ICCJ. Decizia nr. 1452/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1452/2009
Dosar nr. 5518/2/2008
Şedinţa publică din 17 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2008, reclamanta SC I. SRL Bucureşti a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul sector 4 Bucureşti şi Prefectul Municipiului Bucureşti,
- obligarea pârâtului Primarul sectorului 4 Bucureşti ca, în temeiul art. 36 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 18/1991, să propună pârâtului Prefectul municipiului Bucureşti să îi atribuie în proprietate suprafaţa de 96 mp (diferenţa neatribuită numitei P.M.);
- obligarea pârâtului Prefectul municipiului Bucureşti să îi atribuie în proprietate suprafaţa de teren susmenţionată;
- efectuarea, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, a delimitărilor necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a învederat că, în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu numiţii P.M. şi P.G., a devenit proprietara imobilului situat în Bucureşti, fiind îndreptăţită, prin urmare, să-i fie atribuită în proprietate şi suprafaţa de teren de 96 mp, neatribuită foştilor proprietari în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3086 din 12 noiembrie 2008, a declinat în favoarea Judecătoriei sectorului 4, Bucureşti, competenţa de soluţionare a acţiunii.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 36 alin. (3), art. 54 alin. (2) şi art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că, în mod greşit, Curtea de apel s-a declarat necompetentă, iar în subsidiar, în ipoteza în care totuşi aceasta îşi declina competenţa, trebuia să o facă în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar nu către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Recurenta a susţinut, în esenţă că, acţiunea formulată nu este o acţiune tipică în baza Legii nr. 18/1991, ci are mai mult caracterul unei acţiuni posesorii. Astfel, SC I. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu P.M., iar cererea formulată de societate are ca obiect şi ca scop punerea sa în posesie asupra imobilului a cărui proprietate a dobândit-o prin acel contract, respectiv asupra întregii suprafeţe de 196 mp.
Faptul că vânzătorul imobilului, P.M. a dobândit de drept proprietatea terenului respectiv în temeiul Legii nr. 18/1991 nu ar atrage, în opinia recurentei, incidenţa prevederilor acestei legi speciale, în cauză fiind vorba despre o acţiune posesorie şi o acţiune în contencios administrativ, în speţă fiind citată şi o autoritate publică, iar în ultimă instanţă o acţiune în constatare.
Or, susţine societatea, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă era competentă să soluţioneze în fond litigiul şi nu trebuia să-şi decline competenţa iar dacă o făcea, acest lucru se putea numai în favoarea Tribunalului Bucureşti, conform art. 2 pct. 2 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală.
Astfel, recurenta-reclamantă susţine în mod eronat că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991.
În acţiunea introductivă de instanţă, însăşi reclamanta a indicat drept prim temei de drept al capetelor sale de cerere prevederile art. 36 alin. (2), (3), (5) sau (6) din Legea nr. 18/1991.
Mai mult decât atât, acţiunea poartă asupra unei diferenţe de teren în suprafaţă de 96 mp, care se susţine că trebuia atribuită în proprietate numitei P.M., de la care recurenta a achiziţionat respectivul imobil, prin Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov nr. 169/1995, şi care face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate mr. 11170 din 8 septembrie 1995.
Ţinând cont de modul în care a fost redactată acţiunea recurentei reclamante, care tinde la atribuirea în proprietate şi punerea în posesie asupra acestei suprafeţe de teren de 96 mp, accesorie a terenului care a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi cum se pune, practic, în discuţie, Ordinul prefectului emis în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, în mod corect prima instanţă a considerat că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile legii speciale şi, prin urmare şi cele privitoare la competenţă.
Or, potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/2991, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul în cauză, Judecătoria sectorului 4, Bucureşti.
Întrucât, în raport cu cele expuse, hotărârea atacată este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3086 din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1453/2009. Contencios → |
|---|
