ICCJ. Decizia nr. 1485/2009. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1485/2009
Dosar nr. 10405/1/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2005, reclamanta SC R.C.S. SA Bucureşti a solicitat anularea Deciziei nr. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 emisă de P.A.N.R.C. cu privire la obligaţia de plată a unei contribuţii pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în cuantum de 2.532.054.000 ROL.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu are obligaţia să contribuie la finanţarea serviciului de telefonie, deoarece nu are obligaţia de furnizor pentru prestarea serviciilor din sfera serviciului universal, nu are ca obiect principal de activitate serviciul de telefonie, nu a obţinut licenţa de utilizare a resurselor de numerotaţie, iar cifra sa de afaceri provine nu numai din activitatea de televiziune prin cablu, dar şi din alte activităţi incidente sau fără legătură cu domeniul telecomunicaţiilor.
La data de 23 mai 2005, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul M.T.I. nr. 184 din 20 mai 2004 pentru aprobarea Documentului de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, motivând că prin această reglementare au fost încălcate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2003 şi art. 9 din Legea nr. 21/1996, care prevăd competenţa A.N.R.C. de a stabili cuantumul contribuţiei, cu respectarea principiilor minimei atingeri aduse concurenţei, proporţionalităţii, nediscriminării şi al liberei concurenţe a agenţilor economici.
Prin sentinţa civilă nr. 1246 din 27 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată şi de asemenea a admis acţiunea formulată de reclamantă, anulând Decizia nr. 1340/2004 emisă de P.A.N.R.C.
Recursul declarat de pârâta A.N.R.C. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 331 din 1 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu a fost citat emitentul actului administrativ şi anume, M.C.T.I.
Prin încheierea din data de 6 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Documentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, aprobate prin Ordinul M.C.T.I. nr. 184/2004, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 304/2003, competenţa de a stabili cuantumul contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal aparţine A.N.R.C. şi nu M.C.T.I., care poate stabili doar anumite politici şi strategii, precum şi principii generale.
Recursurile declarate împotriva acestei încheieri de A.N.R.C. şi de M.C.T.I. au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 1886 din 30 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2392 din 8 octombrie 2007, prin care a admis acţiunea şi a anulat Decizia n. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 a P.A.N.R.C., reţinând că Decizia atacată este nelegală în privinţa determinării contribuţiei reclamantei, ca urmare a nelegalităţii Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004, constatată prin hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a excepţiei de nelegalitate.
Instanţa de fond a respins celelalte motive de nelegalitate invocate în acţiune, reţinând că reclamanta este furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice, potrivit definiţiei prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 304/2003 şi în consecinţă, această calitate este suficientă pentru a se stabili obligaţia sa de finanţare a serviciului universal. De asemenea, instanţa de fond a considerat în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză că pârâta a determinat corect cuantumul contribuţiei faţă de întreaga cifră de afaceri a furnizorului din anul precedent, fără a se ţine seama de domeniul sau de natura activităţilor desfăşurate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.C., solicitând casarea hotărârii şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat legalitatea deciziei atacate în funcţie de actele normative în baza cărora a fost emisă, considerând în mod eronat că admiterea excepţiei de nelegalitate pentru unul din aceste temeiuri şi anume, Ordinul M.C.T.I. nr. 184/2004, determină în mod automat anularea actului contestat.
Cu referire la dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că sancţiunea care se aplică în cazul admiterii excepţiei de nelegalitate cu privire la un act administrativ este înlăturarea efectelor lui în cauză şi nu anularea actului subsecvent, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Din acest motiv, recurenta a arătat că legalitatea deciziei atacate trebuia analizată prin raportare la următoarele acte normative în baza cărora a fost emisă: Legea nr. 304/2003 care instituie dreptul de acces la serviciul universal şi Decizia nr. 1074/2004 emisă de P.A.N.R.C., în baza acestei legi.
Astfel, s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 1074/2004 a P.A.N.R.C., care prevăd modul de determinare a contribuţiei, în procent de 0,8% şi respectiv, de 0,5% din cifra de afaceri a anului anterior înregistrată de furnizorii în sarcina cărora s-a stabilit obligaţia.
În consecinţă, recurenta a arătat că modalitatea de calcul a contribuţiei stabilită prin Decizia nr. 1074/2004 este aceeaşi cu aceea prevăzută în dispoziţiile Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004 considerate nelegale prin admiterea excepţiei de nelegalitate şi înlăturarea aplicării lor nu a lipsit de temei juridic Decizia nr. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 privind obligaţia intimatei de a plăti contribuţia pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 a P.A.N.R.C. a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, a dispoziţiilor pct. 4.3.3 din Documentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, aprobat prin Ordinul M.C.T.I. nr. 184/2004 şi a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) şi 2, art. 39 din Decizia nr. 1074/2004 emisă de P.A.N.R.C. cu privire la implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice.
Excepţia de nelegalitate a fost admisă prin încheierea din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti numai cu privire la Ordinul M.C.T.I. nr. 184/2004 şi nu a produs efecte juridice în privinţa aplicării celorlalte acte normative care au constituit temeiul juridic al deciziei contestate în cauză.
Instanţa de fond a anulat în mod greşit Decizia nr. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 ca o consecinţă a nelegalităţii Ordinului M.C.T.I. nr. 184/2004, fără a avea în vedre că baza legală a deciziei contestate include şi dispoziţiile Legii nr. 304/2003 şi ale Deciziei nr. 1074 a P.A.N.R.C. care prevăd competenţele autorităţilor publice în domeniul serviciului universal, obligaţia furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice şi furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice de a contribui la compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi criteriile de determinare a contribuţiilor individuale.
Conform reglementării din cele două acte normative, în anul 2004, titularii obligaţiei de plată a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal sunt furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care au înregistrat în anul 2003 o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 3.000.000 euro.
Instanţa de fond a constatat că intimata este titulară a obligaţiei de plată a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, că prin Decizia contestată au fost respectate regulile de calculare a costului net, mecanismul de compensare a costului net şi principiul constituţional al neretroactivităţii legii, respingând ca neîntemeiate aceste motive de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, iar împotriva soluţiei astfel pronunţate nu s-a exercitat calea de atac a recursului.
În consecinţă, Decizia nr. 1340/EI din 26 noiembrie 2004 a P.A.N.R.C. este legală, atât sub aspectul conformităţii cu prevederile Legii nr. 304/2003 şi ale Deciziei nr. 1074/2004, cât şi în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea obligaţiei intimatei de a plăti contribuţia pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC R.C.S. SA ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.C. împotriva sentinţei civile nr. 2392 din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fiind respinge acţiunea formulată de SC R.C.S. SA, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1478/2009. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 1607/2009. Contencios → |
|---|
