său, nu a putut examina fondul susţinerilor recurentei-reclamante, în lipsa motivării în fapt şi în drept a contestaţiei depuse (filele nr. 53-56 dosar fond), aspect formal a cărui respectare este impus de prevederile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, republicat.
Câtă vreme contestaţia reclamantei a fost respinsă ca nemotivată în cadrul procedurii administrativ fiscale prealabile, obligatorii, instanţa de fond cu deplin temei a reţinut că şi acţiunea de faţă este nefondată, neputând fi examinate omisso medio motive referitoare la constatările din procesul – verbal nr. 371306 din 16 martie 2004, privind impozitul pe venitul suplimentar din salariu, invocate pentru prima dată, direct în faţa instanţei, motive ce nu au fost analizate de organul de soluţionare a contestaţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 213 C. proCod Fiscal, republicat, întrucât nu i-au fost prezentate de către recurenta-reclamantă.
Reţinând aşadar că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi raportat la considerentele avute în vedere în acest sens, Înalta Curte apreciază că nici celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă ce vizează practic aspecte de substanţă referitoare la dreptul de reducere şi a impozitului pe veniturile din salarii, nu pot fi primite întrucât nu sunt întemeiate.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.Z.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 73 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1440/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1450/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
