ICCJ. Decizia nr. 1481/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1481/2009
Dosar nr. 1529/35/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 decembrie 2007, reclamanta Administraţia Imobiliară Oradea a chemat în judecată pe pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, solicitând în principal, anularea deciziei nr. 1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de comisia pârâtă şi în subsidiar, obligarea acestei pârâte să emită o decizie de restituire în natură a corpului C, înscris în C.F. nr. 7533 nr.top 60.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia atacată s-a dispus retrocedarea imobilului compus din construcţii şi terenul aferent situat în municipiul oradea, în favoarea Episcopiei Ortodoxe Române, dar i s-a atribuit acestei pârâte mai mult decât era îndreptăţită conform art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
Reclamanta a susţinut că nu s-a avut în vedere că, după naţionalizare, imobilul indicat în acţiune a fost supus mai multor modificări care nu reflectă situaţia construcţiilor existente anterior naţionalizării, astfel că prin restituirea întregului imobil au fost retrocedate în mod nelegal şi construcţii care nu au aparţinut niciodată Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 191/CA/2008, P.I. din 3 noiembrie 2008, prin care a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că Decizia atacată este legală şi temeinică şi nu vatămă reclamantei un drept recunoscut de lege.
Instanţa de fond a avut în vedere expertiza de specialitate efectuată în cauză, precum şi cele două expertize extrajudiciare depuse de părţi, din care rezultă că imobilul în litigiu este o singură construcţie, iar construcţia veche a fost ridicată pe două numere topografice 61 şi 60/1 înscrise în C.F. nr. 7533 Oradea aparţinând aceluiaşi proprietar.
Faţă de concluziile expertizei judiciare, s-a reţinut că 60,5% din totalul suprafeţei desfăşurate reprezintă construcţiile vechi şi a fost respinsă apărarea reclamantei privind atestarea corpurilor H şi J în domeniul public al municipiului Oradea, cu motivarea că aceste construcţii au caracter provizoriu, fiind executate din pereţi de BCA, fără fundaţie, acoperite cu azbociment pe schelet metalic.
Deşi s-a constatat că sunt nou construite corpurile D. E şi F, instanţa de fond a apreciat că se impune menţinerea deciziei contestate, întrucât prin suprafaţa corpurilor respective nu se modifică în mod semnificativ procentul total al construcţiilor noi în raport de procentul construcţiilor vechi.
Cererea subsidiară a reclamantei de restituire în natură numai a corpului C a fost respinsă ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile OUG nr. 94/2000, care nu prevăd posibilitatea unor defalcări sau partajări de imobile în cadrul procedurii reglementate prin acest act normativ.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta Administraţia Imobiliară Oradea, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 1490 din 1 noiembrie 2007.
Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 şi pct. 6 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, potrivit cărora nu se restituie în natură corpurile de clădire adăugate imobilului preluat care justifică o utilizare de sine stătătoare şi care pot funcţiona separat.
Pentru evidenţierea acestor corpuri şi pentru stabilirea corectă a procentului construcţiilor noi din întreaga suprafaţă a supraedificatelor, recurenta a arătat că erau justificate şi utile cauzei obiecţiunile formulate la raportul de expertiză judiciară, dar care au fost respinse neîntemeiat de instanţa de fond. În acelaşi sens, s-a arătat că nu au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară şi înscrisurile depuse cu privire la corpurile de clădire H şi J, care au fost greşit încadrate în categoria construcţiilor provizorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a menţinut ca legală şi temeinică Decizia nr. 1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, reţinând că dispoziţiile OUG nr. 94/2000 au fost corect aplicate în funcţie de situaţia concretă a imobilului, construcţie în litigiu, astfel cum a fost evidenţiată în raportul de expertiză tehnică efectuat la solicitarea recurentei-reclamante.
Considerentele de fapt şi de drept ale hotărârii atacate nu sunt însă susţinute prin constatările şi concluziile raportului de specialitate, deoarece nu s-a procedat, conform obiectivelor încuviinţate, la analiza şi stabilirea situaţiei fiecărui corp de clădire, în raport de documentaţiile depuse şi de susţinerile părţilor.
Instanţa de fond a preluat în mod greşit concluziile raportului de expertiză, fără a verifica dacă acestea corespund înscrisurilor de la dosar şi dacă situaţia de fapt sumar prezentată de expert poate fi avută în vedere la stabilirea regimului juridic al fiecărui corp de clădire şi aceasta cu atât mai mult cu cât pentru suprafaţa de 190,92 mp, ocupată de anexe, s-a dovedit apartenenţa la domeniului public al municipiului Oradea prin HG nr. 970/2002.
Din acest motiv, se constată că în cauză se impunea administrarea unor noi probe, prin completarea raportului de expertiză sau efectuarea unui nou raport de expertiză, care să lămurească şi aspectele invocate prin obiecţiunile depuse de recurenta-reclamantă la termenul din 3 octombrie 2008.
Aceste obiecţiuni au fost respinse neîntemeiat de instanţa de fond, deşi erau conforme obiectivelor încuviinţate şi erau utile pentru soluţionarea corectă a pricinii, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al recurentei-reclamante.
În consecinţă, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Imobiliară Oradea împotriva sentinţei nr. 191/CA/2008 –PI din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal .
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1487/2009. Contencios → |
|---|
