ICCJ. Decizia nr. 1456/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1456/2009
Dosar nr. 1066/35/2008
Şedinţa publică din 17 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2008, reclamantul A.M.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază şi suplimentul gradului în procent de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 1 octombrie 2004 şi până la data de 8 februarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantul a fost funcţionar public în perioada 1 octombrie 2004 –8 februarie 2008 şi, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, funcţionarii publici aveau dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aceste drepturi nu i-au fost niciodată acordate, ca urmare a faptului că ele nu au fost niciodată puse în aplicare, iar în temeiul art. 44 din OUG nr. 92/2004 şi art. 48 din OG nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispoziţiilor referitoare la suplimentul postului şi suplimentul gradului, suspendare ce a fost menţinută până la 31 decembrie 2006.
S-au invocat, de asemenea, prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevăd că orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
În aplicarea acestui articol, Curtea europeană a decis, cu valoare de principiu că, în măsura în care un drept este prevăzut de legislaţia naţională, devine un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 24/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 209/CA/2008 – PI din 26 noiembrie 2008, a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâta să acorde reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 octombrie 2004 – 8 februarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, neavând relevanţă că, prin OG nr. 92/2004 şi OG nr. 2/2006 aceste drepturi au fost suspendate, întrucât la momentul încetării suspendării, plata drepturilor trebuia efectuată.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamantul A.A.O.
La termenul din 17 martie 2009, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) şi al art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, necompetenţa materială a Curţii de Apel Oradea de soluţionare a cauzei în primă instanţă, urmând a se soluţiona recursul în raport cu acest motiv.
Având în vedere calitatea de funcţionar public a reclamantului şi în raport cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cauză, este competentă instanţa de contencios administrativ.
Cum, raporturile de serviciu ale intimatului reclamant au fost, fără îndoială, stabilite în mod direct cu D.R.A.O.V. Cluj, şi faţă de aspectul că această autoritate este organ administrativ descentralizat, constituit la nivel local, cu capacitate administrativă proprie, având deci competenţa legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite funcţionarilor aflaţi în raporturi de serviciu directe cu instituţia, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care stabilesc competenţa tribunalului ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la competenţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ, în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în numele A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 209/CA/2008-PI din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ, în primă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1455/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1457/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
