ICCJ. Decizia nr. 1579/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1579/2009
Dosar nr. 25725/3/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 18 iulie 2007 şi completată ulterior, R.E. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice, C.N.O.A.S.I.I.D.S., precum şi Ministerul Apărării – UM 02405 să se constate refuzul nejustificat al acestor autorităţi publice de a-i furniza informaţiile cerute cu privire la sporurile încasate în perioada 1 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.
Totodată, a cerut obligarea pârâţilor de a-i elibera un înscris doveditor din care să rezulte sporurile respective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata C.C.S. Bucureşti al Ministerului Sănătăţii, centru care în anul 1965 şi-a schimbat denumirea în C.R.B.M. din subordinea aceluiaşi minister.
De la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. a trecut din subordinea Ministerului Sănătăţii la Ministerul Forţelor Armate, în baza HCM nr. 2423/1968 şi a Protocolului nr. 063667/1968 semnat între cele două ministere.
R.E. a precizat că în perioada 1 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968, conform menţiunilor din carnetul de muncă, a lucrat neîntrerupt cu izotopi radioactivi, fiind încadrată în grupa II-a de muncă şi primind sporuri de periclitare.
Deşi a întreprins demersurile pentru a obţine actele care atestă situaţia sporurilor, necesară la recalcularea pensiei, C.N.O.A.S.I.I. i-a răspuns că nu deţine fondul arhivistic al C.R.B.M., iar pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – UM 02405 că nu poate elibera înscrisul doveditor privind salarizarea reclamantei până la 1 ianuarie 1969.
Prin sentinţa nr. 3030 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Sănătăţii să elibereze reclamantei un înscris doveditor privind sporurile salariale primite în perioada 3 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.
Totodată, a respins ca neîntemeiată acţiunea faţă de pârâţii Ministerul Apărării – UM 02405 şi C.N.O.A.S.I.I.D.S.
Instanţa a reţinut că înscrisurile anexate la dosarul nr.25725/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal, fac dovada exercitării de către reclamantă a plângerii administrative prealabile, prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii Publice decurge din obiectul acţiunii şi din refuzul acestei autorităţi publice centrale de a-i comunica E.R. informaţiile solicitate, deşi până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M., în cadrul căreia aceasta şi-a desfăşurat activitatea, s-a aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii.
Concluzionând, curtea de apel a apreciat că refuzul pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice este nejustificat, întrucât furnizarea informaţiilor cerute vizează activitatea desfăşurată în subordinea acestuia, iar din probele administrate în cauză nu rezultă predarea fondului arhivistic sau a documentelor referitoare la salarizarea personalului către o altă instituţie publică.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţiile privind lipsa procedurii prealabile şi a calităţii sale procesuale pasive ridicate prin întâmpinare.
Că în realitate, nu există în dosarul cauzei acte doveditoare care atestă înregistrarea la minister a unei cereri din partea reclamantei şi nici lipsa unui răspuns la o atare cerere.
În fond, acţiunea nu putea fi admisă în condiţiile inexistenţei documentelor necesare pentru formularea răspunsului şi a unui act normativ care să instituie în sarcina ministrului, obligaţia de eliberare a înscrisului.
Criticile nu sunt întemeiate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor şi lucrărilor din dosar, reclamanta a fost angajata C.C.S. Bucureşti al Ministerului Sănătăţii şi care în anul 1965 şi-a schimbat denumirea în C.R.B.M. din subordinea aceluiaşi minister.
În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1964 şi 31 decembrie 1968, conform menţiunilor din carnetul de muncă, ea a lucrat cu izotopi radioactivi şi activitatea sa a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, primind sporuri de periclitare.
Cu adresa nr. 782 din 5 iulie 2007, C.N.O.A.S.I.I.D.S., aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii a comunicat reclamantei că în depozitul de arhivă nu deţine fondul arhivistic al C.R.B.M. (dosarul nr. 25725/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal).
Adresa respectivă reprezintă răspunsul dat ca urmare a cererii depusă de reclamantă anterior la Ministerul Sănătăţii Publice, înregistrată sub nr. 37996 din 20 iunie 2007.
Este evident faptul că în loc să-i răspundă reclamantei, ministerul pârât a redirecţionat cererea Centrului Naţional din subordine, dar această împrejurare demonstrează faptul că înainte de a sesiza instanţa de judecată, R.E. s-a adresat Ministerului Sănătăţii Publice pentru apărarea dreptului pretins, anume acela de a i se elibera înscrisul doveditor necesar pentru recalcularea pensiei de asigurări sociale.
Legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii Publice este justificat de împrejurarea că acţiunea reclamantei vizează refuzul nejustificat al acestei autorităţi publice de a-i furniza informaţiile cerute, precum şi de împrejurarea necontestată de toate părţile că până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. s-a aflat în subordinea acestui minister.
Curtea apel a reţinut în mod corect că din probele cu înscrisuri administrate în cauză nu rezultă predarea de către Ministerul Sănătăţii Publice a fondului arhivistic sau a documentelor privind salarizarea personalului propriu sau a celui încadrat în structurile organizatorice şi funcţionale subordonate către o altă instituţie publică.
Se constată deci, că existau în cauză temeiuri suficiente numai pentru respingerea celor două excepţii de procedură invocate de primul pârât, ci şi pentru a se stabili în fond, că refuzul său de a comunica reclamantei informaţiile solicitate, ce vizează activitatea desfăşurată într-o unitate din subordinea acestuia, este nejustificat.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea contenciosului administrativ şi apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii, împotriva sentinţei nr. 3030 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1577/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1616/2009. Contencios → |
|---|
