ICCJ. Decizia nr. 2138/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2138/2009
Dosar nr. 804/45/200.
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iaşi la data de 3 decembrie 2007, reclamanta SC A. SA Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea deciziei nr. 215 din 31 iulie 2007 emisă de pârâtă, prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei împotriva deciziilor referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007 şi nr. 35111 din 6 aprilie 2004 emise de A.F.P. Iaşi, prin care s-a stabilit plata sumei de 5.121.912 lei.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii
Reclamanta a arătat că, debitele ce au constituit baza de impunere pentru calcului accesoriilor, Decizia nr. 35110 din 6 aprilie 2007 şi Decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999, întocmit de Garda Financiară Iaşi.
Reclamanta a mai arătat că, organul de soluţionare a contestaţiei a fost în eroare cu privire la titlu, cât şi cu privire la contestaţia la executare, suspendată pentru lipsa părţilor la Judecătoria Iaşi, dosar nr. 2749/2001, ulterior dispunându-se perimarea contestaţiei la executare. Ca atare, potrivit reclamantei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 C. proc. civ., fiind înlăturat efectul de întrerupere a cursului prescripţiei, prevăzut de art. 16 alin final din decretul nr. 167/1958, iar organul de soluţionare a contestaţiei trebuia să dea curs dispoziţiilor art. 89 şi art. 91 din OG nr. 92/2003, în forma iniţială.
3.Apărările formulate de pârâta A.N.A.F.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3.1. Referitor la suma de 12.247 lei se arată că în mod legal s-a procedat la desfiinţarea deciziei şi obligarea organelor fiscale să reanalizeze situaţia debitelor achitate incluse în baza de calcul a accesoriilor, deoarece A.F.P. Iaşi a prezentat o situaţie de fapt diferită decât cea stabilită prin decizie.
3.2. Referitor la susţinerile reclamantei în sensul că „dreptul de a stabili obligaţiile fiscale era prescris", potrivit art. 91 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003, se solicită respingerea acestei apărări.
Obligaţiile fiscale reprezentând accize în sumă de 982.118 lei şi TVA în sumă de 285.281 lei ce au constituit baza de impunere pentru calculul accesoriilor din Decizia nr. 35110 din 6 februarie 2007 şi Decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999.
Reclamanta a atacat procesul-verbal nr. 340/1999 pe cale administrativă şi judiciară, acţiunea fiind respinsă irevocabil prin Decizia nr. 1330 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .
După soluţionarea irevocabilă a acţiunii împotriva procesului-verbal nr. 340/1999, organul fiscal a procedat la calcularea accesoriilor aferente celor două decizii.
3.3. În ceea ce priveşte suma de 131.257 lei, apărarea reclamantei este neîntemeiată, deoarece nu se aduc probe din care să reiasă o altă situaţie decât cea constatată de organele fiscale.
4. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108/CA din 27 mai 2008 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. A dispus anularea deciziei nr. 215 din 31 iulie 2007 emisă de pârâtă. A anulat în totalitate titlurile de creanţă nr. 35.110 şi nr. 35.111 din 6 aprilie 2007.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Prin Decizia nr. 215 din 31 iulie 2007 emisă de pârâtă, contestată de reclamantă s-a dispus:
- desfiinţarea deciziei de calcul accesorii nr. 35.110 din 6 aprilie 2007 pentru suma de 12.247 lei reprezentând accesorii aferente unor impozite , taxe şi contribuţii;
- anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii pentru suma de 3.837.429 lei reprezentând accesorii accize stabilite prin Decizia nr. 35110/2007 şi pentru suma de 1.140.979 lei reprezentând accesorii TVA stabilite prin Decizia nr. 35111/2007, urmând ca A.F.P. Iaşi să emită decizii de calcul accesorii la încetarea efectului suspensiv la plata debitelor ce le-au generat.
Instanţa de fond a reţinut că, emiterea celor două titluri de creanţă pentru obligaţii de plată accesorii, respectiv Decizia nr. 35.110 şi nr. 35.111 din 6 aprilie 2007 este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) C. proCod Fisca.
Potrivit art. 23 C. proCod Fiscal, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează, din acest moment născându-se dreptul organului fiscal de a stabili obligaţia fiscală, care referitor la deciziile contestate – este prescris.
S-a reţinut de asemenea că, obligaţiile fiscale stabilite prin cele două titluri de creanţă contestate care nu au legătură cu accesoriile la accize şi TVA, calculate la baza de impunere prin procesul verbal nr. 340/1999 au fost achitate de reclamant în termen.
6. Recursul formulat de pârâta A.N.A.F.
Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii.
Curtea de Apel Iaşi a făcut o gravă confuzie între prescripţia dreptului de a cere executarea silită, reglementată în Cap. VII din OG nr. 92/2003 şi prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, reglementată în Cap. II din OG nr. 92/2003.
Obligaţiile fiscale care au generat accesoriile calculate prin cele două decizii contestate au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 340/1999, iar contestaţia formulată a fost respinsă irevocabil prin Decizia nr. 1330 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .
După soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, sumele stabilite prin actul de control au devenit certe, lichide şi exigibile, fiind achitate de reclamantă, iar organul fiscal a procedat la calcularea accesoriilor aferente, până la data plăţii, astfel încât se poate reţine că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii este prescris.
Conform dispoziţiilor art. 92 din OG 92/2003 republicată, modificată şi completată, termenul de 5 ani de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale se întrerupe conform prevederilor Decretului nr. 167/1958.
Prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată [art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958].
Art. 17 din acelaşi act normativ prevede că întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o şi după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.
Hotărârea irevocabilă prin care s-a respins acţiunea împotriva procesului – verbal nr. 340/1999 a fost pronunţată în data de 15 februarie 2007, când dreptul de a stabili obligaţii fiscale nu era prescris.
6.2. În ceea ce priveşte suma de 131.257 lei, recurenta apreciază că, din probatoriul administrat nu reiese că reclamanta-intimată nu ar datora suma.
Instanţa de judecată avea obligaţia, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să administreze un probatoriu pertinent şi concludent, or, aceasta s-a limitat la a prelua ca atare în considerentele hotărârii atacate, susţinerile reclamantei cum că nu datorează accesoriile în sumă de 131.257 lei, deoarece nu s-au identificat în contabilitatea societăţii .
6.3. referitor la capătul de cerere privind suma de 12.247 lei, pentru care a fost desfiinţată Decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că trebuia anulată Decizia pentru această sumă deoarece reprezintă o diferenţă datorată unei erori de calcul făcută de organul fiscal la preluarea soldului de la marii contribuabili.
Decizia organului fiscal de a desfiinţa actul atacat pentru această sumă este corectă, urmând a se reanaliza situaţia debitelor achitate în cerere în baza de calcul a accesoriilor.
7. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă SC A. SA Iaşi
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că:
7.1. Titlurile de creanţă din 6 aprilie 2007 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 23 şi art. 91 C. proCod Fisca.
De la 1 ianuarie 2000 a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, termen ce s-a împlinit la data de 31 decembrie 2004.
Obligaţiile fiscale consemnate în cele două decizii accesorii au făcut obiectul unor titluri executorii împotriva cărora s-a formulat contestaţie la executare, care a fost soluţionată definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 15284 din 21 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 6993/245/2007.
Prin această sentinţă s-a constatat prescris dreptul recurentei de a cere executarea silită a sumelor stabilite prin procesul-verbal nr. 340 din 12 ianuarie 1999.
Prin urmare, este nelegală emiterea unei noi decizii de calcul a accesoriilor, respectiv a unui nou titlu de creanţă pentru accesoriile generate de procesul-verbal nr. 340, întrucât dreptul de stabilire a obligaţiei fiscale este prescris.
7.2. Critica recurentei conform căreia instanţa în virtutea rolului activ avea obligaţia de a administra un probatoriu pertinent şi concludent pentru soluţionarea justă a cauzei nu poate fi primită, întrucât în cauză au fost administrate probe care au fost de natură să conducă la o corectă concluzie din partea instanţei de fond.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Recursul este nefondat
2 .Decizia nr. 35110 din 6 aprilie 2007 a stabilit obligaţii de plată accesorii, în sumă de 3.837.429 lei, aferente accizelor, majorări de întârziere în sumă de 3.582.078 lei, pe perioada 12 februarie 1999 – 31 decembrie 2006 şi penalităţi de întârziere în sumă de 255.351 lei, pe perioada 30 septembrie 2001 – 31 decembrie 2005.
Decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 a stabilit obligaţii de plată accesorii în sumă de 1.140.979 lei, aferente TVA – majorări de întârziere în sumă de 1.066.858 lei pe perioada 12 februarie 1999 – 5 aprilie 2007 şi penalităţi de întârziere în sumă de 74.121 lei, pe perioada 30 septembrie 2001 – 31 decembrie 2005.
Suma contestată în cuantum de 12.247 lei reprezentând accesorii aferente unor impozite, taxe, dividende, alte contribuţii a fost stabilită prin Decizia nr. 35110 din 6 aprilie 2007.
Suma contestată în cuantum de 131.257 lei reprezentând accesorii diverse a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. 35111 din 6 aprilie 2007.
3. Pentru suma de 12.247 lei, recurenta a desfiinţat Decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007, urmând a se reanaliza situaţia debitelor achitate incluse în baza de calcul a accesoriilor.
Motivul trimiterii spre reanalizare a sumei de 12.247 lei este acela că din adresa nr. 46378 din 28 mai 2007 emisă de A.F.P. a municipiului Iaşi, rezultă o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin Decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007.
Adresa A.F.P. a municipiului Iaşi a arătat în mod categoric că intimata-reclamantă a achitat suma stabilită, anterior datei înregistrării declaraţiilor şi anterior expirării termenului de plată, astfel încât nu exista niciun motiv ca cererea reclamantei să nu fie admisă pe acest aspect.
4. În ceea ce priveşte suma de 131.257 lei, se va constata că reclamanta-intimată a motivat şi dovedit contestaţia formulată.
Organul fiscal este cel care este obligat să dovedească legalitatea obligaţiei de plată impusă în sarcina societăţii intimate.
5. Debitele reprezentând active şi TVA ce au contribuit la baza de impunere pentru calculul accesoriilor din Deciziile nr. 35110 şi nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin procesul – verbal nr. 340 din 12 februarie 1999 încheiat de organele Gărzii Financiare Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 15284 din 21 decembrie 2007, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. 6993/245/2007, Judecătoria Iaşi a constatat prescris dreptul recurentei de a cere executarea silită a sumelor stabilite prin procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că termenul de prescripţie s-a împlinit la 16 octombrie 2006, la 5 ani de la actul întrerupător de executare.
S-a mai constatat, prin aceeaşi sentinţă, că, urmare a efectului perimării contestaţiei la executare, toate actele de procedură făcute în acea instanţă nu-şi mai produc efectele, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, nici încheierea de suspendare a executării din 3 decembrie 2007 nu şi-a mai produs efectul suspensiv, perimarea stingând procesul împreună cu actele de procedură.
Termenul prescripţiei nu a fost întrerupt deoarece cererea de executare s-a perimat [art. 4051 alin. (3) C. proc. civ.].
În speţă, nici procedura administrativă de contestare a procesului-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999 şi nici procedura judiciară nu au dus la întreruperea termenului de prescripţie, deoarece numai o acţiune formulată împotriva debitorului poate întrerupe termenul.
Nu are relevanţă împrejurarea că intimata-reclamantă, după pronunţarea Deciziei Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nr. 1330 din 15 februarie 2007, a achitat debitul principal şi o parte a accesoriilor deja stabilite prin procesul verbal nr. 340 din 12 februarie 1999.
Faţă de acestea, se va constata că deciziile nr. 35110 şi 35111 din 6 aprilie 2007 au fost emise fără a se ţine seama de efectele, pe de o parte ale prescripţiei dreptului de a stabili obligaţii fiscale, iar, pe de altă parte, ale prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Pentru perioada anterioară datei de 16 octombrie 2006, organul fiscal nu mai poate cere executarea silită a accesoriilor, deoarece însăşi executarea silită a debitorului s-a prescris, neavând relevanţă executarea voluntară a acesteia. Stabilirea obligaţiei fiscale a accesoriilor rămâne astfel imposibil de executat silit.
Pentru perioada ulterioară datei de 16 octombrie 2006, organul fiscal nu mai poate stabili însăşi obligaţia fiscală a accesoriilor, pentru acelaşi motiv al stingerii dreptului de a cere executarea silită a debitului principal.
6. În concluzie, se va constata că motivele de recurs sunt nefondate, iar în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată se va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 108/CA din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a d-lui judecător în sensul admiterii recursului, modificării sentinţei atacate, respingerii acţiunii în privinţa sumelor de 12.247 lei, 3.837.429 lei şi 1.140.979 lei, menţinerii soluţiei de admitere a acţiunii pentru suma de 131.275 lei stabilită prin Decizia nr. 3511/2007, anulării deciziei nr. 215 din 2007 pentru această sumă, urmând ca organul fiscal competent să soluţioneze pe fond contestaţia fiscală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2124/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2140/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
