ICCJ. Decizia nr. 1635/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1635/2009
Dosar nr. 4053/2/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 8 iulie 2008, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, A.N.P.H., C.S.E.P.H.A., anularea deciziei nr. 5080 din 9 iunie 2008, cu cod boală F07, E 10 acordarea gradului I de încadrare în grad de handicap şi plata drepturilor băneşti cuvenite şi restante conform gradului I, de la data de când s-a respins cererea pe baza certificatului nr.1399 din 2 aprilie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 2781/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost anulată ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamantul arătând că nu a primit citaţia prin care era încunoştinţat să timbreze acţiunea iar în faţa instanţa de recurs a precizat că nu avea obligaţia de a timbra cererea.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. e) din Legea nr. 146/1997 modificată, sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile privind drepturile persoanelor handicapate.
Ca urmare, având în vedere obiectul dedus judecăţii în mod greşit instanţa de fond a impus reclamantului obligaţia de a timbra cererea, pe care ulterior a anulat-o pentru netimbrare.
Pentru considerentele expuse recursul va fi admis, sentinţa se va casa şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei civile nr. 2781 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1622/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1645/2009. Contencios → |
---|