ICCJ. Decizia nr. 1420/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1420/2009
Dosar nr. 495/33/200.
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.I.T.S.P.R.L. Cluj-Napoca a solicitat suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, măsuri luate de A.N.A.F. prin care s-a decis descalificarea ofertei depuse de C.I.T.S.P.R.L. Cluj-Napoca şi R.V.A.I.S. S.P.R.L. Bucureşti, în consorţiu, la selecţia A.N.A.F. din data de 22 ianuarie 2008 efectuată în temeiul art. 13 din Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1009/2007 pentru desemnarea practicianului în insolvenţă în dosarul nr. 4395/62/2007 aflat pe rolul Tribunalului Braşov şi s-a declarat câştigătoare oferta depusă de E.C. S.P.R.L. care a întrunit cel mai mare punctaj, 75 de puncte, măsură comunicată prin adresa nr. 825 din 28 ianuarie 2008.
Ulterior, cererea a fost extinsă şi s-a solicitat introducerea în cauză a Comisiei de desemnare a lichidatorului judiciar al SC R. SA constituită la nivelul A.N.A.F. cu privire la dosarul nr. 4395/62/2007 aflat pe rolul Tribunalului Braşov.
A.N.A.F. a formulat, iniţial, întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii pentru că nu sunt dovezi privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar, ulterior, după extinderea acţiunii, a invocat faptul că această comisie nu este un organ de sine stătător, nu are personalitate juridică, nu este asociaţie sau societate care are organe proprii de conducere, condiţii care i-ar acorda dreptul de a sta în proces în calitate de parte procesuală pasivă, astfel că numai A.N.A.F. are calitate procesuală pasivă.
La termenul din 23 iunie 2008 reclamanta a depus o precizare şi a solicitat anularea procesului-verbal din 22 ianuarie 2008 pct. 1 adoptat de Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă care colaborează cu organele fiscale pin care a fost descalificată oferta depusă de C.I.T.S.P.R.L. Cluj-Napoca şi R.V.A.I.S. S.P.R.L. în consorţiu, în vederea selectării pentru numirea în calitate de lichidator judiciar în dosarul privind falimentul SC R. SA Braşov.
În concluziile scrise, A.N.A.F. a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. sau ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 543 din 27 iunie 2008, a respins excepţiile invocate şi a admis cererea de suspendare, extinsă şi precizată, a suspendat executarea actului unilateral, pct. 1 din procesul-verbal datat 22 ianuarie 2008 emis de Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă privind pe debitoarea SC R. SA din cadrul A.N.A.F. până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că:
- în baza art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei C.I.T.S.P.R.L. nu a fost admisă raportat la art. 109 C. proc. civ. şi la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 care defineşte persoana vătămată ca „Orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri …", iar faptul că reclamanta face parte dintr-un consorţiu nu-i înlătură posibilitatea de a se adresa în nume propriu în justiţie pentru apărarea interesului legitim încălcat prin actul administrativ atacat atâta timp cât această entitate este o formă de asociere fără personalitate juridică.
A fost respinsă ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă pentru că, chiar dacă personalitate juridică are A.N.A.F., care figurează ca pârâtă, actul administrativ, a cărui suspendare se cere, a fost emis de această entitate şi pentru a-i fi opozabilă hotărârea este necesar ca ea să figureze în proces.
- Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a condiţiilor de formă şi de fond.
Condiţia de formă a fost apreciată îndeplinită pentru că la A.N.A.F., sub nr. 15791 din 6 februarie 2008, a fost înregistrată plângerea împotriva măsurii de descalificare a ofertei depuse de cele două societăţi de practicieni în insolvenţă.
Condiţiile de fond, cele cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost considerate îndeplinite, respectiv existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii măsurii prin care cele două societăţi au fost descalificate, dar şi cea a producerii unei pagube semnificative.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către A.N.A.F., solicitându-se, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, dar şi suspendarea executării sentinţei recurate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Este criticată soluţia instanţei de fond sub aspectul:
- modului de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a calităţii procesuale pasive a Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă.
- modului de soluţionare a cauzei pe fond.
Se apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale active trebuia admisă pentru că cererea de chemare în judecată a fost formulată de C.I.T. S.P.R.L. în timp ce descalificat de către A.N.A.F. a fost un consorţiu şi acesta avea calitatea procesuală activă de a promova cererea de suspendare.
S-a invocat şi faptul că şi R.V.A.I.S. S.P.R.L., cealaltă parte a consorţiului, a formulat cerere de suspendare ce a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti dar că prin Încheierea din 22 mai 2008 aceasta a renunţat la judecată tocmai pentru că era înregistrată prezenta cauză la Curtea de Apel Cluj, dar că în această cauză acţiunea este introdusă de o altă persoană decât titularul dreptului şi, de aceea, nu are calitate procesuală activă.
Şi din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 se consideră că acţiunea trebuia introdusă de consorţiu pentru că oferta ce a fost descalificată a fost depusă de acesta şi nu de reclamantă, în nume propriu.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă trebuia admisă, deoarece, consideră recurenta, această comisie îşi desfăşoară activitatea în cadrul A.N.A.F., sub coordonarea Preşedintelui A.N.A.F., astfel că acest organ nu este unul de sine stătător, nu are personalitate juridică, nu este asociaţie sau societate cu organe proprii de conducere pentru a putea sta în proces şi a avea calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei este criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat şi existenţa pagubei iminente).
În privinţa cazului bine justificat, recurenta arată că intimata-reclamantă nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se cere deoarece motivul pentru care oferta depusă de consorţiu a fost descalificată a fost acela că acest consorţiu nu este înscris pe lista practicienilor agreaţi de A.N.A.F.
Se consideră că nici cea de-a doua condiţie a pagubei iminente, nu a fost îndeplinită în cauză pentru că nu s-a demonstrat că desemnarea unui alt lichidator în cauza ce formează obiectul dosarului de insolvenţă i-ar aduce prejudicii.
Referitor la suspendarea executării sentinţei civile recurate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, au fost invocate prevederile art. 280 C. proc. civ. pentru că suspendarea actului solicitată de reclamantă aduce pagube şi grave tulburări activităţii desfăşurate la nivelul A.N.A.F. şi la nivelul debitoarei SC R. SA.
S-a formulat întâmpinare de către intimata-reclamantă C.I.T.S.P.R.L. Cluj-Napoca şi s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 12 februarie 2009 s-a formulat de către R.V.A.I.S. S.P.R.L. Bucureşti cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei C.I.T.S.P.R.L. Cluj-Napoca.
S-a arătat că cererea este admisibilă pentru că este justificată de un interes legitim, personal, născut şi actual (pentru că intervenienta a fost desemnată, în consorţiu alături de intimata-reclamantă în calitate de lichidator provizoriu al SC R. SA Braşov în 2007, depunând în acest sens ample eforturi atât la nivel financiar, cât şi logistic şi de personal) şi este admisibilă şi prin raportare la art. 51 C. proc. civ., putând fi formulată chiar şi înaintea instanţei de recurs.
S-a solicitat admiterea cererii de intervenţie accesorie, respingerea recursului pârâtei şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
La instanţa de fond reclamanta a solicitat suspendarea măsurii luate de A.N.A.F., Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă, prin care a fost descalificată oferta depusă de reclamantă în consorţiu cu R.V.A.I.S. S.P.R.L. Bucureşti pentru desemnarea practicianului în insolvenţă a debitoarei SC R. SA Braşov pe motiv că acest consorţiu nu este înscris pe lista practicienilor agreaţi de A.N.A.F.
Instanţa de fond a suspendat această măsură, dispusă prin procesul verbal din 22 ianuarie 2008, la pct. 1 de Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă.
- Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă corect de instanţa de fond şi criticile din recurs nu pot fi reţinute.
Criticile se referă la faptul că, tocmai pentru că oferta a fost depusă de un consorţiu, nu poate numai o parte din acest consorţiu să solicite suspendarea măsurii. Însă consorţiul a fost o asociere între două persoane juridice dar vătămate au fost, oricare dintre cele două entităţi componente, într-un drept sau într-un interes.
Pentru că se invocă tocmai încălcarea unui drept sau un interes se verifică şi definiţia pe care art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 o dă „persoanei vătămate" ca fiind orice persoană titulară a unui drept sau a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ, dar şi definiţia dată calităţii procesuale active (identitatea dintre persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului juridic dedus judecăţii).
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă a fost corect respinsă de instanţa de fond.
Este adevărat că această comisie îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Preşedintelui A.N.A.F. şi în cadrul A.N.A.F., dar în cauză a fost citată pentru că este emitentul actului.
În materia contenciosului administrativ este obligatorie citarea autorităţii emitente a actului, indiferent dacă aceasta are sau nu personalitate juridică. Important este ca această autoritate să acţioneze în regim de putere publică, aşa cum cer dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Şi pe fondul cererii de suspendare soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea legii, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este adevărat că actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuşi titlu executoriu şi se bucură de prezumţia de legalitate, dar suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, care apare ca o situaţie de excepţie şi nu se poate dispune numai în condiţiile prevăzute de lege.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea sunt: cazul bine justificat şi paguba iminentă, ambele noţiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ modificată, în art. 2 alin. (1) lit. t) şi respectiv, art. 2 alin. (1) lit. ş).
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii de fond ce pot duce la suspendarea executării unui act administrativ.
În motivarea acţiunii au fost invocate aspecte de natură a justifica existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită. Însă, în cadrul soluţionării cererii de suspendare nu se poate analiza legalitatea actului administrativ, ci instanţa este în drept numai să verifice existenţa împrejurărilor care sunt de natură să creeze o îndoială puternică în privinţa legalităţii, ceea ce s-a şi făcut de către instanţa de fond şi se dovedeşte existenţa cazului bine justificat.
S-a făcut dovada existenţei şi a pagubei iminente pentru că reclamanta a fost desemnată, în consorţiu cu intervenienta R.V.A.I.S. S.P.R.L., ca lichidator provizoriu al debitoarei SC R. SA Braşov şi, în această calitate, a făcut demersuri pentru valorificarea patrimoniului debitoarei.
În condiţiile în care s-ar desemna alt lichidator se poate aprecia că reclamantei i s-ar cauza o pagubă iminentă, astfel că şi existenţa acestei condiţii a fost făcută.
Nu poate fi reţinută nici cererea de suspendare a executării sentinţei civile recurate în baza art. 290 C. proc. civ.
Acest text din lege dă posibilitatea suspendării executării vremelnice a hotărârii pronunţate.
Însă, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, „hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".
Această ultimă teză a art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 subliniază tocmai regimul juridic deosebit pe care legea specială a dorit să-l confere recursului în cazul pronunţării asupra cererii de suspendare.
Dacă s-ar dispune suspendarea executării sentinţei s-ar ajunge la lipsirea de efecte a acesteia, ori legea, prin reglementarea instituţiei suspendării, a dorit să protejeze interesele persoanelor în raporturile cu autorităţile publice.
Referitor la cererea de intervenţie în interes accesoriu, Înalta Curte o va admite având în vedere că aceasta a fost formulată în interesul intimatei-recurente.
Potrivit art. 51 C. proc. civ. cererea de intervenţie în interesul uneia dinte părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.
Cum prin cererea de intervenţie s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, va fi admisă şi cererea de intervenţie accesorie formulată.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 543 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite cererea de intervenţie în interesul intimatei-reclamante, formulată de R.V.A.I.S. S.P.R.L. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1410/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1423/2009. Contencios → |
---|