ICCJ. Decizia nr. 1442/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1442/2009
Dosar nr. 7114/2/200.
Şedinţa publică din 17 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2007, reclamantul M.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (a cărei calitate procesuală a fost preluată de Ministerul Turismului, în temeiul OUG nr. 221/2008), obligarea pârâtului la confirmarea punctajului comunicat pentru proba de interviu, cu adresa nr. 590 din 26 iunie 2007, respectiv 70 de puncte şi, în consecinţă, declararea sa ca admis şi numirea sa pe postul rămas liber pentru care a candidat sau reevaluarea punctajului comunicat iniţial pentru proba de interviu în baza probelor anexate şi conform contestaţiei formulate, declararea sa ca admis şi numirea pe postul rămas liber pentru care a candidat.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în perioada 18-21 iunie 2007 a participat la concursul organizat de pârât pentru ocuparea mai multor posturi vacante în cadrul Birourilor de promovare şi informare turistică în străinătate şi a obţinut: nota 8,5 la proba eliminatorie la limba străină, nota 9,1 la proba scrisă şi nota 5,5 la interviu, fiind declarat respins pentru întregul răspuns.
A mai susţinut că, fără temei, a fost depunctat sever la interviu, la criteriul corectitudinea şi fluenţa exprimării libere în limba română, deşi a solicitat unui organism cu competenţe lingvistice testarea la mai multe criterii de utilizare a limbii române şi a obţinut punctajul maxim posibil.
S-a mai menţionat că a formulat contestaţie la autoritatea pârâtă, la care nu a primit niciun fel de răspuns.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1859 din 18 iunie 2008, a respins excepţia prematurităţii cererii, invocată de pârât precum şi acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu criteriile stabilite prin programa de concurs şi necontestate de reclamant în procedura prealabilă şi în acţiune, criterii care nu pot forma obiectul controlului de legalitate şi temeinicie, obţinerea unui certificat de atestare a nivelului cunoştinţelor reclamantului , ulterior concursului, neavând relevanţă asupra temeiniciei aprecierilor comisiei de concurs.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.M.M., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii ala cum a fost formulată.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, criticându-se toate premisele care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii reclamantului-recurent, respectiv:
1. Comisia de examinare poate stabili orice criteriu de selecţie, premisă apreciată ca fiind periculoasă, întrucât criteriile ar trebui să urmărească interesele de eficienţă şi performanţă ale instituţiei publice şi să aibă legătură cu fişa/atribuţiile postului scos la concurs.
Concret, în cazul său, susţine recurentul, postul pentru care a candidat se referă la activităţi de promovare şi informare externă în care contactul, exersarea capacităţilor de fluenţă şi corectitudinea exprimării trebuie să vizeze o limbă străină şi nu limba română.
2. Argumentarea privind dreptul exclusiv de apreciere al comisiei de examinare poate încuraja un context discreţionar, incontrolabil din afara comisiei, în cadrul concursurilor pentru funcţiile publice.
Prestaţia recurentului a fost evaluată de o comisie şi într-un minister fără competenţe directe şi recunoscute în evaluări lingvistice, astfel că se impune să fie avută în vedere evaluarea făcută de o instituţie cu astfel de competenţe legal recunoscute, care ţine de Ministerul Învăţământului, respectiv Universitatea Bucureşti.
3. Reclamantul nu a contestat criteriile de concurs, întrucât nu au fost publicate în anunţul de concurs, astfel că acest argument a fost reţinut în mod greşit pentru adoptarea soluţiei contestate şi absolvirea comisiei/instituţiei organizatoare de orice culpă pentru neîndeplinirea corectă şi completă a formalităţilor de anunţare a concursului.
4. Contestarea absenţei criteriilor înainte şi nu după concurs constituie, de asemene, o premisă greşită, întrucât, pe de o parte, implică asumarea riscului evident de a displace comisiei care poate penaliza îndrăzneala unui candidat, uzând tocmai de dreptul exclusiv de apreciere, iar, pe de altă parte, un criteriu anunţat poate suna perfect iniţial, dar poate fi utilizat sau punctat incorect, ceea ce se vede doar după concurs.
Analizând actele dosarului, motivul de nelegalitate invocat de recurent şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa este abilitată să examineze atât conformitatea cu legea a actului administrativ contestat, cât şi existenţa unei vătămări produse reclamantului într-un interes legitim, în lipsa căruia sancţiunea anulării actului nu poate fi aplicată.
În speţă, reclamantul a participat la concursul organizat de pârât în perioada 18-21 iunie 2007 pentru ocuparea mai multor posturi vacante în cadrul birourilor de promovare şi informare turistică în străinătate, susţinând două probe scrise şi un interviu, în urma căruia a fost declarat respins, întrucât nu a obţinut la fiecare probă cel puţin nota 7, condiţie impusă de art. 7 din anexa 12 la HG nr. 281/1993, act normativ în temeiul căruia s-a dispus organizarea respectivului concurs.
În concret, reclamantul nu a obţinut punctajul care să-i permită promovarea probei interviului, în urma soluţionării contestaţiei sale acordându-i-se numai 65 puncte, ceea ce reprezintă nota 6,5, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de Comisia de soluţionare a contestaţiilor (fila 37).
Sesizând instanţa de contencios administrativ, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la reevaluarea punctajului comunicat iniţial pentru proba de interviu, declararea sa ca admis şi numirea pe postul rămas liber pentru care a candidat, iar criticile aduse hotărârii atacate prin cererea de recurs sunt circumscrise aceloraşi aspecte, în opinia acestuia modalitatea de evaluare a performanţelor sale la această probă putând forma obiectul unei examinări din partea instanţei, pentru a nu se încuraja anumite practici discreţionare în cadrul concursurilor pentru ocuparea unor funcţii publice.
Or, sub acest aspect, instanţa supremă s-a pronunţat în mod constant şi în consens cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că, în exercitarea controlului de legalitate a unui act administrativ emis în procedura de organizare şi desfăşurare a unui concurs pentru ocuparea funcţiilor publice, instanţa de judecată nu este abilitată să examineze, în concret, modalitatea de acordare a punctajului, aceasta constituind atributul exclusiv al comisiei de examinare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru exercitarea unei profesii, deci implicit a atribuţiilor specifice unei anumite funcţii publice, se apropie de un examen şcolar sau universitar, îndepărtându-se, astfel, atât de competenţa normală a unui judecător, învestit, de regulă, cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 § 1 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice litigiilor ce ar putea apărea în această materie.
În consecinţă, cum în speţă nu au fost invocate iregularităţi de ordin procedural în organizarea şi desfăşurarea evaluării în discuţie, iar actele dosarului atestă cu certitudine faptul că la una dintre probele de concurs reclamantul-recurent nu a obţinut punctajul necesar pentru a fi declarat admis, astfel încât o eventuală depăşire a limitelor legalităţii prin puterea discreţionară a autorităţii organizatoare sau a comisiei de concurs nu putea fi reţinută, prima instanţă a concluzionat în mod corect că acestuia nu i s-a produs vreo vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime, în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.‚ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 1859 din 18 iunie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1436/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1452/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
