ICCJ. Decizia nr. 1451/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1451/2009
Dosar nr. 3548/2/200.
Şedinţa publică din 17 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data d e 3 august 2007, reclamanta SC M.B.D. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C., obligarea pârâtei la verificarea constituirii obligaţiilor curente la bugetul de stat pe anul 1999, reprezentând: impozit pe profit, impozit pe salarii, TVA, accize şi impozit pe ţiţei şi gaze naturale şi acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 11/1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a considerat în mod greşit că nu este îndreptăţită să beneficieze de facilităţile fiscale pentru anul 1999, pe motiv că ar fi intervenit prescripţia, cu toate că formulase această cerere încă din anul 2000, apoi în 2003.
Or, controlul s-a realizat abia în anul 2006, fără a se verifica şi perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2000.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 850 din 30 octombrie 2007 a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamanta SC M.B.D. SRL a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 1226 din 12 mai 2008, hotărârea atacată fiind casată cu reţinerea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă.
Judecând în fond pricina după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2887 din 29 octombrie 2008, a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia lipsei procedurii administrative prealabile şi a respins şi acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a apreciat că introducerea acţiunii după 4 luni de la expirarea termenului de 30 zile reglementat de lege pentru soluţionarea cererii reclamantei de către autoritatea pârâtă s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere co obiect al acţiunii îl constituie refuzul nejustificat al autorităţii de soluţionare a unei cereri, caz în care nu este necesară parcurgerea acestei proceduri.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 98 şi art. 91 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a verifica perioada 1999 şi 2000 era prescris la data când reclamanta a depus cererea din anul 2007, respectiv la 16 martie 2007.
Prin urmare, refuzul pârâtei este justificat.
În ceea ce priveşte nesoluţionarea de către autoritatea pârâtă a cererilor anterioare ale societăţii reclamante, formulate în anii 2000 şi 2003, Curtea a considerat că, la acest moment reclamanta nu poate invoca o culpă a pârâtei din acei ani, dat fiind că a avut la îndemână cadrul legal necesar, Legea nr. 29/1990, pentru a obliga autoritatea să-i răspundă la petiţii şi nu a folosit acea cale.
Împotriva sentinţei pronunţată în fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC M.B.D. SRL Bucureşti, solicitând casarea ei şi, urmare a rejudecării cauzei pe fond, admiterea acţiunii introductive de instanţă astfel cum a fost formulată.
Făcând referire, generic, la dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs reclamanta-recurentă a apreciat că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o pasivitate a sa, în condiţiile în care a solicitat în repetate rânduri efectuarea inspecţiei fiscale, depunând toate diligenţele pentru ca Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 şi D.G.F.P. Bucureşti să-şi îndeplinească îndatoririle prevăzute de lege, care constau în efectuarea inspecţiei fiscale pe anul 1999.
Au fost reiterate susţinerile din acţiunea introductivă şi s-a concluzionat că refuzul organelor statului de a-şi aduce la îndeplinire obligaţiile în termenele legale creează grave prejudicii societăţilor comerciale care îşi achită, la timp, obligaţiile fiscale ce le revin.
Analizând actele dosarului, criticile recursului circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În fapt, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C., solicitând să se dispună obligarea acesteia la verificarea obligaţiilor curente la bugetul de stat pe anul 1999 şi acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 11/1999, apreciind ca nejustificat refuzul practicat de aceasta motivat de faptul că ar fi intervenit prescripţia dreptului său de a stabili obligaţii fiscale.
În drept, raportat la obiectul acestei acţiuni, sunt incidente dispoziţiile art. 91 şi art. 98 C. proCod Fiscal, precum şi cele ale art. 8 alin. (1) teza II, coroborate cu art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin prisma cărora s-a impus a se examina caracterul refuzului practicat de pârâtă şi temeinicia demersului judiciar al reclamantei.
Potrivit art. 98 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ, acest drept se prescrie în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere are semnificaţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege, constând în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea.
În raport cu prevederile art. 91 C. proCod Fiscal, pentru perioada anilor 1999 şi 2000, indicată de reclamantă, termenul de prescripţie al dreptului organului de control de a stabili obligaţii fiscale a început să curgă de la 1 ianuarie 2000 şi, respectiv, 1 ianuarie 2001, împlinindu-se la 1 ianuarie 2005, respectiv 1 ianuarie 2006, cum corect a reţinut prima instanţă.
Întrucât reclamanta a depus cererea numai la data 16 martie 2007, după împlinirea termenului de prescripţie, în condiţiile arătate, pretinsul caracter nejustificat al refuzului practicat de pârâtă nu putea fi reţinut.
Criticile recurentei, circumscrise lipsei culpei sale pentru situaţia creată, motivat de faptul că ar fi depus şi anterior datei respective diligenţele necesare pentru declanşarea controlului, nu sunt de natură a impune o altă soluţie în cauză, pentru nesoluţionarea în termen a cererilor anterioare aceasta având deschisă aceeaşi cale a acţiunii în contencios administrativ, reglementată atât de Legea nr. 29/1990 cât şi de Legea nr. 554/2004, care însă nu a fost exercitată, în termenele şi condiţiile prevăzute de aceste legi.
În consecinţă, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.B.D. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2889 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1476/2009. Contencios → |
|---|
