ICCJ. Decizia nr. 1453/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1453/2009
Dosar nr. 14666/3/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării – UM 02384, anularea deciziei de imputare nr. T/A 2560 din 18 aprilie 2007 emisă de Ministerul Apărării Naţionale – UM nr. 02384 – Garnizoana Tunari precum şi suspendarea aplicării acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestei cauze.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în speţă, sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea pronunţată la termenul din 29 octombrie 2008, în dosarul nr. 14666/3/2008, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că nu a fost îndeplinită condiţia existenţei unei pagube iminente, cu caracter ireversibil, care să necesite prevenirea prin suspendare, deoarece, în cauză, reclamantul poate cere restituirea sumelor încasate în baza deciziei de imputare, în ipoteza unei soluţii de admitere a acţiunii în anulare.
Împotriva susmenţionatei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul V.M.
În motivarea cererii, recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza a II-a, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
1. Recurentul susţine că cererea sa de suspendare îndeplinea condiţia „cazului bine justificat", întrucât reprezentanţii pârâtei, precum şi comisia de imputare nu au examinat şi nu au solicitat temeiul juridic al emiterii deciziei de imputare şi anume: contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar şi actele din care rezultă paguba efectivă creată de el Ministerului Apărării prin demisia lui.
Arată recurentul că în Decizia de imputare nu s-au luat în considerare: scăderea cheltuielilor aferente stagiului militar obligatoriu şi gratuit; cheltuielile reale pentru întreţinerea sa în perioada şcolarizării, dar s-au trecut cheltuielile de întreţinere ca pentru un student şcolarizat la data trecerii în rezervă a reclamantului.
Susţine recurentul că, în mod greşit, s-au inclus în cheltuieli cele pentru ultimul an de studii (echipament, cazarmament), deşi în acesta era deja ofiţer şi beneficia de alte drepturi şi cheltuieli.
Consideră recurentul că stabilirea greşită şi nelegală a cheltuielilor este cauzată de aplicarea de către pârât a unei legislaţii abrogate: Legea nr. 46/1996, Ordinul nr. 45/1991 şi HG nr. 550/1990.
De asemenea, susţine recurentul că, în practica Comisiei de imputare, s-au pronunţat soluţii diferite în cauze similare, ceea ce dovedeşte nelegalitatea deciziei atacate.
2. În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente", recurentul susţine că a dovedit-o prin somaţia de plată pe care a primit-o la 18 septembrie 2007 şi a titlului executoriu nr. 1354 din aceeaşi dată, iar la suma din titlu sunt calculate penalităţi de către Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, cuantumul creanţei fiind considerabil şi constituind un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Recurentul invocă în sprijinul acestei susţineri dispoziţiile art. 141 alin. (1) şi 10 şi art. 142 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală, arătând că paguba nu trebuie să fie ireversibilă, cum a considerat, în mod greşit, prima instanţă, ci doar iminentă.
Arată recurentul că dacă ar fi supus executării silite mobiliare, ulterior, dacă ar câştiga procesul în fond, nu ar mai putea recupera bunurile pierdute astfel, ci doar sumele încasate în plus din valoarea bunurilor, ceea ce ar însemna că paguba sa va fi şi ireversibilă.
Pe de altă parte, consideră recurentul că instanţa de fond a apreciat greşit noţiunea de „pagubă iminentă" prin asimilarea ei, eronată, cu condiţiile speciale ale procedurii speciale ale ordonanţei preşedinţiale din art. 581 C. proc. civ., deşi Legea nr. 554/2004 este una specială.
Recursul nu se fondează.
1.Dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc sintagma „cazuri bine justificate" ca acele împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Reclamantul–recurent a invocat, ca argument al îndeplinirii primei condiţii din art. 14 al legii, situaţia că valoarea bănească imputată nu cuprinde cheltuielile efective şi nici valoarea de la data realizării lor, dar toate acestea sunt chestiuni de fond privind temeinicia imputaţiei, care nu pot fi antamate, în soluţionarea unei cereri de suspendare a executării.
Pe de altă parte, din punct de vedere formal, singurul care interesează într-o cerere de suspendare a executării, recurentul nu a dovedit nelegalitatea deciziei de imputare care să creeze „îndoiala serioasă" cerută de lege.
De altfel, la cererea de suspendare a executării reclamantul a invocat numai înscrisurile privind executarea silită începută de Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte , iar nu Decizia de imputare, ca act administrativ formal suspus controlului, iar criticile privind paguba iminentă vizează în fapt titlul executoriu şi necompetenţa organelor care l-au emis.
În fine, în ceea ce priveşte temeiurile legale abrogate pe care s-ar sprijini Decizia de imputare este de observat că ele se referă tot la temeinicia stabilirii cheltuielilor pe categorii, aspect care nu poate face obiectul decât al analizei în fond a deciziei.
2. Având în vedere că dispoziţiile art. 14 prevăd cumulativ existenţa celor două condiţii, în absenţa dovedirii „cazului bine justificat", este inutil a mai analiza existenţa unei „pagube iminente".
Se cuvine însă a observa că dispoziţiile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, definind „paguba iminentă" ca „prejudiciu material viitor şi previzibil" care ar putea fi produs de actul administrativ atacat, au în vedere nu valoarea însăşi a unei obligaţii pe care actul ar stabili-o în principal în sarcina persoanei pentru care a fost emis, ci efectele materiale prejudiciabile pe care actul le va produce în viitor.
Din acest punct de vedere, motivarea instanţei de fond este corectă şi nu are nicio legătură cu ordonanţa preşedinţială din art. 581 C. proc. civ.
Situaţia că cele două proceduri, suspendarea executării din art. 14 al Legi nr. 554/2004 şi ordonanţa preşedinţială prevăzut de art. 581 C. proc. civ., prezintă asemănări este un efect care decurge din modul de reglementare, iar nu din voinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva încheierii din 29 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 14666/3/2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1452/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1455/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
