ICCJ. Decizia nr. 2115/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2115/2009
Dosar nr. 580/32/200.
Şedinţa publică din 9 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D. SRL Piatra Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea deciziei de impunere nr. 122 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă în baza raportului de inspecţie fiscală nr.146 din 16 iulie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prevederile reţinute de organele de control, respectiv art. 1 pct. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 şi dispoziţiile HG nr. 349/2002, nu îi sunt aplicabile, întrucât aceste prevederi se referă la producătorii şi importatorii care au obligaţia de reciclare a deşeurilor, obligaţie care aparţine agenţilor economici care introduc pe piaţă ambalaje sau produse ambalate, or SC D. SRL Piatra Neamţ desfăşoară activitate de producţie de ambalaje de hârtie sau carton destinate producătorilor de produse de panificaţie, patiserie etc., rezultând că respectivele ambalaje au fost introduse pe piaţă de către acei producători care le-au folosit pentru comercializarea produselor proprii.
Totodată, în privinţa taxelor datorate pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, organele de control au stabilit diferenţe între obligaţiile constituite şi cele constate în urma aplicării unei metodologii de calcul care nu este reglementată în niciun act normativ până la 2 octombrie 2003.
În ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a arătat că obligaţiile stabilite în sarcina sa au devenit titlu executoriu şi a fost emisă o somaţie, ceea ce face ca sumele în speţă să fie indisponibilizate din cont sau chiar să se valorifice bunurile societăţii, or obligaţia de plată stabilită la peste 2 miliarde lei (ROL) ar duce societatea în stare de insolvenţă.
Prin sentinţa nr. 128/2008 din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată, instanţa dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 122 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă.
S-a reţinut că împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere sunt legate de starea de drept.
Astfel, unul din temeiurile în baza căruia s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei este art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, text ce se referă la producătorii şi importatorii de bunuri ambalate, or, reclamanta nu este producător de bunuri ambalate ci producător de ambalaje, calitate în care aceasta datorează doar cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori.
Totodată, iminenţa producerii unei pagube rezultă din faptul că executarea deciziei de impunere este de natură să producă reclamantei un prejudiciu constând în blocarea principalei sale activităţi de producere a ambalajelor, în condiţiile în care situaţia sa financiară, potrivit balanţei de verificare pentru luna august 2008, este deja deficitară.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu care a invocat generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică:
- respingând în mod nelegal excepţia de necompetentă materială ce i-a fost invocată;
- constatând în mod greşit îndeplinirea condiţiilor cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a susţinut, în esenţă, că soluţia atacată este legală şi temeinică, instanţa de fond reţinând în mod corect îndeplinirea celor două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube, cerând respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, Curtea de apel a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, după ce prin încheierea din 12 octombrie 2008 respinsese excepţia de necompetentă materială cu motivarea că actul fusese emis de către o autoritate publică centrală, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competenţa Curţii de apel.
Or, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se referă la faptul că cererea de suspendare a executării actului administrativ trebuie adresată instanţei competente, ceea ce trimite la prevederile art.10 din aceeaşi lege.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, în conformitate cu aceste dispoziţii, competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ este stabilită în raport cu natura juridică a actului atacat, după cum acesta este un act administrativ-fiscal sau un act administrativ general.
Astfel, în cazul în care este vorba de un act administrativ general, competenţa materială este stabilită în favoarea Curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală, fiind avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
În schimb, atunci când este vorba de un act administrativ special, adică de un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de un criteriu valoric, în favoarea Curţii de apel sau a tribunalului, după cum valoarea este până la 500.000 lei sau mai mare de această sumă, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
În concluzie, cum în cauză valoarea actului administrativ-fiscal este sub 500.000 lei, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării acestui act aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la nivelul Tribunalului Bacău, astfel că recursul va fi admis.
În consecinţă, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Bacău pentru competentă soluţionare, care va cerceta ca apărări de fond criticile din recurs care se referă la fondul cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr.128/2008 din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2114/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2118/2009. Contencios → |
|---|
