ICCJ. Decizia nr. 1541/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1541/2009
Dosar nr. 519/42/200.
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ, la data de 4 iunie 2008, reclamanta SC A.T.R. R.O. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova anularea deciziei de impunere nr. 417/2029 din 7 martie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 2029 din 7 martie 2008 emise de aceasta şi suspendarea executării deciziei de impunere respectiv a raportului de inspecţie fiscală până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în urma unei inspecţii fiscale, D.G.F.P. Prahova a apreciat că în plus faţă de sumele evidenţiate şi achitate la bugetul de stat, SC A.T.R. R.O. SRL ar mai datora suma de 903.531 lei reprezentând TVA colectată suplimentar şi suma de 44.483 lei reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.
S-a mai arătat că organul fiscal a emis acte cu încălcarea Legii nr. 571/2003, modificată şi completată, şi nu au luat în calcul toate documentele justificative şi evidenţele contabile ale societăţii reclamante la stabilirea impunerilor suplimentare, estimarea bazei de impunere făcându-se fără a respecta condiţiile prevăzute de HG nr. 1050/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
A mai precizat reclamanta că societatea se găseşte într-un blocaj financiar, neputând onora contractele, plăti salariaţii, neputând achita facturile scadente în condiţiile în care se confruntă cu o lipsă de lichidităţi, întrucât conturile SC A.T.R. R.O. SRL au fost indisponibilizate.
Prin încheierea din 8 iulie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a actelor administrative formulată de SC A.T.R. R.O. SRL
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada celor două condiţii prevăzute expres şi imperativ de art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, în sensul că nu s-a probat că este bine justificată cererea de suspendare, întrucât împrejurările legate de starea de fapt şi de drept nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate şi nici faptul că ar fi iminentă producerea unei pagube în cazul în care nu s-ar suspenda executarea.
În termen legal, împotriva încheierii din8 iulie 2008 a declarat recurs reclamanta SC A.T.R. R.O. SRL
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 300 şi urm. C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că soluţia de respingere a cererii de suspendare este rezultatul neaprofundării acesteia în condiţiile în care nu se administraseră la acel moment probe şi deci nu se putea trage o concluzie asupra legalităţii actului administrativ în discuţie.
În opinia recurentei sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, conturile societăţii fiind blocate astfel încât terţii creditori pot formula oricând cereri de chemare în judecată pentru recuperarea datoriilor restante, putându-se ajunge practic la blocarea activităţii şi a imposibilităţii respectării contractelor aflate în derulare. Mai mult, societatea se află în dificultate în privinţa plăţii celor 140 de salariaţi şi a chiriilor pentru spaţiile de producţie, aceste aspecte circumscriindu-se condiţiilor cerute prin art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă, din perspectiva prevederilor art. 3041 C. proc. civ. şi a normelor legale incidente în raport de obiectul cererii aflate în atenţia instanţei de control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există motive pentru casarea/modificarea încheierii recurate.
Instanţa Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost sesizată cu cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 417/2029 din 7 martie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 2029 din 7 martie 2008 emise de D.G.F.P. Prahova, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cererea formulată sub acest temei juridic se supune însă verificării condiţiilor cuprinse în art. 14 din acelaşi act normativ, mai exact a evaluării „cazului bine justificat" şi a prevenirii unei „pagube iminente", condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Expresiile „cazuri bine justificate" şi „pagubă iminentă" sunt explicate de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
Actele administrative se bucură se prezumţia de legalitate, iar pentru aplicarea măsurii de suspendare a executării lor care are un caracter excepţional se impune ca cel ce formulează o astfel de cerere să răstoarne această prezumţie prin dovezi.
În speţă, în mod corect şi în acord cu legea, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a produs dovezi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror anulare s-a şi cerut aceeaşi acţiune.
Aspectele invocate atât la fond cât şi prin cererea de recurs nu pot fi asimilate unor dovezi nici în ce priveşte îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii şi nici în privinţa iminenţei producerii unei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în mod constant instanţa supremă a statuat că executarea unui act administrativ fiscală nu produce prin ea însăşi o pagubă iminentă, fiind necesar ca iminenţa producerii ei să fie demonstrată de partea interesată.
Totodată, în spiritul Recomandării nr. R (89)8 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, instanţa fondului s-a limitat la verificarea îndeplinirii cerinţelor stabilite de legiuitorul naţional pentru luarea acestei măsuri, nedepăşindu-şi atribuţiile prin antepronunţarea asupra legalităţii actelor administrative contestate în cauză; această din urmă sarcină revine instanţei sesizate cu cererea de anulare, sarcină care de altfel a şi fost îndeplinită prin sentinţa pronunţată la 15 noiembrie 2008, aflată şi aceasta în recurs.
Ca urmare, pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, recursul de faţă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. A.T.R. R.O. S.R.L. Câmpina împotriva Încheierii din 8 iulie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1543/2009. Contencios → |
|---|
